ACTUALITATE 30 ianuarie 2014

O mașină s-a răsturnat la Lemnia

de Székely Emőke | 430 vizualizări

Două tinere au fost rănite miercuri seara la Lemnia, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat. Femeile în vârstă de 21, respectiv 24 de ani au suferit doar răni minore, iar șoferul mașinii și alți cinci pasageri au scăpat nevătămați. Polițiștii spun că evenimentul rutier s-a produs din cauza faptului că șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum.

„În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului s-a constatat că un șofer de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism din direcţia municipiului Târgu Secuiesc către Oneşti, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă deosebit de periculoasă a derapat şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În momentul producerii evenimentului au fost rănite uşor două femei în vârstă de 21 şi, respectiv, 24 de ani, ambele din judeţul Iaşi, iar şoferul împreună cu alte cinci persoane aflate în autovehicul nu au suferit leziuni” – a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Covasna, Nicoleta Marin.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Acestuia i s-a recoltat şi o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.