ACTUALITATE 25 martie 2010

Nu vrem învăţători academicieni!

de Covasna Media | 737 vizualizări
Părinţii copiilor din clasa a II-a Step by Step de la Varadi Jozsef cer modificarea metodologiei privind restrângerea posturilor 25mar2010-stepReprezentanții părinților care au copii în clasa a II-a B Step by Spep a Școlii Generale Varadi Jozsef din Sfântu-Gheorghe intenționează să strângă semnături de la părinți, la nivelul școlii, care să îi sprijine în promovarea unor propuneri de modificare la nivelul metodologiei privind restrângerea posturilor din învățământ. Unul dintre reprezentanții părinților, Papp Adolf, a declarat ieri în cadrul unei întâlniri

Părinţii copiilor din clasa a II-a Step by Step de la Varadi Jozsef cer modificarea metodologiei privind restrângerea posturilor

25mar2010-stepReprezentanții părinților care au copii în clasa a II-a B Step by Spep a Școlii Generale Varadi Jozsef din Sfântu-Gheorghe intenționează să strângă semnături de la părinți, la nivelul școlii, care să îi sprijine în promovarea unor propuneri de modificare la nivelul metodologiei privind restrângerea posturilor din învățământ.

Unul dintre reprezentanții părinților, Papp Adolf, a declarat ieri în cadrul unei întâlniri dintre mai mulți părinți și presă că dorința lor este să existe o metodologie separată pentru învățători.

Părinții se arată nemulțumiți de faptul că nu au fost consultați în conceperea acestei metodologii și spun că ea este incorectă nu doar pentru învățământul alternativ, cum este și step by stepul, ci în general pentru toate clasele.

„Considerăm că această metodologie nu este centrată deloc pe nevoile copilului, ci sunt centrate ca pedagogul să aibă cât mai multe diplome, departe de a se reflecta activitatea pe care o desfășoară cu elevul”, a spus Papp.

Părinții prezenți au subliniat astfel că potrivit acelei metodologii de restrângere a posturilor, activitatea extracuriculară și orele suplimentare sau activitățile petrecute cu copiii sunt punctate mult mai slab decât coordonarea unor activități didactice, editarea unor manuale sau participarea la conferințe internaționale.

„Activitatea de pedagog nu ar trebui să fie științifică. Un învățător de la țară de exemplu nu are șanse să ia punctaj mare și își pierde postul, dar în locul lui tot trebuie numit cineva. Din punct de vedere financiar, nu are sens, alt învățător trebuie să preia. Este discriminare pentru învățătorul de la țară”, a mai spus Papp Adolf.

În conformitate cu solicitările părinților, se dorește aplicarea unei metodologii separate pentru învățători, din considerentul că părinții nu vor academicieni la catedră pentru copiii lor de ciclu primar, ci un pedagog centrat pe nevoile copilului, de asemenea, pentru învățământul rural ei susțin că metodologia este discriminativă și învățătorii de aici nu au cum să adune punctajul necesar. Totodată, părinții spun că activitatea cu copiii nu se reflectă în această metodologie, iar ei ca părinți nu au fost consultați și opinia lor nu a fost luată în considerare. Potrivit acestei metodologii, învățătoarea clasei a II-a la care ne referim își pierde postul, părinții solicitând menținerea ei.

Părinții care doresc să se alăture inițiatorilor acestui demers o pot face.

În județul Covasna ar urma să fie restrânse 144 de posturi până la începerea noului an școlar.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Vali, 25 martie 2010
Exact! Metodologiile de concurs si intregul sistem preuniversitar vizeaza academicianismul cadrului didactic in locul unei pedagogii centrate la nevoile copiilor! Diplome, cursuri, credite, acte, citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.