ACTUALITATE 10 mai 2011

Nu ne mai atrag olimpiadele

de Monica Vrânceanu | 550 vizualizări

Tot mai puțini elevi covăsneni sunt atrași de competițiile școlare și inclusiv de olimpiadele care au loc în învățământul românesc de stat, iar dovadă în acest sens stau și rezultatele obținute de elevii noștri la aceste concursuri.

Numărul premiilor obținute la olimpiadele școlare au scăzut de la an la an, astfel că dacă în 2008-2009 elevii covăsneni obținuseră 65 de de distincții, în 2009-2010 au obținut 60 iar în 2010-2011 au obţinut 48.

În ceea ce privește felul premiilor, elevii covăsneni au obținut în acest an școlar cinci premii I – unul la Olimpiada de educație tehnologică și patru la olimpiade de limba și literatura maghiară, precum și o medalie de argint și una de bronz la Olimpiada de Informatică. La limba și literatura română, elevii noștri au obținut un  premiu III, trei mențiuni și patru premii speciale.

Șefa Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, Keresztely Irma, spune că cele 48 de premii nu sunt definitive pentru că încă nu s-au finalizat chiar toate competițiile, însă admite că oricum se sesizează clar un interes tot mai scăzut pentru olimpiade.

”Interesul elevilor pentru participarea la olimpiade a scăzut, semn că poate au alte preocupări. Cred că oricum, în sistemul de învățământ românesc avem prea multe concursuri, care sunt prea stufoase și poate că ar trebui o selecție riguroasă, să decidem pe ce anume ne axăm, în sensul în care ar trebui să se pună accent pe competițiile cu finalitate la nivel internațional. Asta ar eficientiza organizarea și desfășurarea concursurilor și ne-ar oferi o imagine clară a nivelului european la care se află elevii noștri”, a declarat Keresztely Irma.

Inspectorul școlar general consideră că, printr-o reducere a competițiilor interne și axarea pe competiții mari, europene, s-ar face și economii finanicare, iar banii economisiți astfel i-ar putea răsplăti pe profesorii și elevii cu rezultate remarcabile.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 7

Adaugă comentariu
nu conteaza, 24 mai 2011
noroc cu limba si literatura maghiara
Marian, 11 mai 2011
Ai dreptate elevule si intreb pe ceilalti domni:NU VEDETI CA PROFESORII FAC GREVA DE NENUMERATE ORI PENTRU CA NU SUNT MULTUMITI DE SALARII?DIN PACATE MAREA MAJORITATE A PROFESORILOR AU PICAT LA citeste integral
elev, 11 mai 2011
Da pentru ce sa merg? Pentru diploma aia care oricum nu te ajuta decat sa intrii la o facultate pe locurile de la stat? Oricum ideea era ca elevii nu sunt motivati prin premii sau sau cel putin prin citeste integral
Daniel, 11 mai 2011
@elev Daca si la Olimpiade se merge pt bani...
milu, 11 mai 2011
nu este gresala elevilor ca nu participa la olimpiade ci a profesorilor. ei trebuie sa-si dea mai mult interes pt aceste competitii si implicit a inspectoratului scolar . ce face aceasta Keresztely citeste integral
Marian, 10 mai 2011
Ai dreptate,mai ales ca acolo ajung doar copii profesorilor si rudele lor.Din pacate s-au politizat si scolile.
elev, 10 mai 2011
Sincer acum, sa invat 1-2 luni pentru alea 2-3 milioane care le dau ei ca premiu. Si va mai intrebati de ce nu sunt interesati elevii.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.