Noi planuri pentru Parcul industrial de la Câmpul Frumos
După un proces ce a durat mai bine de doi ani, Primăria Sfântu Gheorghe a câştigat în instanţă un teren de 16 hectare, aflat în vecinătatea celui pe care se intenţionează construirea Parcului industrial de la Câmpul Frumos. Pe acest teren se află deocamdată câteva construcţii vechi, în special grajduri, care vor fi demolate de către angajaţii Primăriei. După ce zona va fi curăţată, va începe construcţia Parcului propriu zis. Pentru construirea acestui parc, Primăria Sfântu Gheorghe are un proiect european câştigat, dar pe lângă banii UE va fi nevoie şi de fonduri proprii, întrucât proiectul a fost scris pe terenul care era deja al Primăriei. „Am câştigat acest proiect în valoare de 9 milioane de euro în 2009, şi poate vom semna contractul anul acesta, dacă nu, la începutul anului viitor. Proiectul a fost conceput în aşa fel încât reţeaua de apă, canal şi electricitate să poată fi extinsă şi pe acest teren de 16 hectare, câştigat în instanţă. Angajaţii noştri vor începe demolarea vechilor clădiri în această iarnă. Ceea ce se poate, vom rezolva singuri, iar pentru lucrări de demolare mai ample vom apela la firme de specialitate” – a declarat primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád.
Acesta a mai spus că la începutul lunii a fost într-o vizită de lucru în Ungaria, în oraşul Mosonmagyaróvár, de unde s-a întors cu idei pe care cei din oraşul maghiar le-au aplicat. „Şi cei din Mosonmagyaróvár au accesat fonduri europene pentru construirea unui parc industrial asemănător celui pe care vrem noi să îl construim, şi mergând acolo am văzut ce funcţionează bine, şi care au fost greşelile lor, pe care noi să le evităm” – a spus primarul.