Fosta mare gimnastă ne-a primit în casa părintească de la Zagon, unde se află în vacanţă.

Deși trăiește în Franța de mulţi ani de zile, fosta mare gimnastă Szabó Kati revine în țară în fiecare an. Ne-a primit sâmbătă acasă la ea la Zagon, unde am vorbit despre ea, despre locurile natale, Jocurile Olimpice, șansele delegației României la medalii, și am întrebat-o și care este motivul pentru care gimnastica românească nu mai e ce a fost. O fire deschisă, fosta gimnastă ne-a povestit multe despre cariera ei, despre anii petrecuți departe de părinți la Onești, apoi la Deva. Pentru că Jocurile Olimpice de la Londra sunt în plină desfășurare, în numărul de azi al ziarului ne-am axat pe aceste jocuri, urmând ca în viitor să vă prezentăm și un interviu ce se va axa personal pe Szabó Kati și cariera ei.

– Sunteți plecată de ceva vreme din țară. Cu ce vă ocupați acum?

– Dat fiind faptul că am avut probleme de sănătate cu spatele, nu am intrat în ultima vreme în sala de gimnastică unde antrenez. Acum mă ocup de familie, de cei doi băieți ai mei și mă dedic lor în totalitate.

– Veniți des în România? Cum este să vă întoarceți acasă?

– Vin acasă în fiecare an măcar o dată. De cele mai multe ori vin vara, dar s-a întâmplat să vin și iarna. Mi-e dor de locurile natale, mi-e dor de Zagon, așadar fac tot posibilul să vin acasă cât de des posibil. Săptămâna aceasta voi mai fi în zonă, vreau să merg și la Sfântu Gheorghe să văd Sala Sporturilor, așa cum fac de fiecare dată când vin. Pentru mine Zagon va rămâne întotdeauna locul numit „acasă”, indiferent unde mă duc și ce fac, inima mă trage aici. Acum s-a nimerit să fiu aici tocmai pe perioada Jocurilor Olimpice, așa că urmăresc competiția la televizor împreună cu rudele mele de aici.

– Lotul feminin de gimnastică al României a obținut bronzul pe echipe, dar nu a reușit să urce pe podium la individual compus. Ce părere aveți despre evoluția fetelor?

– Ceva se întâmplă în gimnastica românească, iar eu încerc să aflu ce. Înainte de a pleca la Londra, le-am vizitat pe fete la Centrul Olimpic de la Izvorani pentru a le încuraja, iar atmosfera nu era așa cum ar fi trebuit să fie. Fetele nu erau foarte determinate, nu știu ce se întâmplă. Parcă nu vor să câștige, sau vor, dar tensiunea vine de la antrenori, nu știu. În orice caz nu mi se pare normal să ne mulțumim cu un bronz. Am luat locul trei pe echipe și toată lumea este mulțumită. Păi unde sunt vremurile în care lumii întregi îi era frică de românce?

– Unii dau vina pe faptul că în România condițiile de pregătire lasă de dorit. Sunteți de acord? Alții au săli și condiții mult mai bune decât noi?

– Nici vorbă de așa ceva. Am mers atât la Onești, cât și la Deva pentru a vedea cum și unde se antrenează gimnastele. Vreau să vă spun că sălile sunt dotate corespunzător chiar și la Onești, unde este un club relativ mic, ca să nu vorbim de Deva, unde fetele au tot ce le trebuie. Dacă tot trebuie să găsim vinovatul în această sferă, aș zice mai degrabă că deși sunt condiții, ducem o lipsă acută de antrenori. Mi se pare și normal că antrenorii buni pleacă pentru că aici sunt plătiți foarte prost. Dacă obține un contract bun afară, normal că pleacă. La Onești sunt trei antrenori, prea puțini față de câți ar fi necesar la acest club. România ar trebui să păstreze antrenorii buni, să le spună că le dă mai mulți bani, numai să nu plece. Dar acest lucru nu se întâmplă.

– Se spune de multe ori că gimnastica se schimbă. Este ea mai grea decât pe vremea când ați evoluat dvs.?

– Sunt elemente pe care le făceam și noi și le fac și acum. Nu pot să spun dacă e mai grea sau mai ușoară pentru că gimnastica în sine nu a fost și nu va fi ușoară. Acum este ciudată, după ce au schimbat sistemul de punctaj. A dispărut nota 10, ceea ce era vârful notelor în gimnastică, acum se ia 15, 16, dar nu e același lucru. Omul de rând poate nu înțelege cum de se poate lua 15, și nu se ia 10. E ciudat chiar și pentru mine.

– Lotul României are probleme la paralele. Ce se întâmplă la acest aparat, de ce nu produce România gimnaste bune la paralele?

– Paralelele nu erau aparatul favorit nici pe vremea când practicam eu gimnastica. Cu toate acestea nu exista aşa diferență mare între paralele și restul aparatelor. Am fost puse să ne facem exercițiul și ni l-am făcut. Acum am urmărit fetele care abia se mișcă pe paralele, pe când americancele sau chinezoaicele fac niște exerciții de te doare capul. Cred că le este frică de paralele și nu pot depăși percepția că nu putem fi bune la paralele.

– Apropo de americance, ce credeți că au în plus? De ce câștigă medalii pe bandă rulantă?

– Gimnastele din Statele Unite vor cu adevărat să câștige. Înainte de a intra în concurs se vede pe chipul lor că vor să câștige și sunt încrezătoare în forțele proprii. Parcă le scrie pe frunte că sunt cele mai bune. Atitudinea contează foarte mult în gimnastică, iar ale noastre nu pornesc așa cum ar trebui. Să luăm de exemplu finala la individual compus. Cum este posibil ca ale noastre să termine concursul în afara podiumului deși și-au făcut exercițiile fără greșeli, iar alții, care au căzut de pe aparate, au terminat mult mai sus? Intră și ies de pe aparate de parcă nici nu le pasă.

– Tot vorbiți de nepăsare. Ce ar putea determina acest lucru?

– Am rămas stupefiată să văd că după întoarcerea de la Beijing Comitetul Olimpic Român i-a premiat pe sportivii care s-au clasat în afara podiumului, pe locurile patru, cinci, șase. Nu mi se pare corect. Dacă ești pe podium, ai luat medalie, da, meriți să fii premiat. Dacă nu, nu ai pentru ce să fii premiat. Această metodă induce în eroare, iar sportivul poate foarte bine să spună, de ce să trag pentru podium, dacă sunt oricum recompensat? Diferența de pregătire și efort pentru un loc fruntaș și locul cinci, șase, este foarte mare. Pe de altă parte nu mi se pare normal nici faptul că atunci când au plecat sportivii la Londra, Comitetul Olimpic Român a anunțat ca și obiectiv un număr de 11 medalii, iar acum și-a schimbat obiectivul în șapte. Nu este normal. De ce să te mulțumești cu puțin?

– Ce șanse mai avem la medalii?

– Este greu de spus. Sporturile care ne consacrau nu mai sunt nicăieri. Scrima, canotajul, gimnastica, sporturi în care adunam serios medalii, ne-au dezamăgit. Îmi place să vorbesc doar de gimnastică, acesta este teritoriul meu de activitate. În finalele pe aparate avem reprezentante la sărituri, sol și bârnă. Chiar dacă iau fetele medalii, va fi foarte foarte greu ca acestea să fie de aur. (n.r. – discuţia cu Szabó Kati a avut loc sâmbătă, înaintea finalei de ieri de la sărituri, unde Sandra Izbaşa a câştigat medalia de aur)

– În aceste condiții, încotro se îndreaptă gimnastica românească și sportul, în general?

– Este greu de preconizat acest lucru, dar în condițiile în care numărul participanților la Jocurile Olimpice este din ce în ce mai mic, iar numărul medaliilor este de asemenea în scădere, nu văd un viitor strălucit. Cred că ar fi nevoie de o schimbare în conducerea centrală, să lase tinerii să se afirme, să aducă un aer nou, proaspăt. Repet, nu trebuie să ne mulțumim cu puțin, pentru că oamenii care se uită la televizor știu ce nume a dat gimnastica românească, știu câte medalii am adus, și este normal să se aștepte la același lucru și de la cele care urcă acum pe aparate.