ACTUALITATE 28 august 2014

Moţi – puţină ură, mult fair-play

de Dumitru Manolăchescu | 114 vizualizări

Pauză, e vremea să ne aerisim puţin creierul lăsându-i pe mizerabilii din politică în mocirla lor inconfundabilă. De fapt, era inevitabil să ajungem la fotbal, din moment ce miercuri seara ne-am întâlnit cu o partidă nebună-de-tot în Champions League, mai ales la finalul ei. O partidă nerecomandată slabilor de înger şi cardiacilor stelişti.

Ştiţi cine cu cine şi unde a jucat, inutil să vă dau eu amănunte. Vă spun doar că după 1-0 cu Ludogoreţ la Bucureşti, n-am fost deloc sigur că Steaua noastră va reuşi să-şi apere fragilul avantaj la Sofia. Nu pentru că Steaua n-ar fi o echipă bună, cred că antrenorul Gâlcă a „umanizat” team-ul ăsta şi l-a făcut să joace ce ştie mai bine, dar e greu să te baţi cu nişte bulgari mai ambiţioşi şi mai orgolioşi decât tot ce umblă prin campionatul nostru rupt în cur – vorba e împrumutată de la pantalonii din titlul unei cărţi a lui Ion Cristoiu. Culmea e că Steaua s-ar fi calificat chiar şi cu bulgarii ăştia orgolioşi dacă n-ar fi fost în teren doi străini: un brazilian şi-un român. Brazilianul Wanderson, autorul golului egalizator din minutul 90, şi fundaşul român Moţi, portarul improvizat care a reuşit să apere două lovituri de la 11 metri... O nebunie căreia e greu să-i găseşti sensul şi care se numeşte, simplu, fotbal.

Ce te poate face să ceri să te bagi în poarta echipei bulgare, român fiind, într-un meci cu o echipă din România, înlocuindu-l pe portarul eliminat pentru fault? Ştii să aperi? Vrei să te remarci? Eşti inconştient şi nu ştii ce faci? Cred că n-am nimerit răspunsul corect. Care este, cu siguranţă, altul: Moţi a fost un foarte bun şi apreciat jucător al echipei Dinamo Bucureşti, rivala istorică şi eternă a Stelei. Moţi a jurat, dinamovist fiind, să bată şi să urască oriunde ar fi în viaţa lui Steaua. Din aceste motive deloc binecuvântate – nimic nu se poate clădi numai pe ură – fundaşul Moţi a avut curajul nebun să apere două penaltiuri în meciul cu Steaua, calificând echipa bulgară în grupele UCL .

Bun, dacă ura nu ajunge, dacă nu e vorba doar de ură, atunci despre ce mai vorbim?! Vorbim, de pildă, despre fair-play şi loialitate faţă de echipa în care joci, vorbim despre ataşamentul lui Moţi la valorile fotbalului adevărat. Altfel, să fim serioşi, nici la bulgari nu-i mai bine decât la noi, fotbalul e aceeaşi mizerie subordonată intereselor financiare, cu tot ce incumbă ele. Moţi nu a vrut statuie şi tribună cu numele lui într-un orăşel din Bulgaria. Moţi a devenit erou al Bulgariei nu pentru că urăşte Steaua, ci pentru că este un fotbalist fair-play şi loial echipei care îl plăteşte, pentru care joacă. Aceste calităţi l-au făcut deja celebru pe Moţi, căruia eu i-aş oferi premiul pentru fair-play în fotbalul anului 2014.

O fi bine, o fi rău ce-a făcut Moţi? Aţi fi vrut ca românul Moţi să nu se bage? Aţi fi vrut ca românul Moţi să nu se întrebuinţeze prea mult şi să nu apere loviturile de pedeapsă? E clar că „fundaşul de fier” Moţi, „cotonogarul” Moţi este cel mai iubit şi mai înjurat fotbalist din Bulgaria şi România în acest moment. Dar şi omul cel mai demn de respectul nostru, pentru că a fost cinstit şi corect – calităţi atât de rare în societatea românească şi, din câte îmi dau seama, şi în cea bulgărească.

Motiv pentru care nu-l voi acuza niciodată pe Moţi că a privat fotbalul românesc de nişte puncte necesare ca aerul în competiţiile UEFA, sau că a sărăcit clubul de fotbal Steaua cu 10 sau 20 de milioane de euro. Motiv pentru care, să vezi şi să nu crezi, sunt mândru că sunt român şi contemporan cu românul Moţi, omul care, din motive încă necunoscute, a ţinut să fie întâi un fotbalist profesionist corect şi cinstit şi abia apoi român. E un paradox aici, dar cine vrea, înţelege ce spun.

Să vă mai spun ceva: aş fi mândru şi dacă, de pildă, româno-maghiarul Kelemen Hunor ar apăra statul român, în a cărui echipă guvernamentală joacă, împotriva „loviturilor sub centură” practicate de echipa celeilalte patrii sau de conaţionalii din Uniunea culturală al cărei preşedinte este. Aş fi mândru să fiu contemporan cu un etnic maghiar care ţine să fie mai întâi un vicepremier şi ministru corect, cinstit şi loial statului român, apărându-i valorile, şi abia apoi cetăţean al statului ungar, de la care îşi revendică limba, tradiţiile şi cultura.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ilyes Ibolya, 28 august 2014
Nu am nimic in comun cu personajul politic din ultimul paragraf, dar s-ar impune o corectura: limba, traditiile, cultura nu SE REVENDICA, ci pur si simplu LE AI.( sau NU le ai)...;)
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.