„Modestia este pentru cei care nu au nicio calitate”
Felicia Marinescu, proaspătă absolventă a CNMV, este premiantă la Olimpiada Internațională de Limba şi Literatura Română Sfântu Gheorghe a înscris o nouă performanță în olimpiade, prin Felicia Marinescu, care după ce a câştigat Olimpiada Naţională, a obținut locul al III-lea la Olimpiada Internațională de Limba și Literatura Română. Felicia are 19 ani și a absolvit sâmbătă Colegiul Național Mihai Viteazul (CNMV). Cu doar câteva săptămâni înainte de Bacalaureat, Felicia și-a asumat reprezentarea județului în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase olimpiade, astfel că întoarcerea sa acasă cu un premiu foarte important a transformat-o rapid într-o mică vedetă. Cu o figură inocentă și cu o fire exuberantă, Felicia e o tânără care vorbește mult, poate tocmai pentru că în mintea sa vin în permanență o multitudine de idei pe care se teme că le-ar putea pierde – și nu e o întâmplare faptul că a participat la multe dezbateri în cadrul Clubului de Debate din oraş. E genul de tânără care dă speranțe, într-o societate în care tineretul a ajuns să fie blamat de prea multă superficialitate și nepăsare. Spune că a trecut și ea prin nebuniile și revoltele specifice adolescenței, dar în cele din urmă a început să se maturizeze, astfel că acum prioritare au devenit planurile legate de facultate. A urmat un profil real, dar s-a lăsat cucerită de lectură La Olimpiada Internațională de Limba și Literatura Română, Felicia a concurat cu tineri din mai multe țări învecinate, printre care Republica Moldova și Slovacia, iar paradoxul este tocmai faptul că Felicia este într-o clasă de Matematică-Informatică. Crede însă că a avut un mare noroc cu prof. Mioara Minculete, despre care spune că practic a „crescut-o”. „Probabil că nu aș fi avut structura și obiectivitatea criticii, dacă nu aș fi mers la Mate-Info, așa că e bine. Doamna Minculete mi-a pus bazele, dar cred că a fost determinantă și ambiția mea de a face mai mult, de a citi cât mai mult, de a merge mai departe. Am mai fost la olimpiade, de limba română, istorie, limba engleză… Dar în acest an a fost prima oară când am ajuns la Internațională, chiar dacă în acest an nu am depus foarte mari eforturi. Subiectele au fost puțin diferite, deoarece la Națională se viza strict partea de limbă și comunicare, iar la Internațională am avut și o parte de spiritualitate. Mai exact, proba orală a fost una documentară – am vizitat Ținutul Beiușului, iar pe baza obiectivelor am întocmit un discurs de prezentare și promovare a Țării Beiușului”, ne-a povestit Felicia, care spune că cele cinci zile petrecute la Oradea au fost pe cât de frumoase, pe atât de solicitante. „Mereu am avut o sete de cunoaștere și de a mă face observată, dar e foarte multă muncă la mijloc. Poate că de-ar fi să o fac iar, m-aș pregăti și mai bine, pentru că știu cât de satisfăcătoare sunt rezultatele – aprecierea oamenilor pentru ceva ce ai construit prin forțe proprii – asta pe mine mă înalță”, spune Felicia referitor la participarea sa la olimpiade. Pasiunea pentru cărți se moștenește Pentru că Bac-ul se apropie cu pași repezi, Felicia se pregătește intens la Matematică, unde a rămas oarecum în urmă, poate tocmai pentru că s-a axat foarte mult pe citit. Dar e convinsă că va recupera și în niciun caz nu vrea să renunțe la cărți. „Am luat pasiunea pentru cărți de la tatăl meu, care are o bibliotecă imensă, cu vreo 700 de volume… Și citesc, citesc nepermis de mult, dacă pot spune așa. Și mi-am pus în cap să-i bat recordul la cărți, dar să le și citesc”, spune Felicia, care a devorat literatura română și se declară fascinată de Lucian Blaga. Dezamăgită de un sistem care nu pune preț pe performanță În ceea ce privește modul în care sunt răsplătiți olimpicii, tânăra dezvăluie că la Olimpiada Internațională a primit 500 de lei pentru locul III, însă crede că Diploma în sine este mai valoroasă, mai ales că-i echivalează cu nota 10 examenul de Bac la Limba Română și îi asigură un loc pe buget la orice facultate de stat, de profil, din țară. La Olimpiada Națională însă, premiul pentru câștigătoarea Felicia Marinescu a fost de… 60 de lei, ceea ce, crede tânăra, nu este deloc motivant pentru tineri și elevi. După cum nu crede că sunt motivante nici salariile profesorilor. Pe lângă acestea, Felicia este nemulțumită de sistemul românesc, de faptul că nu se pune preț pe valori, pe oamenii capabili și tocmai din această cauză își dorește și e sigură că la un moment dat va pleca din țară. Iar planul Feliciei era aproape de a se concretiza, ea fiind admisă la o facultate din Anglia. Din cauza taxelor prea mari însă, de 20.000 de lire sterline anual, Felicia va merge la București, unde va alege să facă Limba Română-Engleză-Chineză, pentru că o fascinează cultura asiatică. Reprezintă cu mândrie Sfântu Gheorghe Spune însă că niciodată nu s-a simțit inferioară în competiții pentru că venea din Sfântu Gheorghe, un oraș mic. Și asta chiar dacă s-a mai întâmplat să fie privită ciudat, deoarece făcea performanță venind tocmai dintr-un oraș unde majoritari sunt maghiarii. Ea însă nu a făcut niciodată astfel de paralele și e de părere că cine vrea să învețe o face oriunde, chiar dacă recunoaște că șansele nu sunt mereu aceleași, existând orașe mari ale țării care au centre de excelență, unde olimpicii sunt pregătiți de profesori universitari. Despre orașul nostru, Felicia spune că e un loc binecuvântat prin faptul că oferă multă cultură, însă se arată dezamăgită că mulți dintre localnici nu apreciază acest lucru. „Sunt oameni care muncesc enorm să ne ofere nouă cultura de care avem nevoie, iar noi nu apreciem. Suferim de un egoism care nu e însă doar la nivel de Sfântu Gheorghe, cred că e așa, o trăsătură a națiunii noastre, suntem învățați să strângem totul doar pentru noi… Dar mi-ar plăcea să fie multă implicare, mai ales pentru copiii care sunt capabili dar nu sunt auziți. Și e păcat să se piardă, să plece în alte țări, tocmai pentru că aici, acasă, nimeni nu le dă ceea ce li se cuvine”, spune Felicia, amintind că inclusiv la CNMV sunt mai mulți tineri capabili. Viitorul clădit cu forțe proprii Felicia s-a maturizat poate mai repede atunci când mama sa a plecat la lucru în Italia și a rămas cu tatăl și sora ei. Atunci a învățat ce înseamnă responsabilitățile, deși mărturisește că a suferit o perioadă, șocul plecării mamei nefiind tocmai ușor la 16 ani. Dar e o tânără plină de recunoștință pentru părinții săi, spunând că se simte norocoasă că s-a născut în famila sa, pentru care ar face totul deoarece le datorează tot ceea ce a devenit. De altfel, e convinsă că va reuși la un moment dat să plece ea însăși din țară și spune că își va lua familia cu ea, deoarece este singura constantă din viața ei. Și vrea să plece tocmai pentru că în România o dezamăgește subaprecierea, faptul că nu se pune valoare pe oamenii capabili, astfel că aceștia nu sunt stimulați. În încheiere, tânăra spune că se consideră o fată absolut normală. Nu e un șoarece de bibliotecă, ci o fată căreia, dincolo de lecturi, îi plac ieșirile în oraș, discuțiile cu prietenii, călătoriile și tot ceea ce e specific vârstei sale. Dar e o tânără care e conștientă de valoarea sa. „Vreau să fac totul singură, să reușesc singură. Cred în mine, în ambiția echilibrată, constructivă. Și în cinste, în faptul că trebuie să fii cinstit cu tine însuți. Eu cred că modestia este pentru cei care nu au nicio calitate – unii cred că asta e infatuare, dar eu cred că e bine să fii realist și să nu ascunzi că ești valoros”, încheie Felicia.