Mită de 800 de lei pentru un dosar curat şi un permis de conducere
Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul judeţean Covasna au organizat ieri dimineaţă un flagrant în care, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna şi cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii l-au surprins pe L. S. Dan care a oferit cu titlu de mită 800 de lei unui agent de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.
Potrivit Serviciului judeţean Covasna al DGA, agentul IJP Covasna B.C. a înregistrat luni, 23 mai, un denunţ prin care arăta că L.S. Dan, pe care îl cerceta într-un dosar penal ce avea ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de circulaţie, îi oferise agentului de poliţie 800 de lei. În schimbul acestor bani, L.S. Dan dorea ca angajatul IJP Covasna să soluţioneze favorabil dosarul şi să-i restituie imediat permisul de conducere care-i fusese ridicat în luna februarie a acestui an. Agentul de poliţie căruia i s-a oferit mita îl depistase pe L.S. Dan pe 23 februarie conducând un autovehicul cu numere provizorii expirate şi având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Denunţul agentului de poliţie a dus la organizarea acţiunii de prindere în flagrant a lui L.S. Dan, imediat după ce acesta i-a oferit lui B.C. suma de 800 de lei.
Cercetările sunt continuate în acest caz, iar procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de L.S. Dan, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. De asemenea, procurorul de caz a dispus reţinerea inculpatului pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat la Tribunalul Covasna cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.