ACTUALITATE 11 mai 2017

Mișcarea de tineret în județul Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 2066 vizualizări

O serie de evenimente susținută de DJST Covasna vine și anul acesta în sprijinul dezvoltării acțiunilor pentru tinerii din județ și din țară

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna vine și în acest an în întâmpinarea tinerilor covăsneni, dar nu numai, cu o serie de evenimente și activități, multe dintre ele în premieră pentru județul nostru, în scopul dezvoltării mișcării de tineret. Una dintre cele mai importante astfel de activități va avea loc chiar în acest sfârșit de săptămână la Centrul de Agrement de la Pădureni.

Întâlnirea Națională a Conectorilor

Consiliul Tineretului din România, cea mai mare federație care reprezintă tinerii și organizațiile de tineret la nivel național și internațional, vine în perioada 12-14 mai în județul Covasna pentru a coordona aici „Întâlnirea Națională a Conectorilor”.

La acest eveniment sunt așteptați circa 30 de participanți, membri în Rețeaua Națională a Conectorilor, înființată anul trecut la Timișoara. Tinerii, care vor reprezenta toate regiunile țării, vor folosi timpul petrecut în județul Covasna pentru a consolida echipa care formează rețeaua de conectori, al cărei scop principal este dezvoltarea mișcării de tineret la nivel județean și local.

„Venim la Covasna pentru a pregăti continuarea activității rețelei de conectori ai federației. E vorba despre o rețea care a plecat la început dintr-un proiect finanțat prin fonduri norvegiene, prin care am obținut o creștere semnificativă a alocărilor bugetare din partea Primăriilor și Consiliilor Județene, adică un sprijin mult mai mare din partea autorităților locale pentru proiecte de tineret. Ulterior, la Summitul Tinerilor, principalul eveniment al mișcării de tineret și al nostru, desfășurat la Timișoara, fosta Capitală a Tineretului din România, am decis să continuăm rețeaua, să-i dăm denumirea de „conector” și să facem în așa fel încât un număr cât mai mare de oameni pasionați de activități de tineret și implicați în organizații de tineret, să contribuie la mișcarea dezvoltării județene de tineret, a politicilor publice locale și să promoveze proiectele cele mai valoroase la nivel național în comunitățile lor. Astfel, o să ne întâlnim în județul Covasna și o să discutăm ce urmează, care este situația actuală în România, ce proiecte ne dorim să creăm și să promovăm împreună”, a declarat pentru „Observatorul de Covasna” președintele Consiliului Tinerilor din România, Mihai Dragoș.

Potrivit conducerii DJST Covasna, scopul atragerii acestui eveniment către județul Covasna este cel de a aduce noi oportunități mai aproape de tinerii de aici.

„Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna, prin compartimentul de Tineret, este deschisă tuturor oportunităților dedicate tinerilor. După cum știți avem la activ câteva acțiuni aduse în premieră în județul nostru și nu dorim altceva decât să creăm acel context pentru ca tinerii covăsneni să aibă posibilitatea să interacționeze și cu alți tineri și astfel să se nască proiecte frumoase, în beneficiul județului”, ne-a declarat gazda evenimentului, directorul DJST Covasna, Marian Știopu.

Același lucru este confirmat și de consilierul de tineret din cadrul DJST Covasna, Cătălin Lazăr, care spun că astfel de evenimente satisfac de fapt menirea acestei instituții publice.

„Ne bucurăm că avem șansa să sprijinim o astfel de acțiune și să aducem încă o premieră la Pădureni. Din câte știu eu este pentru prima dată când Consiliul Tineretului din România vine în județul Covasna. Prin acest proiect arătăm încă o dată că nu mărimea unui județ și nici numărul de tineri fac diferența, ci dorința de a schimba ceva și de a pune lucrurile în mișcare”, a mai spus acesta.

Reprezentantul județului Covasna la Întâlnirea Națională a Conectorilor este coordonatorul Centrului de Voluntariat al Județului Covasna, Grüman Éva.

Obiectivele întâlnirii din județul Covasna a conectorilor

intalnirea conectorilorPotrivit președintelui Consiliului Tinerilor din România, această rețea de conectori care se întâlnește începând de vineri la Pădureni are și scopul de a promova diverse proiecte de la nivel național, iar cel mai grăitor exemplu este „Capitala Tinerilor din România”, titlu câștigat anul trecut de Timișoara și ajuns anul acesta la Bacău.

„Ne dorim ca tinerii care vin la Covasna să afle mai multe despre acest program și să-și convingă orașele să candideze. E unul dintre proiectele mari pe care le avem. Mai vrem și să creștem gradul de informare în societate despre ceea ce fac organizațiile de tineret. În acest sens vrem ca tinerii să meargă în județele lor, să vorbească cu organizațiile de tineret, să știe despre aceste experiențe, să contribuie la schimbul de bune practici între județe. Chiar ne dorim să fie câteva puncte interesante pentru participanți, dar mai ales pentru acest schimb de bune practici între diferitele județe și organizațiile din toată țara”, ne-a mai spus Mihai Dragoș.

Pasul următor pentru județul Covasna: înființarea unei federații de tineret

Mișcarea de tineret din județul Covasna a început să-și facă simțită prezența mai ales în ultimii ani, astfel că există loc suficient pentru dezvoltare. Potrivit președintelui Consiliului Tineretului din România, următorul pas în accentuarea acestei ramuri în județul Covasna este înființarea unei federații de tineret, care să coaguleze toate organizațiile de tineri din județ.

„Sperăm ca pe viitor și în județul Covasna să se creeze o mișcare județeană de tineret, așa cum există în multe alte județe din țară, pentru ca vocea tinerilor de aici să fie auzită și mai tare. Cred că acest pas făcut de Direcția Județeană pentru Sport şi Tineret, prin care aduce o rețea națională în Covasna și o experiență diferită din partea mai multor județe, va contribui inclusiv la un schimb de experiență și pentru mișcarea de tineret din județ. Pe de altă parte, tinerii din județ sunt implicați în activități, există o Direcție pentru Sport și Tineret activă, există organizații și proiecte și chiar sperăm ca și acest eveniment să fie un plus de valoare. În orice caz, o mișcare coagulată la nivel județean într-o federație de tineret, spre exemplu, ar fi un pas înainte excelent pentru județ”, ne-a spus președintele Consiliului Tineretului din România, Mihai Dragoș.

Alte proiectele și parteneriate ale DJST în 2017

Recent, tot la Centrul de Agrement de la Pădureni, a avut loc și un curs postuniversitar dedicat tineretului român, singurul de acest gen din România, organizat în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara.

Printre evenimentele importante pe care DJST Covasna se pregătește să le găzduiască în județ se mai numără Întâlnirea Coaliției Naționale a ONG-urilor care luptă pentru drepturile tinerilor NEET (n.red. tinerii care nici nu învață, nici nu lucrează), coaliție în care DJST se află printre membrii fondatori, eveniment care va avea loc în luna iunie.

Un proiect inedit de educație non-formală, prin intermediul artei cinematografice, se va desfășura în august în județul Covasna, printr-un parteneriat cu o asociație din Bacău. „Vom selecta 10 tineri, jumătate din comunitatea românească și jumătate din cea maghiară. Aceștia vor avea de realizat primul lor film documentar, prin care să își dezvolte propriile sentimente și expresivitatea. De asemenea, vrem să vedem și ce anume li se pare lor important referitor la comunitatea în care trăiesc”, ne-a explicat Cătălin Lazăr.

Anul acesta, tot prin intermediul DJST Covasna și al unor tineri antreprenori din Întorsura Buzăului, va lua ființă ATAC – Asociația Tinerilor Antreprenori Covăsneni, al cărei scop va fi integrarea socio-profesională și promovarea educației financiare în rândul tinerilor.

De asemenea, DJST Covasna are în plan și activități care să promoveze turismul de tineret în județul nostru. „Lucrăm la creionarea unui pachet de turism de tineret, singurul din țară la ora actuală. Vrem să facem acest lucru prin intermediul unui cluster de turism. Dar să nu uităm nici faptul că județul Covasna are ca prioritate dezvoltarea turismului. Județul Covasna are în momentul de față și prin Centrul de Agrement de la Pădureni și prin celelalte centre potențial de a fi gazdă, organizații non-guvernamentale care și-au înțeles rolul în promovarea capitalului natural și cultural, dar și experiența clusterelor. Ministerul Turismului a agreat această idee și nu ne rămâne decât să punem lucrurile cap la cap, astfel încât județul Covasna să pună bazele primului pachet turistic de tineret din țară și astfel să intre deja într-o rețea mondială, care deja există”, a mai spus Cătălin Lazăr.

Concurs local de proiecte la DJST Covasna

Premierele aduse în județ și activitățile derulate de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna din ultimii ani au contat la nivelul Ministerului Tineretului și Sportului, iar acest lucru se vede mai ales prin faptul că bugetul DJST pentru concursul local de proiecte a crescut anul acesta cu peste 30%, ajungând astfel la aproape 50.000 de lei, bani care vor fi investiți în continuare în proiecte de tineret.

„Creșterea la nivelul bugetului este un lucru bun și înseamnă că Ministerul a recunoscut implicarea și eforturile Direcției Județene pentru Sport și Tineret Covasna și asta ne bucură foarte mult. Așteptăm organizațiile de tineret să vină și să depună proiecte și astfel să punem și noi umărul la formarea unor proiecte benefice dezvoltării comunitare”, ne-a mai declarat Marian Știopu.

Proiectele pot fi depuse de organizații în perioada 15 mai – 6 iunie a.c.. Tema concursului de proiecte este „Stimularea implicării tinerilor la viaţa societăţii”.

„Aici pot să vină orice fel de organizații non-guvernamentale care derulează proiecte dedicate tinerilor. Avem ca priorități de finanțare patru tipuri de proiecte: despre educația alternativă în completarea educației formale, despre voluntariat, despre muncă și antreprenoriat și despre sport și recreere. Aceste patru domenii sunt încurajate în cadrul acestui concurs de proiecte. Încurajăm organizațiile să vină pentru că indiferent dacă finanțarea este mică, acestea pot câștiga experiență în ceea ce privește scrierea și derularea de proiecte din bani publici”, spune Cătălin Lazăr.

Detalii suplimentare despre concursul local de proiecte pot fi obținute pe site-ul http://dsjcovasna.nd.ro.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.