De copilărie ne leagă pe toți un șir întreg de amintiri frumoase. Poveștile spuse de bunici, jocurile cu sania prin nămeți, oamenii de zăpadă și multe alte asemenea momente care ni s-au întipărit în suflete și minte. Între aceste amintiri atât de dragi nouă se numără și păpușile. Nu cele pe care ni le cumpărau rudele sau părinții și pe care le puteam manevra și rupe după bunul plac, ci păpușile „actrițe” care, pârând că au o viață proprie, ne făceau să râdem cu hohote sau să ne întristăm, în funcție de firul povestirii.

Puțini sunt cei care s-au întrebat vreodată ce îi atrăgea pe ei, copii fiind, la teatrul de păpuși sau ce anume îi fascinează pe copiii zilelor noastre la astfel de spectacole, chiar și în contextul în care au la dispoziție non-stop desenele animate.

Cum și când a apărut teatrul de păpuși

Rădăcinile teatrului de păpuși s-au pierdut în negura vremurilor, însă originile sale au semnificații religioase, în sensul în care păpușa de teatru este o replică a omului creat de Dumnezeu din lut și însuflețit. Prin analogie, păpușa prinde viață atât prin înfățișarea care i se dă, cât și prin acțiunile pe care le are pe scenă, unde trăiește câte o viață cu fiecare alt spectacol. În Orient, de pildă, spectacolele de teatru de păpuși nu le erau destinate copiilor, ele fiind mai degrabă evenimente la care participa întreaga familie, majoritatea aflându-se la intersecția dintre religie și artă teatrală. Mai târziu, păpușa ajunge să fie un personaj de circ, numit marionetă, pentru ca ulterior să fie văzută în bâlciuri, mai ales în spațiul european, unde apar cupluri celebre precum Judy and Punch sau Vasilache și Mărioara, personaje vechi din Evul Mediu, care puneau pe tapet problemele de cuplu spre deliciul privitorilor. Păpușile de teatru au avut un parcurs lung, o vreme fiind punctul de atracție al oamenilor prin piețe, unde surprindeau mereu prin capacitatea lor de a învinge Moartea, pe care o omorau cu o tigaie.

După acest lung traseu, păpușile s-au reîntors la latura religioasă a fenomenului, fiind folosite pentru punerea în scenă a unor episoade biblice. „După o vreme, teatrul de păpuși începe să capete substanță, să transmită emoție. De altfel, la teatrul de păpuși, emoția este primordială”, ne-a spus fondatorul Teatrului de Păpuși din Sfântu Gheorghe, Nagy Kopeczky Kálmán, care ne-a vorbit despre secretele din spatele unui teatru de păpuși.

Copilul trebuie tratat cu seriozitate, ca un adevărat spectator

Spre deosebire de teatrul dramatic, în care copilul recunoaște oamenii de dincolo de personaje, teatrul de păpuși este mult mai atractiv pentru cei mici și în plan psihologic. „Când un copil merge la un spectacol de teatru, el se află tot în fața unui adult. Deci, din punct de vedere rațional, el acceptă convenția că un adult este un personaj. La teatrul de păpuși, personajul este mult mai simplu decât el. În relația actor-copil, copilul rămâne copil. În relația păpușă-copil, copilul se simte adult. Chiar dacă ea are o dimensiune mai mare decât copilul, rămâne mult mai simplă ca entitate pentru el”, spune Kálmán, care explică și că cei mici, dar și omul matur în general, într-o dispută se atașează emoțional de cel mai slab, care nu are toate datele să învingă. Asta explică de ce urlă copiii la teatrul de păpuși, căci ei își manifestă emoția în acest fel, precum și susținerea față de cel pe care vor să-l vadă învingător.

Kálmán, care este și păpușar și regizor de teatru de păpuși, nu este numai un foarte bun cunoscător al artei de mânuire a păpușilor, ci și un foarte fin psiholog, atent la acele detalii care ajung să facă diferența la nivel de calitate între spectacolele de teatru de păpuși. „Diferența dintre teatrul dramatic și cel de păpuși este enormă. Teatrul de păpuși este o altă artă, total independentă, iar sistemul după care funcționează este foarte diferit. Într-un teatru de păpuși trebuie să te gândești în special din punct de vedere vizual la concept. Dacă la teatru decorul tinde să nu mai aibă foarte mare importanță, accentul fiind pus pe text, la teatrul de păpuși noi lucrăm cu simbolism. Tot ce e natural nu funcționează, ucide tot ce e în jur. Dacă o foarfecă joacă rolul unui balerin poate să fie mult mai interesant, căci este primordial la o entitate să devină un simbol”, spune păpușarul.

Secretul prin care un teatru de păpuși își cucerește publicul constă în a lua copilul în serios, a nu îl poziționa pe o treaptă inferioară din cauza vârstei. „La copii, cel mai important lucru e să fii onest cu ei. Chiar dacă nu realizează pe cale rațională, copiii simt când îi iei în serios. Și asta trebuie să faci ca să îi poți cuceri ușor. Când începi să te prefaci, nu funcționează. Sunt spectacole înregistrate. Actorul stă lângă tine, dar nu vorbește el, ci înregistrarea. Ceea ce copiii observă. Ei percep rapid falsul”, ne dezvăluie Kálmán.

Selecția poveștilor este foarte importantă pentru viitorul copiilor

Pe lângă scenografie, care este foarte importantă în teatrul de păpuși, textul contează și el într-o măsură însemnată, dar nu din punctul de vedere al montării, ci mai ales din punctul de vedere al mesajului pe care îl transmite. Poveștile de tip „Cenușăreasa” sau „Albă-ca-Zăpada” nu sunt preferabile întrucât personajele sunt unele slabe, care nu fac nimic prin forțe proprii, ci așteaptă întotdeauna un salvator care să le scape de nenorocirea care se abate asupra lor, ceea ce îi învață pe copii că soluția nu este în noi, ci în afara noastră.

Mult mai bine îi pregătesc pentru viață pe cei mici poveștile populare în care, la un moment dat, se detașează și se afirmă un personaj care vrea să-și depășească condiția, un personaj care trece la fapte, se duce să își încerce norocul și reușește să treacă de anumite obstacole pentru a-și atinge obiectivul. „De fapt, în acele conflicte pe care le are personajul principal, din punct de vedere sentimental copilul realizează cum să rezolve un conflict de genul respectiv. Mai târziu în viață el are în subconștient informația că se poate salva singur dintr-o situație. Un copil care a văzut un teatru de păpuși faţă de unul care nu a văzut, cu siguranță va deveni un adult care va depăși obstacolele vieții mult mai ușor”, spune Kálmán, care precizează că a fi didactic în teatrul de păpuși sau cel pentru copii este una dintre cele mai mari greșeli care se pot face. Copilul trebuie mai degrabă să simtă puterea exemplului.

Teatrul de păpuși trebuie jucat pe grupe de vârste

La fel de important este să joci spectacolul pe categorii de vârstă. Din punct de vedere profesional, sunt trei categorii de vârstă care ar trebui separate când se pune la cale un spectacol: 3-6 ani, 6-9 ani și, mai nou, spectacole pentru 0-3 ani, despre care Kálmán afirmă că deși la această vârstă un copil nu înțelege pe cale cognitivă, el simte totul și spectacolul îi rămâne întipărit. De asemenea, atitudinea lor la spectacol, dar și mai târziu, depinde de faptul de a veni la spectacol singur sau însoțit de părinți. „Nu poți să joci un spectacol fără să ai în vedere pentru cine joci. Când sunt numai copii în sală, reacția la spectacol este total alta decât atunci când vin cu părinții. Când sunt cu părinții la spectacol și apare o situație conflictuală, imediat se ascund după fusta mamei. Când mama nu mai e acolo, trebuie să se confrunte singuri cu ceea ce văd pe scenă”, mai spune păpușarul care de câte ori vorbește despre meseria sa spune că o face cu sufletul. Pentru viitor, el visează ca adulții, atât părinți, cât și autorități, să înțeleagă importanța rolului pe care teatrul de păpuși îl are în dezvoltarea psihică și emoțională a copiilor și, astfel, să îl așeze pe aceeași linie cu celelalte forme de teatru, din punctul de vedere al finanțării.