ACTUALITATE 5 iulie 2021

Ministrul Mediului s-a întâlnit cu ursul la Bixad

de Iulia Drăghici - Taraș | 2813 vizualizări

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna a scris luni, pe pagina lui de Facebook, un mesaj prin care a transmis că în drum spre București s-a întâlnit cu un urs, în localitatea Bixad. Acesta s-a folosit de prilej pentru a transmite și ce prevede, în astfel de cazuri, ordonanța pe care o pregătește ministerul.

Azi dimineață în drum spre București m-am întâlnit cu acest urs în localitatea Bixad, Covasna. Nu s-a speriat de mașini și nici de oamenii trecători. 

Conform proiectului de ordonanță și a procedurilor aferente, dacă „animalul a fost observat ocazional în intravilan” sau „animalul nu se retrage la observarea oamenilor”, acest eveniment va putea fi clasificat cu risc redus și se va putea interveni pe baza procedurii de intervenție: prin „îndepărtarea prin alungare” din intravilanul localității”, a scris ministrul.

Postarea a adunat zeci de comentarii, multe dintre ele de la cetățeni care solicită autorităților să intervină cât mai repede, să nu mai tragă de timp, pentru a soluționa problema.

Pentru „îndepărtare prin alungare” trebuie ordonanță? Este de râsul lumii”, a scris cineva, în vreme ce un alt comentariu a fost: „Văd ca trageți de timp, bine că dacă e vorba de drepturi reușiți să faceți OUG și noaptea, acum tărăgănați la nesfârșit”.

Mai mult decât sigur ca ursuleții aceștia îi caută pe colegii de partid ai cetățeanului cunoscut sub porecla de „drujba lui Dumnezeu” să discute de niște păduri tăiate cu nesimțire...” este un alt comentariu publicat la postarea ministrului.

Eu nu mai spun nimic, v-au spus ceilalți urmăritori ai dumneavoastră. Poate, ar fi totuși ceva : până nu atacă ursul vreun oficial ieșit în natură, veți continua să ezitați, să nu avem o lege care să apere oameni. Și ar trebui spus că atunci când vor veni, poate, străini să ne viziteze locurile frumoase, și se va trezi vreunul dintre ei mâncat, atunci să vedeți scandal internațional. Eu încă nu am uitat de turistul de vârsta a treia, ieșit la plimbare dintr-o pensiune de munte, și dispărut fără urmă...Credeți că alții, presa internațională, uită? Eu nu cred. În loc să facem din localitățile de munte, ceva care ar impulsiona turismul, noi stăm în casă și ne uităm pe geam cum vine ursul să caute mâncare. Suntem prea bogați și nu avem nevoie de nici un stimulent, de nici un câștig”, a scris altcineva.

De regulă dacă s-a obișnuit deja cu prezența omului îl puteți alerga până pe culme, el tot se întoarce unde găsește hrană din abundență. Chiar și în cazuri de relocare de la Brașov=>Făgăraș, exemplarele s-au întors după o perioadă. Asigurarea numărului optim de efective prin recoltare este singura soluție. Când s-a făcut ultima inventariere a efectivelor? Care este numărul optim si care este cel existent?”, întreabă un alt utilizator al rețelei de socializare.

Autoritățile din județul Covasna au făcut publice săptămâna trecută o serie de statistici privind numărul urșilor, care arată că în ultimii 5 ani populația de urs a crescut de la 1.281 câți erau în anul 2016, la 1.931 în 2021. 

În toate cele cinci orașe din județul Covasna, dar și în țară, au fost organizate săptămâna trecută mitinguri pe tema urșilor. Printre solicitările celor prezenți la proteste se numără reintroducerea managementului responsabil al speciei urs prin intervenție preventivă, relocarea urșilor care dau târcoale în zonele locuite, iar dacă acest lucru nu este posibil extragerea exemplarelor cu probleme, intervenția imediată (în mai puțin de 24 de ore) în cazul în care sunt în pericol vieți omenești și pagubele produse să fie plătite la timp de statul român, iar plățile restante să fie reluate. 

Sâmbătă, un bărbat în vârstă de 65 de ani din județul Harghita a fost atacat de un urs. În județul Covasna au fost până în prezent două cazuri de persoane atacate de animalul sălbatic, unul între Sfântu Gheorghe și Șugaș Băi și unul la Zagon.

Sursa foto: Facebook. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Sandor Szakacs, 6 iulie 2021
Domnule ministrule Barnika !!! Un lucru este sa dansezi cu ursul din masina, si un alt lucru este sa dansezi cu "picioarele pe pamant", sau pe bicicleta. Nu cred ca dupa cazurile petrecute in ultimile citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.