STIREA ZILEI 30 iunie 2021

Covăsnenii au ieșit la protest pe tema urșilor: „Suntem de acord că specia trebuie să fie protejată, dar nu în detrimentul vieții umane”

de Iulia Drăghici - Taraș | 5719 vizualizări

Primari, reprezentanți ai fermierilor și cetățeni au ieșit la miting  

Frica de urs a scos mai multe zeci, poate sute, de oameni în stradă, în fața instituțiilor, în ciuda căldurii, să protesteze, pașnic, împotriva animalului sălbatic care de o bucată de vreme încoace le amenință traiul de zi cu zi. Au fost acțiuni atât la București, dar și în țară. Nu a lipsit de pe harta mitingurilor pe tema urșilor nici județul Covasna. S-au organizat proteste în mai multe orașe, printre care Sfântu Gheorghe, în fața Prefecturii sau Covasna, Baraolt, Întorsura Buzăului şi Târgu Secuiesc, în fața primăriilor. 

Programul a fost mai mult sau mai puțin similar: evenimentele au început puțin după ora 12:00 și unul dintre liderii acțiunii a citit petiția care va fi înaintată premierului Florin Cîțu și ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, în maghiară și română, cu această ocazie. În acest timp, participanții la miting au ținut în lumina puternică a soarelui pancarte cu diferite mesaje: „Pentru noi viața umană e pe primul loc”, „România, 12.000 de urși în pădure, 6.000 în statistică”, „Viața om sau urs. Decideți”, „Covasna. 1.700 de urși în păduri. 700 în statistică”, „Județul Covasna. #Viațaumană” și altele. Textele au fost scrise pe imagini de impact, tulburătoare, cu cadavre, animale și oameni răniți de urs, cicatrici și alte asemenea. 

În petiția prezentată scrie (cu litere îngroșate pe „cerem”): Cerem să fie reintrodus managementul responsabil al speciei urs prin intervenție preventivă. Cerem să fie relocaţi urșii care dau târcoale în zonele locuite, iar dacă acest lucru nu este posibil să fie extrase exemplarele cu probleme. Cerem să fie posibilă intervenția imediată (în mai puțin de 24 de ore) în cazul în care sunt în pericol vieți omenești. Cerem ca pagubele produse să fie plătite la timp de statul român, iar plățile restante să fie reluate”

Miting pro Tánczos Barna

Totodată, protestul a fost și ca un răspuns la petiția inițiată de organizația non-guvernamentală Agent Green, prin care se cere demiterea ministrului Mediului, iscată tot în jurul scandalului care învăluie specia protejată urs, semnată de peste 9.000 de persoane și a fost și ca un fel de acțiune de susținere a lui Tánczos Barna, pentru că e de zis că, cel puțin la Sfântu Gheorghe, evenimentul a fost coordonat de membri de vază ai UDMR. 

„În toate cele cinci orașe din județul Covasna, la ora 12:00 am organizat câte o întâlnire, unde s-a citit petiția, pentru că nu am avut posibilitatea să ne deplasăm la București, pentru că Primăria Generală a capitalei a autorizat acest miting pentru 100 de persoane. (...) Cum nu ne-a permis legislația, noi ne-am adunat în orașele noastre. (...) Susținem demersurile domnului ministru Tánczos Barna, pentru că știm foarte bine că a pregătit o modificare în legislație, cum că să fie reintrodusă posibilitatea intervenției preventive și totodată, rapidă, de urgență, în cazul în care e pusă în primejdie viața omului”, a spus președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor. 

„Voi susține autoritățile locale, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, pe ministrul Tánczos Barna în eforturile lor de a găsi o soluție urgentă și pe termen lung la problema urșilor, în interesul oamenilor”, a spus marți și a prefectul județului Covasna, Ráduly István. 

Despre oameni cu frică și urși fără 

Înainte de protest, când încă nu se dăduse startul și oamenii cu pancarte stăteau la umbra copacilor din Parcul Elisabeta, primarul din Bodoc, Fodor István, a spus presei că la momentul acela chiar în satul Olteni se plimbau o ursoaică și puii ei. Situația nu este unică, iar oamenii se tem să mai iasă pe stradă, a mai spus edilul. 

„Acum s-a dat RO-Alert în satul Olteni, că în centrul satului e o ursoaică cu trei pui. Acum o oră jumătate,  a fost un alt RO-Alert, că e o ursoaică cu doi pui în grădina omului, la Bodoc. Ieri de la ora 20:30 și până la 23:00 am avut probleme și la Olteni și Bodoc. În strada principală, la ora 22:30 venea către mine ursul. Deja nici nu știm cum să mai numim situația asta, când oamenii nu au curaj să iasă din casă. Dar imediat nici să iasă în grădină. E problemă mare. Dacă nu putem să rezolvăm cumva sau să ne ajute ministerul, ministrul și guvernul, nu se mai poate. Oamenii nu au cum să își lase copiii la joacă. Nu mai au curaj să meargă după ciuperci. Nici nu discutăm să mergi la pădure. Imediat nici pe drum nu ai cum să ieși”, a spus primarul din Bodoc, Fodor István.  

Un alt participant la protest, Barni din Valea Crișului, a spus că pe drum spre locul de miting a văzut pe un câmp un urs care se plimba și că în localitate nici nu mai poate fi vorba despre liniște, după ce urșii intră în gospodării și fac pagube diverse. „În fiecare zi ne confruntăm cu problema urșilor. A fost și la mine în grajd. A stricat și lucerna pe câmp. Și acum o oră l-am văzut, în terenul de lucernă, în 10 metri, mă aștepta”, a spus acesta. 

Un pic mai încolo l-am întâlnit pe viceprimarul comunei Vâlcele, Nicolae Cucu. Și el spune că locuitorii satelor aparținătoare trăiesc în panică, în vreme ce ursul se plimbă chiar și ziua pe drum și prin parcuri. 

„În ultima perioadă s-a acutizat problema. Guvernanții vor trebui să aibă în vedere că ursul este protejat, iar cetățeanul este condamnat. Eu mă gândesc la nepoții mei, care vor să iasă la joacă și nu pot să îi las. Nimeni nu vrea să omoare urșii. Dar e foarte ușor să strigi din București, de la etajul 5 că protejăm urșii și nu omorâm animalele. În schimb, să vină la fața locului. Ideea că din cauza tăierilor de pădure vin urșii nu e adevărată. Pentru că ursul, în habitatul lui, unde are zmeură, mure, ciuperci, fragi de mâncare, nu pleacă de acolo. Cei care vin în comunități sunt urși învățați”, a mai spus viceprimarul din Vâlcele. 

Gyerő József: „Legea trebuie să țină pasul cu realitatea, nu poate să rămână în urma realității”

Primarul din orașul Covasna, care a participat la protestul de acolo, ne-a spus că s-a alăturat mitingului pentru a atrage atenția legiuitorilor că legile trebuie să fie actualizate periodic pentru a corespunde realității. Ne-a spus și că protestul nu este pentru a susține interesele asociațiilor de vânătoare, ci pentru a semnala situații ca cea în care cetățenilor le este frică să meargă în Valea Zânelor, de pildă, sau pacienții veniți la tratament în celebra stațiune nu își pot realiza ședințele de aeroterapie, parte din tratamentul Covasna, de teama de a nu se întâlni cu sălbăticiunile. 

„Acest miting nu se îndreaptă împotriva cuiva sau împotriva urșilor. Nici gând. Prin acest miting noi încercăm să îi responsabilizăm pe decidenții politici și cei care legiferează în ideea că legea trebuie să țină pasul cu realitatea, nu poate să rămână în urma realității. Nu legea generează realitatea factuală, ci realitatea factuală din teren impune adoptarea unor măsuri de ordin legislativ prin care să se reglementeze conduita umană. (...) Se impune modificarea legislativă, nu pentru că promovăm interesele asociațiilor de vânătoare sau ale unor persoane care au niște legături sau interese de ordin material sau de altă natură din vânarea urșilor, ci practic, în calitate de aleși locali, persoane care își asumă roluri politice sau comunitare, spunem că în momentul în care ți-e frică să mergi în Valea Zânelor, să ieși noaptea pe stradă, la pârtia de schi sau în zona Hotelului Montana, este o problemă reală”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, primarul Gyerő József.

„Aprecierea valorii vieții și muncii omenești se situează peste orice alt lucru, ca urmare, avem nevoie de micșorarea drastică și imediată a numărului de urși astfel încât habitatul lor natural – în care nu este voie să calculăm și suprafețele arabile cu culturi agricole – să-i poate hrăni, astfel să prevenim conflictele între om și animalul sălbatic, care soldează cu pagube materiale, mutilarea sau pierderea vieții animalelor domestice și a omului”, a spus, potrivit unui mesaj publicat pe Facebook, și primarul din Baraolt, Benedek Huszár János, în cadrul protestului de marți. 

Tot în petiția trimisă către ministerul Mediului și premierul Cîțu se notează că „situația a devenit insuportabilă, iar amânarea deciziei nu va aduce soluții, ci doar o va înrăutăți. Guvernul României trebuie să-și asume responsabilitatea pentru această decizie!”, respectiv că „dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate de Constituția României. Iar în acest moment la niciun nivel nu este asigurată protecția oamenilor împotriva atacurilor de urși, deoarece nicio instituție – autorități locale, prefectura, poliția – nu dispune de mijloacele necesare pentru a interveni. În prezent atacurile marilor carnivori au devenit o problemă de siguranță publică, în fiecare oră există sesizare despre pagubele sau prezența urșilor în zonele locuite.”

Bicicliștii s-au alăturat protestului 

Puțin mai încolo, dincolo de mulțimea cu pancarte din centrul orașului Sfântu Gheorghe, s-au reunit și câțiva practicanți ai sporturilor în aer liber, care au venit pe biciclete. Pe una dintre acestea era lipită o foaie pe care scria „Vreau să pedalez și să alerg în siguranță!”. Bicicliștii spun că sunt revoltați că oamenii care stau în marile orașe judecă situația din zona județelor afectate de urși fără să știe realitatea. În plus, deși se promovează sportul și stilul de viață sănătos, din cauza animalelor, nici acest lucru nu poate fi făcut în siguranță în natură, ci doar între betoane.  

„Cred că este un atentat asupra dreptului meu de mișcare în natură. (...) Ne e frică să ieșim cu copiii în natură, să îi învățăm să o iubească. În ritmul ăsta, noi ne împingem copiii să stea lângă calculator, între patru pereți. (...) Anul ăsta paharul s-a umplut. Nu prea se mai poate”, ne-a spus Pénzes Szabolcs. 

Acesta ne-a mai transmis și că în semn de protest față de recentul atac petrecut la Șugaș Băi, unde victimă a căzut un prieten de-ai săi, va pedala sau alerga în fiecare dimineață și seară în fața Prefecturii Covasna. 

Doar împușcarea urșilor nu va rezolva problema 

Protestul din Sfântu Gheorghe a fost urmărit și de Toró Attila, un fotograf de natură și organizator de acțiuni pentru protecția mediului. Acesta spune că deși este de acord că viața oamenilor ar trebui protejată, ca situații ca cea de la Șugaș Băi să nu mai existe, el nu crede că împușcarea și vânarea urșilor va fi soluția potrivită pe termen lung. Autoritățile, punctează el, ar trebui să înceapă să ia măsuri mai concrete de a stopa tăierile ilegale de lemn și totodată să fie aplicată sau chiar înăsprită legea care nu permite mijloacelor motorizate să circule prin păduri, alungând astfel ursul sau alte animale în comunități. În plus, și oamenii ar trebui să învețe să se comporte în natură, să nu mai lase deșeuri în urmă în zonele de picnic sau să nu mai dea de mâncare animalelor sălbatice. 

„Problema e foarte complexă. Numai cu vânarea urșilor sau vânarea pentru a regla populația, nu cred că e o soluție foarte bună. (...) Ar trebui ca și oamenii să conștientizeze cum trebuie să se comporte corect în pădure, ce au voie și ce nu au voie. (...) Ar trebui să regândim relația dintre om și natură, dintre om și urs și cred că noi, oamenii, ar trebui să fim înțelepți, că ursul e doar un animal”, ne-a spus Toró Attila. 

Reacția ministrului 

Tot marți a existat și o reacție a ministrului mediului, după protestul organizat la București. 

Tánczos Barna a subliniat că „este nevoie clar de măsuri pe termen mediu și lung, este nevoie de măsuri și pe termen scurt, pentru a interveni în apărarea vieții umane. Problematica este complexă, este generată de modul în care a fost abordată problema în ultimii ani”.

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina ministerului, acesta a spus că vor exista în continuare consultări cu reprezentanții fermierilor, ai autorităților locale și cu cetățenii din zonele respective pentru a găsi soluțiile pe termen mediu și lung.

Proteste pe aceeași temă au avut loc și în urmă cu câțiva ani la București. Atunci, autoritățile au reușit să obțină cote de derogare pentru recoltarea urșilor problemă, însă este destul de clar că situația nu s-a rezolvat.   

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.