Două incendii cu pierderi de vieți omenești, în Covasna și Zălan
Două incendii care au avut loc în această dimineață în județul Covasna, în localitățile Covasna și Zălan, s-au soldat cu pierderi de vieți omenești. În orașul Covasna, un bărbat de 57 de ani a fost găsit decedat în locuința cuprinsă de flăcări, iar la Zălan, o femeie de 87 de ani și-a pierdut viața într-un alt incendiu.
Primul incendiu a fost semnalat în orașul Covasna, în jurul orei 07:00. O casă de aproximativ 60 mp a fost distrusă de foc, iar în interiorul acesteia pompierii au descoperit trupul unui bărbat de 57 de ani.
„La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului 2 Târgu Secuiesc, cu două autospeciale de stingere, un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Covasna și o ambulanță SAJ. În interiorul casei a fost găsit un bărbat decedat, în vârstă de 57 de ani. Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire”, transmite ISU Covasna.
Cea de-a doua tragedie s-a produs la ora 08:30, în localitatea Zălan. Flăcările au cuprins camera de zi a unei locuințe, pe o suprafață de 10 metri pătrați.
„Echipajele Detașamentului 1 Sfântu Gheorghe au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru salvare de la înălțimi și un echipaj SMURD. Din păcate, în interior a fost descoperit trupul neînsuflețit al unei femei în vârstă de 87 de ani. Cauza probabilă a incendiului este focul deschis în spațiu închis”, se mai arată în comunicatul transmis de ISU Covasna.
Un al treilea incendiu s-a produs sâmbătă, în localitatea Sita Buzăului. Din fericire, nu au existat victime.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” Covasna reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor:
- Curățați periodic coșurile de fum, pentru a evita acumularea de funingine care poate duce la incendii.
- Utilizați focul deschis doar în condiții de siguranță, în spații ventilate și departe de materiale combustibile.
- Nu lăsați focul nesupravegheat și asigurați-vă că este complet stins înainte de a părăsi locul unde a fost utilizat.
- Verificați și întrețineți periodic instalațiile de încălzire și sobele, pentru a evita defecțiunile care pot genera incendii.
Sursa foto: ISU Covasna.