ACTUALITATE 26 mai 2013

Ministrul Educației felicită elevii covăsneni

de Székely Emőke | 771 vizualizări

Remus Pricopie promite că va plăti banii de navetă până la începutul vacanței

Ministerul Educației va începe în această săptămână plata datoriei acumulate către elevii navetiști. Potrivit inspectorului șef din cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Covasna, Keresztély Irma, promisiunea a fost făcută de ministrul Remus Pricopie în cadrul unei videoconferințe.

„Ministrul a spus că este de acord cu acțiunea de protest a elevilor covăsneni pentru că aceștia au tot dreptul de a lupta pentru drepturile lor. Remus Pricopie a promis că va începe achitarea datoriei în această săptămână și va plăti sumele pentru abonamentele de transport până la sfârșitul anului școlar” – a declarat Keresztély Irma.

Ministerul Educației nu a mai decontat abonamentele de transport de la sfârșitul anului trecut, iar sumele nu sunt de neglijat, în cazul celor 2.240 de navetiști din județ s-a adunat suma de 2,2 milioane de lei.

Momentan în județul Covasna 2.500 de elevi sunt în grevă japoneză și se pregătesc de un miting, care va avea loc cel mai probabil joi în fața Inspectoratului Școlar al Județului Covasna. Organizatorii acestui protest se așteaptă la cel puțin 1.000 de participanți și ne-au spus că vor lua legătura cu mai multe organizații de elevi din țară pentru că problema decontării abonamentelor este una națională.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.