ACTUALITATE 18 mai 2014

Mii de vizitatori la prima ediție Baby Expo [FOTO]

de Székely Emőke | 435 vizualizări

Baby Expo mai 2014 - 2

Târgul organizat în weekend la Sfântu Gheorghe a fost un real succes

Camera de Comerț și Industrie Covasna a organizat la sfârșitul săptămânii prima ediție a Baby Expo. Organizatorii, expozanții, părinții și copiii spun că evenimentul de la la Liceul Teoretic „Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

Lumea copiilor

În curtea liceului, zeci de copii s-au jucat, au desenat, au sărit și s-au dat pe toboganul gonflabil cât a fost ziua de lungă. Totul a fost gratuit, lucru lăudat în special de părinți. „Am întrebat de mai multe ori dacă e gratuit sau pe bani, nu îmi venea să cred că cei mici se pot juca în voie gratuit pentru că nimic nu mai e gratuit în ziua de azi. De asemenea a fost gratuit și face painting-ul, ceea ce ne-a bucurat pentru că de obicei când ieșim la joacă la un asemenea eveniment, câteva zeci de lei se duc pe pictat, trambuline și tobogane” – ne-a declarat Maia, mama unei fetițe de 4 ani.

Baby Expo mai 2014 - 3

Produse pentru toate buzunarele

În sala de conferințe a Liceului expozanții și-au expus produsele, care, după spusele părinților, au fost la prețuri bune. „Am cumpărat câteva hăinuțe, prețurile au fost mai mici decât la magazin. M-a surprins acest lucru, mă așteptam să fie mai scumpe. Sunt lucruri de calitate, pentru toate buzunarele. Cei care au bani mai puțini, cumpără haine de serie, iar cei cu portofelul mai larg pot cumpăra produse confecționate manual, am văzut și haine și pantofi lucrați manual, așadar sunt de toate pentru toți” – spune o altă mamă. Aceasta ne-a mai spus că aceeași situație a găsit-o și la jucării. „Sunt și jucării de plastic, de genul celora pe care le găsim peste tot, precum și jucării de lemn sau păpuși confecționate manual. Poți cumpăra o jucărie cu câțiva lei sau cu 50 de lei, în funcție de buget” – spune femeia. Un alt părinte ne-a spus că în materie de produse pentru copii la Sfântu Gheorghe alegerea este limitată. „Mă bucur că au organizat acest târg, sper să găsesc ceva hăinuțe pentru băiețelul meu. În general în magazine sunt foarte multe hăinuțe pentru fetițe și puține pentru băieței. De asta am venit să văd dacă găsesc ceva frumos pentru fiul meu de 5 ani” – ne-a declarat părintele.

Programe pentru părinți

În cele două zile de târg au avut loc tot felul de evenimente conexe, destinate în special părinților. Astfel aceștia au avut ocazia să se întâlnească și să discute cu medici pediatri, psihologi sau medici homeopați care le-au dat sfaturi în anumite probleme. „Ceea ce m-a bucurat foarte mult a fost faptul că părinții au participat la aceste discuții în mod interactiv. Și-au spus problemele, au întrebat ce i-a interesat, așadar au fost foarte deschiși, ceea ce este bine pentru că acesta a fost și scopul nostru, de a crea un cadru oarecum informal în care specialiștii și părinții să poată discuta” – ne-a declarat organizatoarea András-Nagy Mária Magdolna.

Peste 2.000 de vizitatori

În ceea ce privește numărul vizitatorilor, acesta nu se știe exact pentru că accesul la acest târg a fost gratuit. Organizatorii au numărat însă în mare persoanele care au trecut pragul târgului și spun că sâmbătă au fost în jur de 800 de adulți, iar acest număr s-a dublat duminică. „Au fost momente în care a fost chiar aglomerat, apoi în jurul prânzului, când cei mici dorm de obicei, au fost mai puțini. În orice caz vizitatori au fost, am numărat 800 de adulți numai sâmbătă. Expozanții au avut păreri foarte pozitive, nimeni nu a spus că îi pare rău pentru că a venit, toți au fost încântați și ne-au spus că vor veni și la anul” – ne-a declarat András-Nagy Mária Magdolna. Aceasta a adăugat că mulți vizitatori au fost surprinși de numărul mare de premii de la tombolă, precum și de valoarea destul de mare a acestora. Astfel au putut fi câștigate zeci de premii, de la jucării, scutece sau haine la kit pentru maternitate.

Baby Expo mai 2014 - 5

Omul cumpără orice pentru copii

În ceea ce privește comercianții, aceștia ne-au spus că sunt mulțumiți de târg. „Oamenii sunt deschiși spre noutăți. Desigur că fiecare părinte vrea să dea tot ce e mai bun copilului, dar asta nu înseamnă că noi profităm cu nesimțire de acest lucru. Am adus marfă de calitate la prețuri decente, ceea ce au remarcat și clienții. Târgurile reprezintă o bună ocazie de promovare pentru noi, dar în același timp o bună oportunitate de a cumpăra la prețuri promoționale pentru clienți. Se vede că la Sfântu Gheorghe nu s-a mai organizat un astfel de târg, oamenii nu știu exact la ce să se aștepte, dar sperăm că „Lilliput” va deveni o tradiție aici” – ne-a declarat reprezentanta unei firme care și-a expus produsele la târg.

Planuri pentru la anul

Duminică după masa organizatorii au tras linie și ne-au spus că prima ediție a Baby Expo a fost un succes, iar acest succes îi responsabilizează și îi bucură. Aceștia ne-au spus că pentru la anul doresc să extindă acest târg, să aducă și mai mulți expozanți și mai multe programe astfel încât toată lumea să găsească ceva pe placul său la „Lilliput – Baby Expo”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.