ACTUALITATE 9 august 2016

Mașini frigorifice cu „refugiați sirieni“, scenetă la Zilele Comandăului

de Sever Ioan Miu | 994 vizualizări

Zilele Comunei Comandău, organizate sâmbătă și duminică, au fost marcate, în ultima zi, de o scenetă  de un gust discutabil. Mai mulți copii, dintre care unii ar fi fost romi, potrivit unui martor, au jucat rolul refugiaților sirieni. „Refugiații“ au fost urcați în mocănița de la Comandău de către alți actori, reprezentând „polițiștii de frontieră“.

Înghețata “Siria”

Un turist din Miercurea Ciuc, Rédai Attila, venise la eveniment pentru mocănița care circula de zilele comunei, neștiind programul festivităților. „Când am sosit în sat puțin înainte de ora 1 după amiaza, și am pornit împreună cu oaspeții mei sosiți de la Budapesta spre mocăniță, ne-au sărit în ochi niște mașini frigorifice cu inscriptii ca „Syria“, „Syria ice cream“ (Înghețată Siria - n.red.) ș.a.m.d., peste drum era tras un cordon“, a declarat Rédai pentru Observatorul de Covasna. Turiștii aveau să descopere și alte aspecte ale manifestării de la Comandău: „Ne-am continuat drumul, ne-am așezat în mocăniță, după care a început „sceneta“, au sosit lângă tren cele două mașini frigorifice pline cu „refugiați“, a sosit și o mașină de „poliție“ cu girofar, sirene, a fost făcut mult zgomot. „Refugiaţii“, printre care unii erau interpretați de școlari de etnie romă, purtau eșarfe, ‘chador’“, spune Rédai, făcând referire la un acoperământul de cap din mai multe zone musulmane. „A fost destul de înspăimântător, ca să fiu sincer, ne-a reamintit de întâmplarea aceea de pe o autostradă austriacă unde au murit atât de mulți refugiați“, punctează Rédai Attila. În august 2015, cadavrele a 50 de refugiaţi au fost găsite într-un camion abandonat pe marginea unei autostrăzi din Austria, nu departe de granița cu Ungaria.

„O nesimțire uriașă“

Din scenetă nu au lipsit, potrivit turistului, pancarte pe care scria „Germany“, pesemne „destinația“ „refugiaților“. „‘Refugiații’ de la Comandău au fost ‘adunați’ printre cordoane și ‘alungaţi’ prin mocăniță, adică printre călătorii de la fața locului“, povestește turistul. Operațiunea a fost efectuată de bărbați purtând haine de vară și câte un chipiu de epocă, care, potrivit cotidianului Haromszék, reprezentau „polițiști de frontieră“. Unul dintre aceștia avea un microfon în mână și transmitea ce se petrece, după cum povestește Rédai Attila. Potrivit Haromszék, sceneta a fost văzută de circa „200 de persoane care au privit cu delectare“. Rédai spune că cifra este posibilă, dar că mulți dintre turiști veniseră pentru trenuleț și nu pricepeau ce se vorbește. „Mulți dintre cei care stăteau în mocăniță nici nu știau ce se întâmplă, că nu înțelegeau maghiara, dar nici noi nu ne-am simțit prea bine în pielea noastră: întreaga ‘scenetă’ crea o impresie de dezgust, mi se părea o nesimțire uriașă ceea ce s-a petrecut în fața noastră.  Și oaspeților mei de asemenea“, subliniază turistul. „După cele întâmplate m-am uitat pe un afiș de acolo, lipit de ușa restaurantului, iar sceneta figura acolo ca parte a programului oficial al Zilelor Comandăului“, punctează Rédai Attila. Programul Zilelor Comandăului a cuprins și ale activități, precum un concurs de tragere cu arc tradițional, fanfară, cântece populare sau întrecerea tăietorilor de lemne, potrivit Haromszék.

Primarul își cere scuze

L-am căutat pe primarul comunei Comandău, Kocsis Béla, dar edilul nu a putut vorbi prea mult, fiind pe drum, iar ulterior nu a mai răspuns la telefon. Așa că nu am putut afla, direct de la el, opinia sa despre „sceneta“ de la zilele comunei. Pe de altă parte, primarul a vorbit pe acest subiect pentru ziarul maszol.ro, care i-a consemnat declarațiile într-un articol publicat marți. „Fiind întrebat dacă i se pare amuzantă parodierea unor asemenea oameni, ale caror cămine din Siria au fost bombardate, fapt care i-a forțat pe majoritatea  să devină refugiați, primarul a răspuns: ‘Nu batjocorirea cuiva a fost scopul nostru, ci distracția. Ne cerem scuze de la toți cei cărora le-am lezat sentimentele sau cei pe care i-am jignit prin prezentarea acestui program parodic’“, se arată în articol, care continuă astfel: „Kocsis Béla a adăugat că îi pare  nespus de rău pentru situația în care se află oamenii nevoiți să-și părăsească patria. Acesta a menționat și că localitatea Comandău din Ținutul Secuiesc este una săracă și izolată, și e de înțeles faptul că mulți dintre tinerii locului caută un mijloc de trai mai bun în străinătate. ‘Ne dorim ca tinerii noștri să se întoarcă acasă. Sincer vă spun, nu m-aş fi gândit vreodată că parodierea refugiaților va avea un efect atât de negativ’ - a spus primarul“.

sursa foto: 3szek.ro

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lucian tranca, 10 august 2016
Cultura politica precara si lipsa condescendentei fata de aceasta tragedie imensa-SIRIA de azi-au dus la acesta manifestare intolerabila. Autorii si decidentii acestei aberatii parodice am credinta citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.