ACTUALITATE 3 decembrie 2012

Mai puține accidente de muncă

de Székely Emőke | 538 vizualizări

Anul trecut numărul persoanelor care au suferit accidente de muncă în județ a fost de 18, iar anul acesta cifra a scăzut la 15 până acum. Atât în 2011, cât și acum au fost două accidente soldate cu decese.

Deocamdată nu se știe dacă accidentul de circulație soldat cu moartea unui om de afaceri a fost sau nu accident de muncă, cercetările în acest caz continuă. Cert este că accidentul feroviar de la Chilieni, în care opt persoane și-au pierdut viața, nu este considerat ca fiind accident de muncă.

„Cele mai multe accidente de muncă se înregistrează în domeniul exploatațiilor forestiere, în domeniul tâmplăriei și al industriei de alimentație, urmat de construcții și comerț. În 2011 inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Covasna au verificat 1.016 firme pentru a vedea dacă se respectă normele de securitate și sănătate în muncă. În 2012 numărul controalelor a fost de 738, scăderea fiind dată de faptul că aceste controale sunt mai amănunțite” – a declarat directorul ITM Covasna, Ördög Lajos.

Amenzile pentru nerespectarea cerințelor de securitate și sănătate în muncă au fost în 2011 de 391.000 lei, iar anul acesta de 145.000 lei.

Teme articol: accident munca
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.