ACTUALITATE 9 iunie 2016

Mădălina Marin, elevă: „Solidaritatea este cheia unei lumi mai bune”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1095 vizualizări

Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului a încheiat cu succes un parteneriat alături de şcoli din Bulgaria şi Republica Moldova

Ediţia din acest an a proiectului internaţional organizat sub egida Academiei Şcolilor Central Europene (Academy of Central European Schools – ACES), în cadrul căruia elevii de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului au participat la activităţi de schimb de experienţă cu elevi din Bulgaria şi Republica Moldova, a ajuns la final.

Evenimentul care a marcat încheierea activităţilor a fost organizat în oraşul Senec din Slovacia şi a reunit circa 260 de participanţi, respectiv câte doi reprezentanţi din cele peste 100 de școli, provenite din 15 țări europene, participante la proiect. Şcoala din Întorsura Buzăului, singura participantă din judeţul Covasna, a fost reprezentată de eleva Mădălina Marin şi de profesorul Silviu Popica.

„Vizita a durat aproximativ 5 zile, însă am petrecut 2 zile în Budapesta, unde am avut ocazia să vizitez marele oraș. În Slovacia, întâlnirea a avut loc în orașul Senec, situat la câțiva kilometri de capitală. Aici au fost prezenți 260 de oameni din 15 țări europene care au avut câte un proiect în parteneriat cu alte școli. Proiectul nostru s-a numit „Under the same umbrella” și a avut ca centru de interes copiii orfani sau instituționalizați din România, Republica Moldova și Bulgaria. În cele 3 zile din Senec am luat parte la prezentarea proiectului nostru în fața juriului și la numeroase workshop-uri și „learning places”, care aveau ca scop interculturalitatea și ideea de solidaritate. Prin această experiență am avut oportunitatea de a cunoaște elevi și profesori din alte țări europene, ceea ce m-a încântat nespus și m-a ajutat să descopăr lucruri noi. Dacă ar fi să rezum ACES în câteva cuvinte, aș spune A=aventură, C=cunoaștere, E=energie, S=socializare”, ne-a spus Mădălina Marin, reprezentanta Întorsurii Buzăului în Slovacia.

eliade 3

În perioada 31 mai – 3 iunie, cât a durat vizita în Senec, elevii şi coordonatorii lor au participat la diverse activităţi. „Experiența de la Senec, Slovacia, a fost una interesantă din mai multe puncte de vedere. Acolo au participat 260 de reprezentanți ai celor peste 100 de școli din 15 țări europene, care au prezentat rezultatele proiectelor și au participat la o serie de workshop-uri care au avut ca principal scop crearea unor legături între participanți, dezvoltarea abilităților de comunicare, evaluare și autoevaluare a fiecăruia dintre participanți. Astfel, am avut privilegiul de a descoperi diferite moduri de gândire, de analiză și de interpretare a anumitor situații, de exemplu puncte de vedere despre refugiați, orfani, copii cu dezabilități – tema anului pentru ACES fiind «solidaritate»”, ne-a declarat profesorul întorsurean Silviu Popica.

Şi Mădălina a precizat: „Întreaga vizită a fost cu adevărat interesantă, însă mi-a plăcut mult atelierul „The power of being in the moment” (trad. – puterea de a trăi momentul) în care am învățat și mi-am dat seama cât este de important ca măcar pentru câteva minute să oprim „traficul” din mintea noastră, să nu ne mai gândim la trecut și viitor, ci doar la clipa în care trăim, pentru că ea este cea mai importantă”.

„Sub aceeaşi umbrelă” cu elevi din Chişinău şi Sofia

Anul acesta, elevii întorsureni au colaborat în proiectul a cărui temă a fost „Sub aceeaşi umbrelă”, cu „157th Gymnasium Cesar Valejo” din Sofia, Bulgaria şi cu echipa de la Colegiul Financiar-Bancar din Chişinău, Republica Moldova.

„Prin proiectul în care am luat parte de-a lungul acestor luni am învățat că solidaritatea este cheia unei lumi mai bune și că un mic gest poate însemna pentru un om o adevărată cale de cunoaștere. ACES m-a învățat să apreciez mai mult ceea ce am în jurul meu, însă mai mult decât atât, mi-a arătat că nu trebuie să ratez șansele care mi se oferă, căci ele vin o singură dată”, a spus Mădălina, care a mai precizat: „Mereu mi-am dorit să pot cunoaște elevi din alte țări, iar acum am avut din plin această șansă. Pot spune că prin aceste schimburi de experiență fiecare dintre noi preia câte puțin din oamenii pe care îi întâlnește. Astfel am făcut și eu. Am ieșit din zona mea de confort și am dat frâu liber energiei pozitive din mine. Am cunoscut mulți elevi străini și am legat prietenii cu aceștia. Colaborarea noastră nu va înceta niciodată. Prin experiența ACES am reușit să practic comunicarea în limba engleză la un altfel de nivel decât cel din școală. Cred că acest lucru mă va ajuta foarte mult în viitor”.

Despre proiectele desfășurate sub egida ACES, Silviu Popica, profesor coordonator, a spus că acestea înseamnă, în primul rând, posibilitatea elevilor de la LTME de a lua contact cu semeni ai lor din alte medii sau din alte țări. „După acest proiect, sper că elevii întorsureni au învățat să fie mai buni, mai toleranți, mai solidari cu cei care au nevoie de un sprijin. Activitățile din cadrul proiectului au dat posibilitatea elevilor să înțeleagă faptul că printre noi există semeni care nu au fost la fel de norocoși și că trebuie să fim mai toleranți. Au învățat să folosească mai mult lucrul în echipă, să comunice mai mult, să empatizeze cu cei din jur”, ne-a spus Silviu Popica.

LTME, membru ACES din 2013

„Proiectele Academiei Şcolilor Central Europene reprezintă o șansă pentru fiecare școală de a realiza parteneriate internaționale, de a face schimburi de bune practici cu tinerii din alte țări, de a adăuga valoare educației și pregătirii pentru viața reală prin învățarea nonformală”, a precizat Doina Pătrunjel, coordonatorul local al proiectului, într-un interviu anterior.

Şi Mădălina a completat: „Experiența ACES aduce numeroase beneficii. Ea schimbă perspectivele fiecărui participant. Prin ACES mi-am dat seama încă o dată că un astfel de proiect e menit să mă ajute în dezvoltarea personală și că după fiecare participare aduc cu mine ceva nou. Pe colegi îi îndrum cu încredere spre astfel de proiecte. Aveți ocazia să vizitați țări și orașe, să cunoașteți oameni noi, păreri interesante și să acumulați o experiență despre care cu drag vă veți aminti în fiecare zi”.

Liceul Teoretic „Mircea Eliade” nu s-a aflat la prima participare în cadrul proiectelor coordonate de Academia Şcolilor Central Europene, fiind membru al organizaţiei încă din anul 2013. Mai mult, în luna mai a anului 2014, liceul a inaugurat plăcuţa „ACES”, simbol care atestă în mod oficial calitatea de membru ACES, iar luna aceasta o nouă plăcuţă „ACES” urmează să fie prezentată oficial.

Peste 25.000 de elevi şi 3.600 de profesori din 15 ţări au participat până acum la programele ACES, susţinute, de asemenea, de Ministerele Educaţiei din fiecare ţară parteneră.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.