Luni: 29 de cazuri noi de COVID-19 raportate în județ
În județul Covasna au fost raportate luni 29 de cazuri noi de COVID-19. Totuși, 116 pacienți s-au vindecat de la ultima informare publică și nu s-au înregistrat decese, conform Prefecturii Covasna. Peste 260 de persoane s-au vaccinat de duminică până luni. Incidența în județ este de 5,87/1.000.
„De la debutul pandemiei, la nivel județean s-au raportat 11.393 cazuri, s-au înregistrat 29 de cazuri noi, iar incidența la nivel de județ este 5,87 – conform raportărilor transmise de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În ultimele 24 de ore au fost efectuate 120 de teste: 24 teste RT PCR și 96 teste rapide. 116 pacienți s-au vindecat, în total 9.662 de la începutul pandemiei. Nu s-au înregistrat decese. Până în prezent, numărul celor decedați se ridică la 432. 565 de persoane sunt în carantină la domiciliu, 963 în izolare la domiciliu”, conform unui comunicat de presă al Prefecturii Covasna transmis luni.
Numărul cazurilor active este în continuare ridicat, peste 1.300.
„La această oră, la nivelul județului, se înregistrează 1.330 cazuri active, astfel: 21 la Arcuș (incidența în localitate pe 1.000 de locuitori fiind de 12,22), 29 la Valea Crișului (incidență 11,58), 594 la Sfântu Gheorghe (9,30), 22 la Bodoc (8,51), 12 la Chichiș (7,98), 139 la Târgu Secuiesc (6,99), 73 la Covasna (6,66), 22 la Brețcu (6,39), 21 la Belin (6,37), 14 la Dobârlău (6,19),12 la Ilieni (5,80), 53 la Întorsura Buzăului (5,60), 6 la Estelnic (5,31), 5 la Comandău (5,00), 6 la Valea Mare (5,22), 9 la Micfalău (5,06), 20 la Barcani (4,97), 23 la Ozun (4,94), 5 la Malnaș (4,93), 9 la Lemnia (4,89), 8 la Poian (4,65), 21 la Zăbala (4,47), 10 la Reci (4,28), 17 la Cernat (4,18), 5 la Mereni (3,94), 35 la Baraolt (3,88), 20 la Brăduț (3,85), 10 la Ghidfalău (3,73), 18 la Zagon (3,52), 5 la Bixad (2,92), 5 la Vârghiș (3,89), 9 la Boroșneu Mare (2,72), 9 la Turia (2,35), 8 la Ojdula (2,15), 10 la Sita Buzăului (2,05), 5 la Hăghig (1,97), 3 la Aita Mare (1,86), 6 la Cătălina (1,80), 8 la Sânzieni (1,72), 2 la Moacșa (1,60), 9 la Vâlcele (1,59), 2 la Brateș (1,43), 6 la Ghelința (1,15), 1 la Dalnic (1,06) și 3 la Bățani (0,63). Nu există nicio unitate administrativ-teritorială în care să nu fie înregistrate persoane infectate”, conform aceleași surse.
Peste 260 de persoane vaccinate de duminică până luni
Numărul persoanelor vaccinate este în continuă creștere și în județul Covasna. De duminică până luni s-au vaccinat 264 de persoane, dintre care 99 cu prima doză, 29 cu a doua și 59 cu a treia doză. 77 de persoane s-au vaccinat cu serul de la Johnson & Johnson, care nu necesită rapel.
„Numărul de doze administrate în centrele disponibile pe raza județului de la începutul campaniei este 92.832, din care 34.545 de inoculări sunt de rapel. De asemenea cele 10.457 vaccinări sunt vaccinuri complete nu necesită rapel. Persoane care au efectuat doza a 3-a: 5.191. În ultimele 24 de ore s-au administrat 264 doze, din care s-au vaccinat 99 de persoane cu doza 1, alți 29 cu doza 2, iar 59 cu doza 3. De asemenea 77 vaccinări erau cu Johnson&Johnson care nu necesită rapel”, a mai informat Prefectura Covasna.
Luni, la nivel național au fost raportate 6.993 de cazuri noi de COVID-19 și 311 decese ale persoanelor care sufereau (și) de această afecțiune.
Sursa foto: unsplash.com