ACTUALITATE 26 noiembrie 2013

Locuințele pentru medicii din Sfântu Gheorghe sunt deja la roșu

de Székely Emőke | 563 vizualizări

Nu sunt probleme la construirea locuințelor de serviciu pentru medici, clădirea care îi va găzdui pe aceștia fiind deja la roșu, iar muncitorii lucrează în continuare. Aceste locuințe sunt construite în curtea Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe de Fundația „Studium” în parteneriat cu unitatea medicală și Consiliul Județean Covasna.

Prin aceste locuințe, Spitalul și CJ doresc să atragă medici tineri la Sfântu Gheorghe. Până acum pe lângă salariu nu au putut oferi nimic în plus rezidenților, dar conducerea spitalului speră că și această facilitate va face din Sfântu Gheorghe un loc dorit de tinerii medici.

În iulie, la așezarea pietrelor de temelie, inițiatorii acestui proiect au declarat că locuinţele vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2014, sau cel târziu mij­locul anului 2015, valoarea investiției fiind de 350.000 de euro. Aici vor locui medicii care profesează în spitalele publice din județul Covasna, în special la Spitalul Județean „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe. De altfel, potrivit ma­nagerului acestei unități medicale, András-Nagy Róbert, spitalul are nevoie de medici, în special medici de urgență. Momentan la Spitalul Județean lucrează 120 de medici.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.