La Târgu Secuiesc nu va avea loc întâlnirea motocicliștilor în acest an
După ce în luna mai a acestui an liderul cercului de motociclişti „Free Frog’s Riders”, Kiss Levente, a suferit un grav accident de circulație, acesta a anunțat că anul acesta nu va mai avea loc consacrata întâlnire a motocicliștilor de la Târgu Secuiesc. La acest eveniment au participat anual zeci de iubitori a vehiculelor cu două roți, dar pentru toți anul acesta este prioritar ca Kiss Levente să se facă bine.
În urma accidentului din luna mai, acesta a suferit mai multe fracturi, acum fiind în perioada de recuperare. Accidentul cu pricina s-a produs din vina unui șofer care nu i-a acordat prioritate, iar după accident motocicliștii din Târgu Secuiesc au organizat un marș prin care au vrut să tragă un semnal de alarmă cu privire la importanța respectării regulilor de circulație pentru conducătorii tuturor categoriilor de vehicule.