ACTUALITATE 19 noiembrie 2010

La Sfântu Gheorghe: Locuinţe scumpe şi bani puţini

de Monica Vrânceanu | 565 vizualizări
Judeţul se menţine în topul unora dintre cele mai atipice pieţe imobiliare, unde preţurile sunt menţinute în continuare la o valoare destul de ridicată, în raport cu puterea de cumpărare Chiar şi pe timp de criză, piaţa imobiliară din Sfântu Gheorghe nu dă semne că s-ar dinamiza în sensul unei dezmorţiri a preţurilor şi adaptării acestora la resurse financiare tot mai reduse. Deşi locuinţe de vânzare ar fi - dovadă stau anunţurile zilnice destul de numeroase, după cum şi cumpărători interesaţi există în acest sens, blocajul se crează în momentul stabilirii preţurilor, în sensul în care cei care vând nu

Judeţul se menţine în topul unora dintre cele mai atipice pieţe imobiliare, unde preţurile sunt menţinute în continuare la o valoare destul de ridicată, în raport cu puterea de cumpărare

Chiar şi pe timp de criză, piaţa imobiliară din Sfântu Gheorghe nu dă semne că s-ar dinamiza în sensul unei dezmorţiri a preţurilor şi adaptării acestora la resurse financiare tot mai reduse.

Deşi locuinţe de vânzare ar fi - dovadă stau anunţurile zilnice destul de numeroase, după cum şi cumpărători interesaţi există în acest sens, blocajul se crează în momentul stabilirii preţurilor, în sensul în care cei care vând nu vor să lase prea mult din preţ, iar cei interesaţi să cumpere nu prea au de unde scoate banii ceruţi.

Piaţă atipică

Astfel, în vreme ce alte oraşe s-au adaptat momentului de lipsă de capital financiar, Sfântu Gheorghe se menţine în topul unora dintre cele mai atipice pieţe imobiliare, unde preţurile sunt menţinute în continuare la o valoare destul de ridicată, atât în raport cu puterea de cumpărare cât şi faptul că oraşul rămnâne în continare unul cu prea puţine facilităţi economico-sociale. Oamenii dau anunţuri, apelează la agenţii imobiliare, iar cumpărătorii la rândul lor se interesează în mod firesc în cât mai multe locuri, rămânând ca în cele din urmă să se creeze un cerc vicios, în care unii nu lasă din preţuri iar alţii nu au de unde să dea banii pretinşi de cei care vând.

Se caută locuinţe noi, dar ieftine

Potrivit reprezentantului unei agenţii imobiliare din Sfântu Gheorghe, preţurile locu inţelor de aici continuă să rămână ridicate cu toate că au scăzut în 2010 cu aproximativ 30% faţă de cele din 2009. Sfântu Gheorghe rămâne un oraş cochet care ţine la valoarea sa, însă cei de la agenţiile imobiliare nu ştiu cine anume în afară de cei care vând au stabilit astfel de „standarde” oarecum nejustificate.

Dincolo de acestea, există desigur vânzări, dar acestea sunt categoric mai puţine faţă de anii trecuţi. Şi în această sferă se sesizează însă pretenţii, cei care cumpără în Sfântu Gheorghe axându-se pe imobile de construcţie nouă şi evitând construcţiile vechi de peste 20 de ani.

„Cel mai mult se caută apar tamentele cu două sau trei camere şi zonele bune - acestea fiind considerate cele de pe străzile Cângului, Muncii, Bvd. Nicolae Iorga, din apropierea magazinului Şugaş şi Piaţa Mihai Viteazul”, susţine un agent imobiliar.

Creditele, din ce în ce mai evitate

Potrivit acestuia, în zonele respective preţurile pornesc de la 20.000 de euro în sus, putând atunge chiar şi 35.000 de euro, în funcţie de suprafaţa apartamentelor şi de cât de îngrijite sau puse la punct sunt; în ceea ce priveşte garsonierele, preţul celor confort I este destul de stabil, undeva în jurul a 55.000- 65.000 de lei. În ce priveşte modalitatea achitării unei locuinţe, oamenii se feresc tot mai mult de credite din cauza nesiguranţei locurilor de muncă, dar şi a dobânzilor la bănci care-i pot îndatora „pe viaţă”, astfel că mai ales locuinţele cu preţuri mici sunt cumpărate în general cu „banii jos”. Cei care-şi doresc o locuinţă proprietate personală preferă să adune bani muncind în străinătate şi singurele împrumuturi la care mai apelează sunt cele de pe la familii sau cunoscuţi.

„În special tinerii care se căsătoresc îşi cumpără locuinţe şi le caută pe cele mai ieftine, în zone bunicele şi clădiri mai noi. În trecut se făceau credite de genul celor ce urmau să fie achitate în 25-30 de ani, preferându-se plata ratelor decât chiria”, mai susţin cei de la agenţiile imobiliare.

Ţin tare de preţuri

Pe de altă parte, reprezentantul uneia din cele mai vechi agenţii de imobiliare din oraş susţine că în această perioadă „nu se caută nimic” în materie de locuinţe, atât de mult a scăzut cererea pe fondul crizei şi a preţurilor menţinute la multe zerouri.

„Poate e prea mult spus că nu se caută chiar nimic, dar se caută la preţuri cât mai mici. Nu există o cerere imobiliară reală în Sfântu Gheorghe, piaţa de aici fiind atipică. În alte oraşe ale ţării preţurile s-au adaptat scăderii puterii de cumpărare, însă la Sfântu Gheorghe preţurile au scăzut prea puţin. Există doritori care şi-ar vinde locuinţele, dar îşi fac diverse calcule şi nu lasă din preţ, în vreme ce cumpărătorii nu-şi permit. Aşa se face că mai mult vinde cine are nevoie urgentă să o facă, cine nu-şi poate permite să aştepte pentru că-i trebuiesc banii. Ideea este însă că şi înainte de criză piaţa imobiliară din Sfântu Gheorghe era cu totul altfel decât altele”, a mai arătat cel de la agenţia imobiliară, susţinând că tranzacţiile sunt greoaie şi destul de rare.

În acelaşi context, agenţii imobiliari spun că piaţa imobiliară din Sfântu Gheorghe nu a fost dinamizată nici în trecut de braşoveni care să caute locuinţe mai ieftine la noi în oraş, susţinând că această idee a afost una oarecum “alimentată” de anumiţi factori, cel mai probabil de marketing. Din spusele celor care au scoase apartamente spre vânzare, încheierea unei tranzacţii în acest sens pare să depindă cel mai mult de noroc însă confirmă şi faptul că se caută locuinţele mai modeste, care pot fi achiziţionate la preţuri mai mici. Există oameni care şi-au scos apartamentele la vânzare de luni întregi şi nici măcar nu au fost contactaţi de prea mulţi cumpărători, în vreme ce alţii sunt contactaţi zilnic, chiar dacă discuţiile nu se termină întotdeauna cu întâlniri concrete se semnare a actului de vânzare-cumpărare.

Chirii la fel de mari

Nici la preţurile chiriilor Sfântu Gheorghe nu pare a fi un oraş foarte „darnic” şi chiar dacă aici nu putem vorbi despre vreun centru universitar sau industrial, preţurile chiriilor rar scad sub 100 de euro pentru o garsonieră, în vreme ce pentru apartamente cu două camere acestea variază între 150 şi 200 de euro. La nivel general, specialiştii în imobiliare spun că piaţa îşi va reveni doar odată cu creşterile pozitive din economia românească. O reabilitare vizibilă a pieţei va fi evidentă numai după un an sau doi de la revenirea economiei, ceea ce înseamnă că primele creşteri pe segmentul imobiliarelor se aşteaptă începând cu 2012.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
La Sfântu Gheorghe: Locuinţe scumpe şi bani puţini | ANUNT ROMANIA, 19 noiembrie 2010
[...] Citeste mai mult din sursa original? : La Sfântu Gheorghe: Locuinţe scumpe şi bani puţini [...]
La Sfântu Gheorghe: Locuinţe scumpe şi bani puţini | MOTOR DE CAUTARE ANUNTURI ROMANIA, 19 noiembrie 2010
[...] Restul anuntului este aici : La Sfântu Gheorghe: Locuinţe scumpe şi bani puţini [...]
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.