La Sfântu Gheorghe, de Ziua Naţională, concerte Ducu Bertzi şi Ansamblul Ciocârlia
Autorităţile locale şi organizaţiile civile din Sfântu Gheorghe au început pregătirile pentru Ziua Naţională a României, o serie de evenimente cuprinse în cadrul acesteia fiind deja fixate.
Organizatorii îşi doresc ca acest an să marcheze cât mai multă diversitate şi să atragă la manifestări o paletă largă de public, astfel încât fiecare să găsescă în cadrul acestora o parte care să-l reprezinte. Acţiunile dedicate Zilei Naţionale la Sfântu Gheorghe încep practic în seara zilei de 27 noiembrie, printr-un concert cu intrare liberă susţinut de Ducu Bertzi în Club Cinema, urmând ca pe 29 noiembrie să ajungă la noi renumitul Ansamblu Ciocârlia din Bucureşti.
În aceeaşi idee, Ziua Naţională va fi marcată şi prin muzică clasică, la Centrul de Cultură Arcuş urmând să aibă loc un concert de gală.
Pe 28 noiembrie, Clubul de Debate din Sfântu Gheorghe va organiza o incitantă dezbatere – „1 decembrie - Ziua Naţională vs Ziua Naţiunii”, aceasta urmând să aibă loc de la ora 15,30 la Casa cu Arcade. În aceeaşi zi şi în aceeaşi locaţie, seara de la ora 18 va avea loc şi “Sfântu Gheorghe citeşte”, unde cei care cunosc însemnătatea cititului vor putea dona o carte, contribuind astfel la lansarea locală a campaniei naţionale „Lecturi urbane”.
Balul Unirii va avea loc pe 30 noiembrie, la Orchidea Events, urmând ca manifestările din ziua de 1 Decembrie să înceapă la ora 8,30 cu slujba de la Catedrala Ortodoxă, continuând apoi cu drumul spre Piaţa Mihai Viteazul, unde de la 9,30 vor începe alocuţiunile şi depunerile de coroane. În aceeaşi zi, Liga Andrei Şaguna şi Grupul Şcolar Constantin Brâncuşi vor relua acţiunea de anul trecut, prin care cei veniţi la manifestările de 1 Decembrie vor fi poftiţi să deguste preparatele elevi lor, prin distribuirea a aproximativ 500 de porţii de fasole cu ciolan.
„Cred că manifestările de dicate Zilei Naţionale vor ieşi foarte bine şi vor reprezenta ceva deosebit pentru Sfântu Gheorghe. În acelaşi timp sperăm să nu avem incidente sau evenimente neplăcute care să afecteze manifestările plănuite”, a declarat subprefectul Valentin Ionaşcu.