ACTUALITATE 12 mai 2016

La Ilieni se demarează lucrări importante

de Iulia Drăghici - Taraș | 1728 vizualizări

Primarul din Ilieni, Fodor Imre, ne-a declarat că la începutul săptămânii viitoare se demarează lucrări importante în comună: asfaltarea a cinci străzi, reabilitarea și modernizarea a trei construcții civile și reabilitarea unui monument istoric.

Pe două străzi din Dobolii de Jos şi pe trei străzi din Ilieni s-au început deja lucrările de asfaltare. Investiţia ajunge la 3 milioane de lei.

Lucrările la Căminele Culturale din Dobolii de Jos şi din Sâncrai încep de luni. Acestea vor fi reabilitate şi dotate cu mobilier, centrale termice, grupuri sanitare, sonorizare şi altele. Costul investiţiei ajunge la 1,5 milioane de lei.

Tot la începutul săptămânii viitoare, în Ilieni încep lucrările de construire a unui spaţiu care va fi destinat unei instituţii de tip „after-school”. Costul ajunge la 1,2 milioane de lei. „Ne-am gândit să punem bazele unui centru de asistenţă de tip after-school, în care, printr-un parteneriat cu un ONG, să realizăm funcţionarea unui program de după masă pentru copii”, a spus Fodor Imre.

Potrivit primarului din Ilieni, proiectele pentru toate aceste lucrări au fost depuse şi aprobate încă din 2013, dar nu s-a prezentat nicio firmă la licitaţii, drept pentru care nu s-au putut demara lucrările. „Investitorii nu erau interesaţi de aceste proiecte pentru că nu aveau bugete aşa de mari. Am repetat de trei ori licitaţiile publice şi nu a venit nimeni. Ca să nu pierdem banii europeni am făcut o reaşezare bugetară prin care am licitat o sumă mai mare. Şi aşa a venit doar un singur investitor, dar a fost eligibil şi astfel am demarat procedura”, a punctat Fodor Imre.

Monumentul care va fi reabilitat în comuna Ilieni este un pod de piatră care a fost construit în secolul al XIX-lea, iar investiţia va costa 350 de mii de lei.

Lucrări realizate în Ilieni

În ceea ce priveşte investiţiile făcute deja în comună, primarul ne-a spus: „Cea mai mare investiţie făcută în Ilieni a fost schimbarea sistemului electric. Peste 120 de gospodării din comună nu aveau tensiune suficientă, drept pentru care nu puteau folosi diferite maşinării şi nu îşi puteau asigura un stil de viaţă confortabil. Am terminat şi sistemul e apă în Ilieni şi Dobolii de Jos. Mai mult, am avut şi un proiect de la Fondul de Mediu de reabilitare şi extindere a parcului central din faţa Primăriei. Alte investiţii guvernamentale nu s-au făcut pentru că nu s-au mai lansat alte oportunităţi, iar prioritar a fost să ne concentrăm pe atragerea de fonduri europene”. Reabilitarea clădirii unde acum este dispensarul comunei, dar şi o sală de conferinţe, lucrările de reglare a presiunii apei şi atragerea de investitori în localitate sunt alte activităţi pe care primarul le-a realizat.

Fodor Imre ne-a mai precizat că un primar trebuie să „caute fiecare bănuţ ca să se suplimenteze bugetul propriu şi trebuie să fie foarte atent ca dintr-un leu să facă 10 sau 100. Din surse proprii nu poţi să faci investiţii mari. Ilieni este o comună mică, iar venitul propriu nu depăşeşte 100.000 de euro din colectarea de taxe şi impozite”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Pui de Dac, 13 mai 2016
Şi cu drumul din Sfântu Gheorghe până în Ilieni ce se aude? Acest drum este de ani buni unul dintre cele mai proaste din zonă. Ştiu că nu cade în responsabilitatea primăriei Ilieni, dar citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.