Klaus Iohannis: Este o zi tristă pentru România. Victor Ponta a ales să sacrifice interesul României pentru interesul propriu
Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat dur, pentru a doua oară, în cursul zilei de marţi, după decizia Camerei Deputaţilor de a respinge cererea DNA de urmărire penală a premierului Victor Ponta pentru conflict de interese. Şeful statului a făcut declaraţii de presă, după şedinţa CSAT.
Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, marţi, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, votul din Parlament în cazul premierului Ponta, spunând că este o zi tristă pentru democraţia din România şi pentru milioanele de cetăţeni care cred în valorile democraţiei.
„Astăzi este o zi tristă pentru democraţia din România. O zi tristă pentru milioanele de cetăţeni care cred în valorile democratice, care doresc o politică făcută cu responsabilitate, integritate şi onoare. Să distrugi instituţii şi principii pentru a salva cariera unei persoane este inacceptabil într-o democraţie”, a spus Iohannis.
Şeful statului a arătat că procurorii DNA îl acuză pe premier de fapte penale, iar premierul se declară nevinovat.
„Nici Parlamentul, nici eu, nici dvs. nu putem stabili cine are dreptate. Singurii care sunt calificaţi sunt judecătorii. Dar pentru asta speţa trebuie să ajungă în faţa instanţei. Premierul a avut la dispoziţie trei variante de reacţie. Prima, cea mai bună şi onorabilă, ar fi fost demisia şi să se pună la dispoziţia justiţiei. A decis să nu o facă.
A doua variantă este să îşi convingă colegii să încuviinţeze urmărirea penală, să se pună la dispoziţia procurorului şi să dovedească practic că e nevinovat. Dacă aşa s-ar fi întâmplat probabil nici nu l-aş fi suspendat din funcţie şi cu siguranţă s-ar fi găsit modalităţi de judecare cu mare celeritate pentru a lămuri foarte repede problema. Premierul nu a avut curaj să facă acest lucru.
A ales a treia variantă, cea mai proastă, dl Ponta s-a folosit de influenţa pe care o are ca premier şi a solicitat majorităţii parlamentare să nu încuviinţeze urmărirea penală. Parlamentul a executat ordinul. E o variantă foarte proastă, fiindcă acum dl Ponta nu mai poate demonstra nimănui că a avut dreptate şi, mult mai grav, se creează o imagine negativă despre România, despre democraţia românească. Dl Ponta a ales să sacrifice interesul României pentru interesul propriu. Din acest motiv am spus că e o zi tristă pentru democraţia din România”, a atacat Klaus Iohannis.
„Ce să înţeleagă un cetăţean simplu? Că oricine e acuzat de o faptă penala poate fi cercetat şi judecat, dar premierul nu, pentru că dispune de majoritate parlamentară. Ce să înţeleagă un simplu ales local, că el poate fi cercetat şi judecat, dar premierul nu. Ce să înţeleagă un simplu parlamentar, că el poate fi cercetat pentru conflict de interese, dar premierul nu, pentru că dispune de majoritate parlamentară”, a completat Iohannis.