Geograf și iubitor al Orientului Mijlociu, Karda Zoltán din Sfântu Gheorghe pornește azi într-o nouă călătorie fascinantă. Traseul ales de această dată este Drumul Mătăsii. Despre această călătorie, dar și multe altele am stat de vorbă cu el chiar înainte de marea aventură.

– De unde ți-a venit ideea de a pleca într-o expediție pe Drumul Mătăsii?

– Totul a început în urmă cu câteva luni. După o noapte în care am visat despre Orient, dimineața mi-a venit această idee. A urmat o serie de căutări, de drumuri la București pentru obținerea vizelor, și iată, luni dimineața voi porni la drum. Voi parcurge mii de kilometri în Turcia, Iran, Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Kirghistan şi China. Expediția va dura mai bine de două luni.

– De ce ai decis să mergi singur?

– Motivul este cât se poate de obiectiv. Mi-a fost greu să obțin vizele necesare, iar dacă eram mai mulți, ar fi fost și mai dificil. Iranul de exemplu acordă foarte greu vize cetățenilor români, iar în cazul meu a constituit un avantaj faptul că am mai fost acolo de câteva ori.

– Cu ce vei călători, unde vei sta și cum vei comunica cu oamenii locului?

– Voi merge cu ce voi apuca. Ceea ce este sigur este faptul că din China voi zbura până acasă la Istanbul, aceasta fiind ultima parte a expediției. Restul… nu știu. Voi merge pe jos, cu autocarul și cu ce voi apuca. De dormit știu unde voi dormi, această parte a expediției este rezolvată. În țările din Orient deseori se întâmplă să ai bani, dar să nu ai ce face cu ei. Acolo sunt mult mai importante relațiile dintre oameni. Cât despre comunicare, din fericire limba engleză se vorbește aproape pretutindeni, astfel aceasta va fi limba de bază.

– Cu toate acestea trebuie să te întreb cine finanțează această expediție?

– Voi merge pe cheltuiala proprie. Nu voi purta nici tricou cu „Sfântu Gheorghe, oraș de 550 de ani”, nici „Sfântu Gheorghe, Capitala Culturală și de Tineret a Ținutului Secuiesc”, nu voi merge nici cu bannere ale unor societăți comerciale. Nu am bătut la ușa nimănui pentru a cerși și nu am de gând să o fac nici de acum înainte. Dacă vroiam, puteam inventa și eu un program de genul „Secuii cel mai departe de casă”, să întocmesc un traseu care să cuprindă trei țări și să plimb câțiva oameni pe acolo. Toate acestea sunt contrare principiilor mele, așadar merg singur, din banii mei.

– În cadrul călătoriilor tale nu am putut să nu remarc faptul că mergi deseori în Iran. De ce te întorci acolo?

– Iranul este o țară fabuloasă, cu niște oameni extraordinari. Am prieteni acolo, iar pe lângă acest lucru mă fascinează cultura lor. Iranul este o țară dezvoltată, cu o cultură aparte și oameni foarte deschiși. Pentru a exemplifica acest lucru, vă voi spune o întâmplare. În una dintre ocaziile în care am fost acolo, stăteam pe marginea străzii obosit, îmi era sete. Deodată a apărut un bărbat care mi-a adus un pahar cu apă, fără a-i cere, fără a vorbi cu cineva, doar pentru că vedea în ce hal eram. Iran este țara unde mă încarc psihic, țara care îmi dă atât de multe ca opt țări europene. Acolo nu a pătruns americanismul pe care îl trăim cu toții în Europa, ei nu au nici restaurante McDonald’s, nici Coca Cola. Este o societate care își păstrează valorile și are o atitudine pozitivă față de cei care îi vizitează ca și prieteni.

– Mergând în atâtea țări din Orient, te-ai gândit să devii musulman?

– Privesc Islamul ca pe o cultură, nu ca pe o religie. Așa cum nu doresc să fac parte din Biserica Catolică, pentru că nu sunt de acord cu unele ritualuri și dogme, așa nu sunt de acord nici cu unele aspecte ale religiei musulmane. Citesc Coranul și știu să îl interpretez, la fel cum fac și cu Biblia. M-aș simți însă ciudat să mă închin de cinci ori pe zi, iar soția mea să vină în spatele meu pe stradă și să poarte vălul islamic.

– De-a lungul călătoriilor tale te-ai aflat vreodată într-o situație reală de pericol?

– Din fericire nu, și sper ca nici de-acum în acolo să nu mi se întâmple. Am fost de exemplu în Afghanistan, unde am fost primit în casele oamenilor tocmai pentru că am mers cu gânduri bune. În această țară am văzut soldați români, maghiari și americani cărora le era frică, erau frustrați, dar localnicii au fost deschiși și n-am simțit niciun pericol din partea lor.

– Ai amintit mai devreme că te duci „acasă în Istanbul”. De ce îi spui „acasă” acestui loc?

– Cunosc acest oraș mai bine decât Sfântu Gheorghe. Este o  metropolă extraordinară, unde mă simt bine. Turcii ne privesc ca pe niște rude, iar acest lucru se simte.

– Care este acel loc care te-a fascinat în mod deosebit de-a lungul călătoriilor tale și de ce?

– Un oraș cu totul aparte este Damasc. Acel oraș și-a păstrat aproape intactă istoria de mii de ani. Acolo s-a construit prima facultate de medicină din lume, precum și primul spital. Damasc are străduțe și clădiri pline de istorie, care din păcate sunt făcute una cu pământul. Pot să spun că sunt norocos pentru că am apucat să văd acest oraș în toată splendoarea lui înainte de a fi bombardat.

– Întorcându-ne la călătoria pe care tocmai o vei începe, care este scopul acestei expediții?

– Vreau să vizitez locurile pe unde treceau cei mai faimoși negustori din trecut. Pe lângă acest aspect voi povesti și cazul Mikó pe unde mă voi duce. Privesc această călătorie ca pe o expediție la rude și sper să fiu primit peste tot cu bunăvoința cu care merg eu la ei.