Joi au fost înregistrate 44 de cazuri noi de COVID-19 în județ
Incidența a rămas sub 2/1.000
De miercuri până joi la nivelul județului Covasna au fost depistate încă 44 de cazuri noi de COVID-19 și s-au efectuat 88 de teste. În aceeași perioadă de timp, 35 de pacienți s-au vindecat, însă s-au înregistrat și două decese ale unor persoane care sufereau de această boală și nu erau vaccinate anti-COVID, conform Prefecturii Covasna. Incidența la nivelul județului Covasna era joi de 1,67/1.000.
„De la debutul pandemiei, la nivel județean s-au raportat 12907 cazuri, s-au înregistrat 44 cazuri noi, iar incidența la nivel de județ este 1,67 – conform raportărilor transmise de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În ultimele 24 de ore au fost efectuate 88 teste din care 52 de tipul RT PCR și 36 de teste rapide. 35 de pacienți s-au vindecat, în total 12018 de la începutul pandemiei. S-au înregistrat două decese, ambele persoane erau nevaccinate. Până în prezent, numărul celor decedați se ridică la 537;
La Spitalul Județean de Urgență dr. Fogolyán Kristóf din Sfântu Gheorghe sunt 89 de paturi COVID-19, din care sunt ocupate 46. Sunt 12 paturi ATI COVID, toate sunt ocupate. La Spitalul de Recuperare Cardiovasculară Dr. Benedek Géza din Covasna sunt 50 de paturi COVID-19 din care 33 sunt ocupate. La Târgu Secuiesc sunt 42 de paturi, din care 5 ocupate, iar la Baraolt 20 de paturi, din care 9 ocupate.
876 de persoane sunt în carantină la domiciliu, 209 în izolare la domiciliu”, a informat joi Prefectura Covasna.
În județ sunt 39 de localități care au o incidență a coronavirusului mai mică de 3/1.000.
„La această oră, la nivelul județului,, se înregistrează 377 de cazuri active, astfel: 28 la Zăbala (incidența în localitate pe 1000 de locuitori fiind de 5,98), 6 la Malnaș (incidența 5,92), 14 la Valea Crișului (5,60), 5 la Comandău (5,24), 9 la Ghidfalău (3,36) și 14 la Ozun (3,01);
Un număr de 39 de UAT-uri au incidența mai mică de 3 la mie, astfel: 5 la Vârghiș (2,89), 4 la Brateș (2,87), 22 la Baraolt (2,44), 4 la Bixad (2,34), 12 la Brăduț (2,32), 12 la Vâlcele (2,11), 8 la Barcani (1,99), 5 la Hăghig (1,98), 5 la Bodoc (1,94), 18 la Întorsura Buzăului (1,90), 7 la Turia (1,83), 6 la Brețcu (1,75), 4 la Reci (1,72), 3 la Micfalău (1,69), 6 la Ojdula (1,62), 97 la Sfântu Gheorghe (1,52), 7 la Bățani (1,47), 28 la Târgu Secuiesc (1,41), 3 la Dobârlău (1,33), 4 la Cătălina (1,21), 13 la Covasna (1,19), 6 la Zagon (1,17), 2 la Lemnia (1,09), 2 la Ilieni (0,97), 1 la Valea Mare (0,87), 4 la Sânzieni (0,86), 4 la Sita Buzăului (0,82), 1 la Mereni (0,79), 1 la Aita Mare (0,62), 1 la Arcuș (0,58), 1 la Poian (0,58), 2 la Cernat (0,49), 1 la Belin (0,30), 1 la Boroșneu Mare (0,30) și 1 la Ghelința (0,19).
În comunele Chichiș, Dalnic, Estelnic și Moacșa nu sunt înregistrate persoane infectate cu Sars-CoV-2”, a mai transmis aceeași sursă.
Doar 12 persoane vaccinate cu prima doză anti-COVID
De miercuri până joi numărul dozelor administrate pe raza județului Covasna a fost unul mic, în comparație cu alte zile. În total, au fost vaccinate 160 de persoane, dintre care 12 cu prima doză, 20 cu a doua și 76 cu a treia doză. În același timp, 11 persoane au fost vaccinate cu serul de la Johnson & Johnson.
„Numărul de doze administrate în centrele disponibile pe raza județului de la începutul campaniei este 108252, din care 38851 de inoculări sunt de rapel. De asemenea cele 13486 vaccinări sunt vaccinuri complete nu necesită rapel. Persoane care au efectuat doza a 3-a: 10706;
În ultimele 24 de ore s-au administrat 160 doze, din care s-au vaccinat 12 de persoane cu doza 1, alți 20 cu doza 2, iar 76 cu doza 3. De asemenea 11 vaccinări erau cu Johnson&Johnson care nu necesită rapel”, conform Prefecturii Covasna.
Joi, la nivel național au fost raportate 1.149 de cazuri noi de COVID-19 și 66 de decese asociate acestei boli.
Sursa foto: pixabay.com