IPJ Covasna a confiscat bunuri și mărfuri în valoare de aproape 100.000 de lei, în 2022
Un bilanț al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Covasna arată că polițiștii covăsneni au confiscat, pe parcursul anului trecut, bunuri și mărfuri în valoare de aproape 100.000 de lei, conform unui comunicat de presă transmis redacției noastre.
„În ceea ce privește criminalitatea economico-financiară, în perioada de referință, polițiștii din cadrul structurilor specializate au desfășurat 91 de acțiuni și 184 de controale”, se arată în comunicat.
În urma acestor controale, au fost aplicate mai multe amenzi și au fost confiscate bunuri.
„Au fost aplicate 72 de contravenții în valoare de 163.500 de lei și au fost confiscate bunuri și mărfuri în valoare de 99.800 de lei, precum și 228 de litri de băuturi alcoolice, 42.266 de fire de țigarete de contrabandă, fiind indisponibilizat și un autovehicul în valoare de aproximativ 20.000 de lei”, conform polițiștilor covăsneni.
Anul trecut, în județ au fost 24 de infracțiuni de evaziune fiscală descoperite de polițiști.
„La nivelul județului Covasna, au fost sesizate 205 infracţiuni de natură economico-financiară, 24 dintre acestea fiind infracțiuni de evaziune fiscală. Cu privire la mediul de producere a infracțiunilor, se observă că 68,5 % din infracțiuni au fost comise în mediul urban, iar 32,5% sunt comise în mediul rural”, se mai arată în comunicat.
În anul 2022, IPJ Covasna a avut 6.876 de intervenții la evenimente, 551 de acțiuni cu efective mărite, 74 de razii și 581 de participări la măsuri de ordine cu ocazia adunărilor publice. Totodată, au fost efectuate 4.745 de intervenții la solicitări prin numărul unic de urgență 112.
Foto arhivă