Întorsura Fest caută voluntari! Iată ce trebuie să știi dacă vrei să faci parte din echipă
Organizatorii Întorsura Fest au lansat astăzi un apel pentru recrutarea voluntarilor ce vor face parte din echipa de organizare a ediției din acest an, programată între 27 și 29 iunie, în zona de camping din Întorsura Buzăului. Aproximativ 50 de voluntari, cu vârsta de peste 10 ani, sunt așteptați să sprijine buna desfășurare a activităților din cadrul festivalului. Înscrierile se pot face până joi.
Activitățile în care vor fi implicați voluntarii
În total, organizatorii își propun să formeze o echipă de circa 50 de persoane, cu vârsta de peste 10 ani. Aceștia vor acționa în echipe, alături de coordonatori și repartizați pe diferite sectoare: zona de joacă, a scenei, de servire a mesei și zona sanitară.
„Pe durata evenimentului, voluntarii, alături de coordonatori, asigură o cât mai bună desfășurare a acestuia. Ne vom împărți pe sectoare (zone de joacă, zone de servit masa, zona scenei, zona sanitară), preocupându-ne de absolut tot ce este necesar ca cei care ne calcă pragul să aibă parte de o experiență veritabilă de festival. Desigur, ne dorim ca voluntarii să treacă printr-o experiență la fel de plăcută, motivantă și antrenată, într-un cadru prin care promovăm spiritul de echipă și empatia pentru cei din jur, membrii ai comunității noastre și nu numai”, ne-a spus, una dintre coordonatoarele voluntarilor Ana Maria Popica.
Criterii de selecție și procesul de înscriere
Organizatorii mai menționează că se caută mai ales voluntari care nu au mai participat până acum.
„Selecția voluntarilor se face în funcție de experiența lor anterioară în cadrul festivalului. Ne dorim să oferim oportunitatea cât mai multor tineri să se implice, așa că punem accent pe implicarea celor care nu au mai participat până acum. Credem că este important ca aceștia să descopere ce înseamnă voluntariatul și să devină modele pentru alți copii și tineri din zonă, contribuind astfel la dezvoltarea unei culturi a implicării și solidarității în comunitatea noastră”, a adăugat Ana Maria Popica.
Înscrierile se fac până joi, prin completarea unui formular online.
Ce primesc voluntarii
Organizatorii spun că voluntarii nu vor pleca acasă doar cu amintiri frumoase, ci și cu recunoaștere concretă a implicării lor.
„Voluntarii primesc recunoaștere și sprijin concret pentru implicarea lor. Le oferim diplome de voluntariat, bonuri valorice pe care le pot folosi la standurile comercianților locali pentru a-și achiziționa mâncare, tricouri personalizate, apă, precum și echipamente necesare desfășurării activităților — materiale de igienă și protecție, precum mănuși, șervețele sau saci pentru colectarea deșeurilor. În plus, poate cel mai valoros lucru pe care îl primesc sunt amintirile frumoase, experiențele de neuitat și sentimentul de apartenență la o comunitate unită și implicată. Prin participarea la festival, voluntarii cresc, învață și devin parte dintr-o poveste cu impact real în mediul rural”, ne-a mai spus coordonatoarea.
În plus, organizatorii anunță că va exista o sesiune de pregătire vineri dimineață, cu participarea reprezentanților instituțiilor partenere (Primărie, Jandarmerie), pentru informarea și instruirea voluntarilor.
Reprezentanții echipei de organizare țin să sublinieze că siguranța copiilor este o prioritate și transmit părinților că voluntarii beneficiază de sprijin constant și un cadru sigur pe toată durata festivalului.
Întorsura Fest va debuta vineri, 27 iunie cu Festivalul Național „Împreună, formații pentru viitor”. Distracția va continua sâmbătă, 28 iunie cu paradă moto și concerte susținute de Civic Rebels, Altar, Mira și Rareș. Ultima zi de festival, 29 iunie, îi va aduce pe scenă pe Beatrice, Icar, Spitalul de Urgență și Iris – în formula binecunoscută: Cristi Minculescu, Valter și Boro.
Programul complet poate fi consultat AICI.
Află cum a început totul, cine sunt oamenii din spatele festivalului și ce înseamnă organizarea acestui eveniment – într-un articol special despre culisele Întorsura Fest.
Sursa foto: Facebook/Raul Urdă/ Întorsura Fest