Înjunghiat în faţa barului
Un bărbat din Târgu-Secuiesc este urmărit penal pentru tentativă de omor calificat
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, P. Ferencz, din Târgu-Secuiesc, este cercetat penal după ce a înjunghiat grav un locuitor din Lemnia, F. Andrei, de 77 de ani.
Incidentul a avut loc în fața barului din Lemnia, pe fondul consumului excesiv de alcool al ambilor bărbați.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție, scandalul a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 17.30, plecând de la băutură.
P. Ferencz se afla deja în bar, la băut, când a intrat și F. Andrei, care beat fiind s-a apucat să îl înjure pe primul, astfel că barmanul i-a dat afară.
Discuțiile în contradictoriu au continuat pe terasă, unde P. Ferencz a scos din buzunar un briceag și l-a lovit pe „adversarul” lui în abdomen, lăsându-i o rană largă.
Bărbatul a fost dus inițial la Spitalul Municipal din Târgu-Secuiesc, dar întrucât starea lui s-a înrăutățit, de aici el a fost transportat la Spitalul Județean Brașov, pentru îngrijiri medicale și intervenție chirurgicală.
De acest caz a fost anunțat și procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, unde a fost înregistrată o cauză penală pe numele făptașului.
Anchetatorii au stabilit că bărbatul înjunghiat are nevoie de 40 - 50 de zile de îngrijiri medicale, în cazul unei evoluții favorabile, iar viața i-a fost pusă în pericol. Fapta constituie infracţiune de tentativă de omor calificat.
Conform Parchetului, victima a fost internată la Spitalul Clinic Jud. de Urgenţă Braşov, cu diagnosticul „plăgi înjunghiate multiple toracice; pneumotorace stâng; plagă pulmonară stângă; plagă înjunghiată abdominală cu eviscerare (eviscerectomie)”, în prezent aflându-se internat la Secţia ATI a aceluiaşi spital.
Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, ieri fiind înaintat instanței cu propunea de arestare preventivă pe o durată de 29 zile.