Încasări de peste 70% la bugetul local din taxe și impozite
Sfântu-Gheorghe este unul dintre orașele fruntașe ale țării, atunci când vine vorba despre încasările la bugetul local din taxe și impozite – cel puțin așa arată datele Direcției Finanțelor Municipale, care până acum a încasat cu mult peste 70% din taxele și impozitele datorare de populație și agenți economici în 2011.
Viceprimarul Bálint Iosif a declarat că plătitorii de taxe și impozite nu s-au arătat grav influențați de criza financiară, plata dărilor către municipalitate scăzând cu doar 1% în perioada ianuarie-septembrie a acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Prin urmare, oamenii sunt conștiincioși și cei mai mulți intre ei și-au achitat obligațiile către finanțele locale înainte de 1 octombrie.
„În prezent există încasări de 77% la impozitele pe clădiri, de 85% la cele pe terenuri și de peste 65% la cele pentru autoturisme. Vorbim aici despre contribuabilii persoane fizice, deoarece agenții economici, firmele, sunt într-adevăr mai puțin interesate în a se grăbi la achitarea acestor impozite și taxe”, a explicat Bálint Iosif, adăugând că la bugetul oașului este prevăzută pentru 2011 încasarea a 14 milioane de lei din taxe și impozite.
Potrivit celor de la Direcția Finanțelor Municipale, cele mai „pline” luni în plata taxelor și impozitelor au fost primele trei luni ale anului, când cei care achitau aceste contribuții au beneficiat de reduceri substanțiale. O altă lună plină a fost august, imediat după ce birourile Direcției s-au mutat în vechea clădire Romtelecom, proaspăt renovată și modernizată – oamenii au venit aici nu doar ca să plătească ci și ca să vadă lucrările pe dinăuntru. Un alt aspect interesant este acela că cei mai buni platnici sunt vârstnicii, care la Sfântu-Gheorghe păstrează puternica tradiție ardelenească de a-și achita întâi datoriile și abia apoi de a-și face planuri pentru alte cheltuieli suplimentare.
Pe de altă parte, sistemul de plată online al taxelor și impozitelor, implementat încă de anul trecut de Primăria Sfântu-Gheorghe, nu a avut succesul scontat, foarte puțini fiind cei care au ales această modalitate de plată. Una peste alta, este bine de știut pentru cei care până acum nu și-au achitat taxele și impozitele că 31 septembrie a fost ultima zi în care s-a putut plăti fără nicio penalizare; de la 1 octombrie, fiecare zi de întârziere în plata acestor dări este penalizată cu 2%.