ACTUALITATE 20 ianuarie 2014

Încă o sinucidere: un bărbat s-a aruncat de la etajul 10

de Székely Emőke | 527 vizualizări

La Sfântu Gheorghe au fost înregistrate două cazuri asemănătoare de suicid în decurs de doar o săptămână. Cel de al doilea caz s-a petrecut sâmbătă, când un bărbat de 76 de ani s-a aruncat în gol de la etajul zece al unui bloc de pe strada Dealului din Sfântu Gheorghe.

„În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul respectiv era cunoscut ca şi consumator de băuturi alcoolice şi locuia singur. În cauză nu sunt suspiciuni în ceea ce priveşte cauzele decesului” – a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Covasna, Nicoleta Marin.

Reprezentantul Centrului de Consiliere Socială şi Terapie Familială din Sfântu Gheorghe, Papp Adolf, spune că în această perioadă numărul cazurilor de sinucidere crește, însă în ceea ce privește motivele care duc la aceste gesturi, nu se poate generaliza, fiecare caz are un motiv aparte.

„Oboseala de după sărbătorile de iarnă, precum și lipsa banilor care caracterizează luna ianuarie pot agrava starea de neliniște. Nivelul de trai al populației în vârstă, trebuie să recunoaștem, că nu este nici pe departe cel sperat. Să ne gândim numai la pensii sau la asistența medicală. Toate acestea pot contribui la un asemenea gest” – explică Papp.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.