Cosmin Dima, tânărul care și-a schimbat destinul după ce a descoperit pasiunea pentru dans 

Când te trezești în fața unor povești ca cea a lui Cosmin (pe nume de scenă Kozmin) Dima ai, în primă fază, senzația că te afli în fața unui ecran care îți trece pe sub priviri episoadele unui serial dramatic, al cărui scenariu te face să te îndoi de dureri de stomac, ca după niște lovituri primite, să îți transpire palmele, să respiri greu și să zici: „E prea mult de dus!”. Încerci să empatizezi, dar în același timp te gândești cum arătai tu azi dacă, în copilărie, aveai de îndurat atâtea. O întrebare care rămâne, însă, fără răspuns, dar care te provoacă totodată să te minunezi de cât de puternic poate să fie un tânăr de 22 de ani, aparent obișnuit, a cărei mare pasiune este dansul. Pasiune care l-a scos dintr-un iad în care se afla fără voia lui. 

„Mă numesc Cosmin Dima, am 22 de ani, pe care i-am împlinit chiar azi, sunt de etnie romă și sunt foarte mândru de asta. Sunt și dansator, actor și barman”, mi-a spus el marți, când ne-am dat întâlnire în centru, la Tein pentru un interviu legat de pasiunea sa pentru dans și despre rolul pe care îl interpretează în spectacolul răvășitor al lui Radu Afrim de la Teatrul „Andrei Mureșanu”, „Despre Oameni și Cartofi”. Îl întrebasem ce ar vrea să știe lumea despre el și răspunsul scurt, hotărât și sincer a dezvăluit ceva mai mult.  

Tânărul îngrijit, frezat și frumos aranjat, cu cercel în nas, respectuos și liniștit din fața mea îmi spunea, așadar, că își trăiește viața fără să fie încorsetat de stigmatul comunității din care face parte, ba chiar că se bucură că a devenit un model pentru prietenii lui de toate etniile.

„Când eram mic eram bătut, dat la o parte, discriminat, dar la un moment dat mi-am spus că asta nu trebuie să continue așa, așa că am căutat ceva care să mă facă în primul rând pe mine mândru și apoi pe restul. (...) Am crescut printre romi. Am stat în Ciucului în cel mai groaznic loc. Am văzut viața de acolo, cu oameni analfabeți, fără școală, fără viitor, fără planuri, fără visuri. Eu am vrut să fiu diferit. Să le arăt că se poate altfel. Să fiu model pentru copiii din generația mea. Să le arăt că se poate cu muncă”, a mai spus el.

Supraviețuirea unei căzături de la etajul 9 și a unei imagini de coșmar

De aici, discuția a alunecat firesc spre cea mai mare pasiune a lui, dansul, descoperită printr-un joc terifiant al sorții.

Niciun sport nu i-a scăpat în copilărie, dar fotbalul s-a lipit mai cu seamă de el și de personalitatea sa activă. Știa, în sinea lui, că pasiunea și devotamentul îndreptate către un obiectiv concret aveau să îl scoată din propriul său iad, care a implicat un anturaj greșit, alcool, chiar cerșetorie și fapte de care azi nu e mândru, dar pe care nu le ascunde știind că fiecare decizie l-a modelat pe Cosmin cel de astăzi.

Nici prezența sa în spectacolul-documentar „Despre Oameni și Cartofi” nu este întâmplătoare, tragedia care i-a marcat comunitatea fiind, de altfel, una care nu i-a dat nici lui pace. Pe când se întorcea de la un meci de fotbal, microbuzul în care se afla a trecut pe la locul accidentului, unde remorca ce transporta mai mulți zilieri întorși de la cules de cartofi, printre care și vecini și cunoștințe ale sale, a fost lovită de tren. Peisajul de coșmar a trecut necenzurat prin fața copilului de nici 12 ani.

Însă visul său de a deveni fotbalist de renume s-a spulberat abia când, pe la 13 ani, a căzut în gol de la etajul 9 al clădirii Sing-Sing din Ciucului. Se juca cu alți copii „De-a v-ați ascunselea” și din dorința lui de a câștiga, a urcat spre acoperiș, de unde s-a prăbușit. A supraviețuit miraculos. A stat în spital câteva zile, dar în recuperare vreo trei luni. Rănile de la cap și picioare l-au oprit să mai practice sportul pe care îl iubea. Ulterior, adică în urmă cu 8 ani, a ajuns Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe și s-a îndrăgostit iremediabil de dans.

„Pot să fiu un model pozitiv pentru generația care urmează. Asta m-a atras la dans. Am văzut că aici nu mai eram dat la o parte, ba mulți chiar mă apreciau și mă respectau. Asta mi-am dorit mereu: să fiu iubit și respectat”, mi-a spus el.

A doua casă, a doua mamă, a doua familie, o singură iubire

Curând după ce s-a apucat de dans, Cosmin s-a îndepărtat de anturajul greșit, și-a restabilit prioritățile și a început o viață nouă, sub atenta grijă a instructoarei sale de dans, Molnár Enikő, pe care o consideră o a doua mamă. Și cu toate că a fost nevoit să renunțe la școală din cauza unor probleme familiale, care a implicat câțiva ani de închisoare pentru tatăl său, motiv pentru care încă nu are diplomă de Bacalaureat, el nu a renunțat nicio clipă la dansul care l-a ținut pe linia de plutire.

„Aș fi un om pierdut fără dans. Echipa mea, profesoara și colegii de la Asociația „Love to Dance” îmi sunt ca o familie. Nu știu ce aș face fără ei. Aș fi un om pierdut în lume. Nu am alte planuri în afară de dans, așa că nu știu ce aș face”, mi-a destăinuit, cu lacrimi care îi jucau în colțul ochilor, Cosmin.

Printre modelele lui se  găsește însă și un vechi prieten de-al său, tot de etnie romă, dar crescut la casa de copii. „Am învățat multe de la el. El chiar a început de la zero. A stat la adăpostul de noapte. Primul lui job a fost la Tega. După aceea a ajuns la Spitalul Județean și în același timp făcea și facultate. Pentru mine asta a fost „wow” și mi-am spus că „uite că mai există oameni care luptă pentru un viitor mai strălucit”. În ciuda discriminărilor, el mereu a făcut tot ce a fost posibil să fie mai bine. El mi-a arătat calea pe care a trebuit să merg”, spune el.  

În pielea propriului personaj

Sub îndrumarea regizorului Radu Afrim, în fața lui Cosmin s-a deschis o nouă lume, aceea a teatrului, pe care, spre bucuria lui, a putut-o îmbina cu pasiunea lui cea mare - dansul. Și-a asumat să joace propriul rol, cel al unui tânăr care a trăit și supraviețuit în comunitatea unde s-a petrecut tragedia feroviară și care se dedică dansului.

„Rolul mi-a fost propus de cel mai bun regizor din România și acesta este Radu Afrim, căruia vreau să îi și mulțumesc. Am acceptat cu cea mai mare mândrie, fără doar și poate, în ciuda împotrivirilor familiei. Dar chiar am vrut să fac asta. (...) La început a fost ciudat. În primele săptămâni eram foarte obosit și nu făceam față. Mergeam la muncă, 12 ore pe zi, apoi la dans și apoi la teatru. Însă oamenii de acolo m-au învățat să fiu un om și mai bun și să fiu sincer cu mine însumi. Dacă ești sincer cu tine însuți, ești cine vrei să fii”, îmi mai spune Cosmin.

Prietenia cu Amalia Năstase

Pentru că în viață nimic nu e întâmplător, plecând de la spectacolul „Despre Oameni și Cartofi”, Cosmin a fost ales personaj și într-o campanie umanitară organizată anul trecut, cu ocazia Centenarului, de Asociația pentru Comunitate (APC) Sfântu Gheorghe, „Femei celebre de azi despre femei celebre de ieri”. Aici, Amalia Năstase, una dintre cele trei invitate, a preluat cazul lui Cosmin și în fața întregului auditoriu, i-a spus acestuia că îl va sprijini când va avea nevoie, și după finalizarea evenimentului.

Și chiar așa a făcut, după cum ne-a spus tânărul dansator. „I-am cerut ajutorul financiar pentru că am avut nevoie când am fost la un concurs. Familia mea e săracă și ai mei nu pot să mă ajute cu bani și atunci chiar rămăsesem fără loc de muncă. Nu aveam altă cale. Dânsa m-a ajutat. Îi mulțumesc foarte mult. M-a motivat în același timp și mi-a spus să nu renunț niciodată la ceea ce fac”, ne-a spus Cosmin.

Cosmin Dima, profesorul de dans

Astăzi, Cosmin muncește ca barman la Sfântu Gheorghe, învață pentru școala de șoferi, merge la antrenamentele de dans, dar și în turnee cu trupa TAM. Recunoaște că are și el momente de slăbiciune,  ca tot omul, în care se întreabă „Ce rost mai are?”, însă îi trec repede când se uită la pozele din copilărie și în paralel la cele cu echipa de dans și vede fulminanta sa evoluție.

Acum are planuri și visuri clare. Vrea să câștige un campionat mondial de dans, dar totodată și să se reapuce de școală ca să ia Bacalaureatul. După aceea, va participa la cât mai multe cursuri și workshop-uri de dans până când va deveni un mai bun profesionist și în final profesor de dans.

„Anul ăsta va fi anul meu. Simt că am început foarte bine anul ăsta, că am energie pentru dans și mi-am spus că anul acesta o să îmi îndeplinesc visul acesta, să fiu „Regele dansului”. Știu că mai am multe de învățat, dar simt că anul ăsta e anul meu, că o să rup scena. (...) Ce a fost a trecut și eu fac tot posibilul să fie bine pentru mine. Nu o să facă nimeni nimic pentru mine dacă nu fac eu”, ne-a spus, hotărât, Kozmin.

Revin la ideea că în viață nimic nu e întâmplător, așa că faptul că ziua interviului a fost stabilită în 19 martie, chiar de ziua de naștere a lui Cosmin, mă face să cred că acest articol se cerea scris de mult.  

Nu e întâmplătoare nici lecția cea mai importantă pe care am învățat-o de la Kozmin, pe care o și las aici în loc de încheiere: „Cei care judecă oamenii pentru etnie sunt adevărații analfabeți, pentru că ei nu știu și nu vor să citească ce e în sufletul unui om. Niciun om nu merită să fie discriminat”.

(Sursă foto: Facebook)