În ciuda căderilor masive de zăpadă în județ se circulă bine
Toate drumurile din județul Covasna sunt practicabile, dar se circulă în condiții de iarnă – a declarat prefectul județului Covasna, György Ervin. Acesta a spus că angajații de la Drumuri Naționale, precum și firmele care au câștigat prin licitații lucrările de deszăpezire își fac treaba și țin cont de condițiile impuse de vreme și nu de legea rigidă. ”În urma unei întâlniri am cerut conducătorilor acestor firme să iasă în stradă ori de câte ori este nevoie, să nu aștepte cele opt ore scrise în lege. Se pare că aceștia au înțeles, iar eu sunt mulțumit de munca depusă de către drumari” – a declarat prefectul. Acesta a mai precizat că în județul Covasna nu au avut loc accidente majore din cauza condițiilor meteo, ba mai mult, numărul accidentelor grave a scăzut în 2011 cu 50% față de anul precedent.