Horia Grama: „Fiscalizarea în agricultură trebuie făcută cu cap”
Președintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, spune că agricultorii covăsneni l-au sesizat asupra neregulilor dintr-un proiect de lege care îi vizează, și că va face demersuri la Ministerul Agriculturii pentru a găsi o soluție de ajutorare a fermierilor.
„Proiectul unei ordonanțe spune că acei fermieri care primesc subvenții de peste 5.000 de euro pe an nu mai pot funcționa ca persoane fizice, ci doar ca persoane juridice. Aceste prevederi afectează mii de fermieri mici care odată ce vor deveni persoane juridice, trebuie să investească mult pentru a se ridica la standardele impuse. Trebuie să își construiască grajduri noi, să cumpere filtre, și legea spune că în cazul în care cresc vaci, de exemplu, nu pot avea și alte animale în gospodărie. Este vorba de fermieri care au 10-20 de vaci, iar lângă ele aceștia mai cresc găini, porci” – spune deputatul.
Grama a adăugat că i-a adus la cunoștință aceste aspecte premierului, iar săptămâna viitoare va avea o întâlnire cu reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, unde va prezenta de asemenea această situație.
„Trebuie găsite niște forme de organizare a fermierilor, însă trebuie să vedem și ce implicări au. Eu sunt de acord cu fiscalizarea în agricultură, dar aceasta să fie făcută cu cap, dacă nu, ne tăiem craca de sub picioare. Sistemul trebuie regândit și etapizat” – este de părere președintele PSD judeţean.
Acesta a menționat că fermierii români sunt și așa sub presiune din cauza embargoului rusesc, care duce la invadarea pieței românești cu tot felul de produse, iar cele autohtone rămân nevândute.