Handbal feminin. Victorie pentru CSM, înfrângere pentru Bobowling
Handbalistele de la CSM Sfântu Gheorghe au jucat în deplasare pe terenul Universităţii Timişoara în cadrul celei de-a doua etape a Diviziei A la handbal feminin. După înfrângerea neaşteptată din prima etapă, fetele s-au luptat pentru cele două puncte puse în joc. Antrenorul secund al echipei, Jancso Gabor, a declarat că toată echipa a jucat exemplar şi a pus umărul la această victorie. „A fost o partidă echilibrată, în care ambele echipe şi-au dorit mult victoria. Scorul la pauză a fost de 13-14, iar cu 10 minute înainte de final am condus cu patru goluri” a declarat Jancso. Acest avantaj nu l-au putut păstra, dar şi cele două goluri diferenţă cu care a câştigat CSM au fost de ajuns pentru a-şi adjudeca victoria. Scor final Universitatea Timişoara – CSM Sfântu Gheorghe 27-29.
Cea de-a doua echipă de handbal feminin din Sfântu Gheorghe, Bobowling, a jucat pe teren propriu, primind vizita handbalistelor de la SC Mureşul Târgu Mureş. A fost o partidă echilibrată, pe alocuri chiar dură. Faptul că nu au fost prea multe goluri se datorează în mare parte celor doi portari, care au fost în formă de zile mari. Cu toate că Bobowling a condus, în ultimul minut al partidei fetele din Mureş au egalat şi au reuşit şi să preia conducerea, iar puţinele secunde rămase din partidă n-au fost de ajuns pentru ca Bobowling să câştige. Scor final Bobowling Sfântu Gheorghe – SC Mureşul Târgu Mureş 21-22.