Gimnaștii din Sfântu Gheorghe merg în cantonament
La invitaţia clubului Scholi Sotiriou din Grecia, în perioada 9-16 iunie o delegaţie formată din 13 gimnaşti şi gimnaste reprezentând Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe şi Şcoala de Gimnastică "Botoș Liviu" va efectua un stagiu de pregătire în oraşul Katerini, Grecia. Cu ocazia acestui stagiu va avea loc un schimb de experienţă între cele trei cluburi. În program, pe lângă pregătirea de bază, vor fi discuţii privind dificultatea exerciţiilor şcolilor de gimnastică din Grecia şi România. Delegaţia noastră, antrenată de Liviu Botoș, este formată din Sorbán Dorottya, Ana-Maria Popa, Szabó-Schuller Kinga, Iulia Mureşan, Földes Timea, Denisa Benedic, Andra Benedic, Laura Cojocar, Sorbán Réka, Deak Benedek, Nagy Zoltán, Mircea Păduraru şi Adrian Manole. “Aş dori să mulţumesc pe această cale persoanelor care au contribuit la realizarea acestui proiect: BNP Nagy Attila, Savu Alin, Grămadă Claudiu, Grămadă Gheorghe, Papp Ibolya, Profiroiu Marilena, Garden Club, SC Lucifer, Arlero şi Pacifico” ne-a declarat Liviu Botoș.