Furturi mărunte în rândul tinerilor
Vremurile grele și lipsa banilor îi împing pe tot mai mulți oameni la fapte necugetate, prin care se compromit furând diverse lucruri a căror valoare nici măcar nu este una foarte mare, de cele mai multe ori.
Astfel, un tânăr de 14 ani din Sfântu-Gheorghe este principalul suspect într-un caz de furt de bicicletă. În urmă cu câteva zile, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că autori necunoscuţi au sustras o bicicletă tip Mountain Bike, de culoare neagră, ce se afla neasigurată în curtea unui liceu din centrul municipiului reşedinţă de judeţ. Verificările polițiștilor, efectuate cu ajutorul înregistrărilor video de pe camerele de supraveghere amplasate în incinta liceului, au dus la identificarea lui F.A. de 14 ani, care a cauzat un prejudiciu de 75 de lei, sustrăgând bicicleta care nu-i aparținea.
O tânără a furat un articol de lenjerie intimă dintr-un magazin din Târgu-Secuiesc, fiind surprinsă în timpul acțiunii chiar de către administratorul magazinului, care a anunțat imediat Poliția. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat-o pe suspectă, G. Kinga de 19 ani, din comuna Sânzieni, iar prejudiciul, în valoare de 7 lei, a fost recuperat integral în natură şi predat părţii vătămate.
Doi tineri, N. Liviu Alexandru și C. Ionuț Adrian, ambii de 19 ani și domiciliați în Brașov au fost prinși duminică la Sfântu-Gheorghe, având asupra lor o placă de întins părul, un parfum feminin şi un card bancar eliberat pe numele unei femei.
Cercetările poliţiştilor au stabilit că tinerii au sustras bunurile cu puţin timp înainte de control, din incinta unui club, din poşeta unei tinere. Prejudiciul, în valoare de 340 lei, a fost recuperat şi predat părţii vătămate, iar poliţiştii continuă în toate cazurile cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat