ACTUALITATE 7 aprilie 2013

Fostul șef ANFP, Szakál András, numit șef la Dezvoltare Rurală şi Pescuit Covasna

de Monica Vrânceanu | 1205 vizualizări

Acesta îl înlocuieşte pe fostul director, Gheorghe Baciu

Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Covasna are un nou director, în persoana fostului șef al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), Szakál András, care îl înlocuieşte în funcţie pe Gheorghe Baciu.

Potrivit unor date din interiorul OJPDRP Covasna, înlocuirea a avut loc cu data de 2 aprilie, Szakál András urmând să-și preia atribuțiile azi, pe 8 aprilie.

Schimbarea a fost confirmată de prefectul Dumitru Marinescu, acesta neștiind însă să specifice cum anume a survenit aceasta. Deși unele zvonuri susțineau că Szakál ar fi fost susținut în această numire de liberali, liderul PNL Covasna, senatorul Marius Obreja, a negat acest lucru, arătând că nici măcar nu știa de schimbarea de la Oficiu.

La rândul său, contactat telefonic, fostul director Gheorghe Baciu a refuzat să comenteze evenimentul, spunând că „discutăm cu altă ocazie”.

Până la momentul acestei schimbări, fostul primar întorsurean Gheorghe Baciu a fost responsabil cu coordonarea activității OJPDRP Covasna din iunie 2010. Baciu a fost lider al PDL Covasna vreme de mai mulți ani, după care s-a înscris în Partidul Conservator (PC).

Fost membru UDMR, Szakál András a fost, pe lângă șef al ANFP, consilier județean PDL la Brașov, iar în decembrie 2012 a candidat din partea ARD pentru un loc în Camera Deputaților în Colegiul 2 Braşov.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.