Floriile s-au îmbrăcat în straie românești, la Mărtănuș și Ojdula
Peste 50 de costume naționale, dăruite copiilor din două sate de către românii de pretutindeni
Un costum de botez, cu motive populare, va ajunge la următorul copil român care se va naște la Ojdula. Donația fost făcută de către reprezentantul Acțiunii „Români pentru Români“, medicul stomatolog brașovean Mihai Târnoveanu. 51 de costume naționale românești au ajuns la copiii din satele covăsnene Mărtănuș și Ojdula grație „Români pentru Români“. Micuții au venit, îmbrăcați cu ele, de Florii, la o sărbătoare a comunităților românești din zonă, la care au participat peste o sută de covăsneni și brașoveni.
„Cineva care mișcă niște lucruri“
Evenimentul, organizat de grupul de inițiativă brașovean Acțiunea „Români pentru Români“ (ARR), s-a desfășurat cu implicarea Forumului Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FRCHM). Duminica a început cu întâmpinarea reprezentanților ARR și ai FRCHM de către oamenii din Mărtănuș, în fața bisericii din localitate care strălucea, albă, pe albastrul cerului. În predica de după slujbă, preotul satului, Iosif Dan Caţa, a făcut referire la costumele dăruite copiilor din Mărtănuș. „Mihai Târnoveanu a fost începutul, el a mișcat. Întotdeauna trebuie să fie cineva care mișcă niște lucruri care pot evolua la așa o bucurie pe are o vedem pe chipurile copiilor și pe chipurile celor care sunt împodobiți în portul nostru popular“, a spus preotul, mulțumindu-i medicului Târnoveanu, care a rostit un scurt discurs. Mulțumiri i-au adresat și epitropul bisericii din Mărtănuș, Nicolae Roman, precum și arhivistul Ioan Lăcătușu, reprezentant FRCHM. Lăcătușu a vorbit de istoria locurilor, inclusiv despre comunitățile românești dispărute prin asimilare. După o gustare cu bunătăți de post și icre, că tot era dezlegare la pește, participanții s-au îndreptat spre Ojdula cu mașini, cu căruța, călare sau pe jos. Tinerii purtau în piept cocarde aduse din Voineștii Covasnei de către Florentina Teacă. Un băiat și o fată duceau cadouri pentru ojduleni: un steag și o icoană. Pe drum, convoiul tricolor a întâlnit o procesiune catolică de confirmare, o parte dintre maghiarii și românii din cele două grupuri salutându-se reciproc.
Ploaia, tocmai bună
A început să plouă, stropii fiind întâmpinați cu bărbăție de călăreți: „E tocmai bună ploaia că ne răcorește. Și caii“. La Ojdula, cei din Mărtănuș au fost așteptați cu pâine și sare de un grup de săteni, printre care copiii în costumele populare dăruite, precum și de preotul satului, Valentin Coșneanu. Cei doi tineri din Mărtănuș au dăruit icoana și tricolorul, primind, la rândul lor, un steag și o icoană de la un băiat și o fată din Ojdula. După ce participanții au depus cununi de flori la monumentul eroilor români căzuți în cele două războaie mondiale, grupul s-a îndreptat către biserica din localitate.
„Trebuie să fii om“
În curtea bisericii am întâlnit o familie, în care soțul părea să poarte straie ungurești, iar soția și copiii purtau costume românești. „Am fost invitat de către consătenii din Mărtănuș și am simțit că e nevoie să particip. Sunt multe familii și din Ojdula care sunt mixte. Nu contează ce religie ai, trebuie să fii om“, mi-a declarat soțul, întreprinzător și consilier local independent în comuna Brețcu. Epitropul bisericii din Mărtănuș, a cărui mamă s-a născut în Ojdula, mi-a confirmat că acolo majoritatea românilor fac parte din familii mixte.
Cadou pentru primul copil român
După slujba din biserica din Ojdula, medicul Mihai Târnoveanu a mai prezentat un cadou. „În completarea acestor costume populare, o familie de români din Spania a făcut un gest extraordinar. Ne-a trimis costumul de botez al fiului pentru a-l dărui părintelui din Ojdula, să-l înmâneze primului copil român care se va naște aici“, a declarat Mihai Târnoveanu în biserică. „Cât mai mulți! Să nu ne ajungă costumele!“, a răspuns conducătorul protopopiatului Sfântu Gheorghe, părintele protopop Ioan Bercu, prezent la slujbă.
Cu căciulile pe frunte
Ca pentru a alunga ploaia și grijile comunităților românești, preoții au intonat împreună cu credincioșii, în curtea bisericii, Deșteaptă-te române. A urmat o serbare la Căminul Cultural, la care nu am mai putut participa, având de lucru la Sfântu Gheorghe. Potrivit lui Ioan Lăcătușu, spectacolul a cuprins poezii recitate de micuții locului. „Copiii din Ojdula au fost extraordinari. Au recitat inclusiv copiii care nu stăpâneau foarte bine limba română, cu atât mai valoroase au fost recitările lor și au primit aplauze peste măsură“. Acest detaliu mi-a fost confirmat de Nicolae Roman, prezent la festivitate. Spectacolul, care a avut și momente spontane de folk și pricesne, s-a încheiat cu melodia „Căciula“ a regretatului Ion Hagiu. Printre cei care au cântat-o s-au numărat fiul folkistului, Dan Hagiu, învățător în Zăbala, și fiica acestuia din urmă, Alexandra Pintrinjel.
Solidaritate românească
Alexandra Pintrinjel, care este soția preotului din Zăbala, a ajutat Acțiunea „Români pentru români“ cu alegerea satelor pentru care să se coasă costumele populare. „Ne cunoaștem de mai mult timp cu domnul Mihai, suntem prieteni. M-a sunat, mi-a spus de planul lui cu costumele populare pentru copii și să-i sugerez o localitate unde să meargă. Am stat și, din voia lui Dumnezeu, pentru că numai voia lui Dumnezeu este aici, mi-a venit în gând Mărtănușul. Știam că aici copiii nu au costume naționale și comunitatea este mai mică. Ne-am gândit că ar fi bine să prindem și Ojdula, fiind în apropiere, să închegăm un pic comunitatea de români. Și așa am ajuns la aceste două localități“. Costumele din Mărtănuș s-au cusut în stațiunea Covasna, cu ajutorul Luminiței Bunghez și a altor covăsnence, iar cele din Ojdula, de către soția preotului din localitate.
Banii pentru costume au fost strânși de donații ale românilor din toată țara și străinătate, după cum a declarat Mihai Târnoveanu: „Am dorit prin aceste costume populare să transmitem mesajul de dragoste și solidaritate românească din partea românilor din toate provinciile istorice ale țării, dar și din afara granițelor. Pentru ca aceste costume să se poate realiza, au contribuit cu diverse sume de bani români din Craiova, Timișoara, din Cluj, din Deva, din Suceava, din Statele Unite, din Spania, din Italia. 36 de costume pentru Mărtănuș și 15 costume populare pentru Ojdula. Acești copii dorim să le poarte în fiecare zi la biserică și de marile sărbători naționale. Să nu uite că în aceste costume sunt bătăliile strămoșilor noștri, suferința pentru ca acest pământ să se numească România“.
În decembrie 2015, membrii Acţiunii „Români pentru români“ au donat peste o mie de steaguri tricolore şi câteva sute de pachete de cadouri românilor din mai multe localităţi din judeţele Covasna şi Harghita, potrivit Agerpres. Demarată cu binecuvântarea Preasfinţitului Andrei, episcopul ortodox al Covasnei şi Harghitei, ARR şi-a propus să continue, în acest fel, o iniţiativă din perioada interbelică, când şcoli şi sate din zonă erau adoptate de şcoli, parohii sau asociaţii din ţară, în semn de solidaritate naţională.