Final de campionat naţional al pompierilor voluntari
Echipaje din Suceava, Argeş şi Constanţa au câştigat concursul desfăşurat la Târgu Secuiesc
Municipiul Târgu-Secuiesc a găzduit la finele săptămânii trecute finala naţională a Concursului profesional al serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, organizator principal al evenimentului fiind Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna.
În cadrul concursului s-au întrecut 9 servicii voluntare pentru situații de urgență și 10 servicii private pentru situații de urgență din 16 județe ale țării și municipiul București.
Competiția a avut trei probe - “Dispozitivul de intervenţie”, “Pista de îndemânare şi viteză” și “Ștafeta 4×100 m”. În cazul serviciilor voluntare, clasamentul final i-a așezat pe primul loc pe pompierii comunei Brodina din Suceava, urmați de către cei din comuna Giroc - Timiş și cei din comuna Sânmartin -Harghita. Serviciile private pentru situaţii de urgenţă i-au avut ca și câștigători pe SC Falck Fire Services SRL - filiala Piteşti - Argeş, SC Fireproof SRL Ploieşti - Prahova și SC Centrul Rivergate SRL Slatina - Olt.
Cupa fair-play a competiției a fost obținută de echipajele SC Consal Trade SRL Constanţa și echipajul comunei Ozun - Covasna. Câștigătorii au fost recompensați cu diplome, cupe și medalii. La festivitatea de deschidere a participat şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş.
Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență au ca obiective dezvoltarea și perfecţionarea aptitudinilor și a deprinderilor specifice necesare acțiunilor de intervenție în situațiile de urgență, evaluarea nivelului de pregătire a capacității de intervenție și, desigur, popularizarea unor aspecte din activitățile desfășurate de serviciile voluntare și private pentru situații de urgență.