ACTUALITATE 23 februarie 2012

Filep Zsombor din Sfântu Gheorghe, atletul cu două recorduri nedoborâte de 18 ani

de Székely Emőke | 225 vizualizări

Fostul sportiv deţine încă cei mai buni timpi ai României la 800 de metri juniori I, în sală, și 600 de metri juniori II în aer liber.

Pe Filep Zsombor îl știe lumea ca fiind operator, om de presă la Sfântu Gheorghe. Puțini mai țin minte faptul că el a fost unul dintre atleții care promiteau mult. La început a practicat schiul, apoi după un o accidentare a renunțat la sport. Câțiva ani mai târziu a fost remarcat pentru că alerga foarte bine. A urmat o carieră în atletism destul de scurtă, dar cu rezultate notabile. Ne-a povestit despre viața lui de atlet, dar și despre cum au fost primele concursuri internaționale de după ’89.

– Când ai început să practici atletismul?

– Eram în clasa I când am început să schiez. Apoi mi-am rupt piciorul, a fost un accident destul de grav și a trebuit să renunț la schi. Eram în clasa a V-a când profesorul de educație de fizică Dobricza Áron m-a dus la câteva concursuri de alergat. Fără să merg la antrenamente am bătut atleții care se antrenau, iar acest lucru nu a trecut neobservat. Pe atunci eram elev la Mikó, dar din clasa a VIII-a m-am transferat la Mikes, la clasa de sport și atunci am început să merg regulat la antrenamente.

– Ai fost și membru al Centrului Olimpic. Povestește-ne de acest lucru.

– Eram în clasa a IX-a când a fost Revoluția. Asta a însemnat o mare nesiguranță și la școală. Mă trezeam într-o clasă, iar peste două luni în alta. Sportul însă a continuat. Centrul Olimpic al alergării pe distanță medie și lungă se afla la acea vreme la Sfântu Gheorghe, iar eu am fost selectat acolo printre alți atleți veniți din toate colțurile țării. Aici antrenori mi-au fost Balogh Márta și Carol Șanta, iar sub îndrumarea lor am reușit să obțin rezultate din ce în ce mai bune.

– Care sunt aceste rezultate?

– Am în total nouă medalii cucerite la Campionatele Naționale de Atletism. Am concurat în probele de 400, 800 și 4x400 de metri. Dar nu astea sunt cele mai mari realizări ale mele în atletism. Am două recorduri naționale pe care nici de atunci nu a reușit nimeni să le doboare, aceste recorduri au ajuns chiar la majorat pentru că le am din anul 1993. Recordurile sunt pe distanța de 800 de metri juniori I, în sală, și 600 de metri (probă neclasică) juniori II în aer liber. Astea sunt realizările de care sunt cel mai mândru.

– Ai participat și la concursuri internaționale?

– Da, în 1990 am mers la primul concurs de peste hotare, în Ungaria. A fost o experiență de neuitat după ce era în țară la vremea aceea. Apoi a urmat Olimpiada de Juniori de la Bruxelles, unde am obținut medalia de argint. A fost un argint cu gust amar pentru că în calificări, cu o zi înainte, l-am bătut pe cel care a câștigat aurul. În 1992 au urmat campionatele Mondiale de la Seul, pentru care pregătirea era foarte stresantă. Antrenorii ne-au spus că trebuie să alergăm 800 de metri sub un barem pe care eu nu îl puteam face, și cu puțin timp înainte de campionate, în cadrul unui concurs amical între România și Ungaria, am reușit să realizez acest standard. În Seul nu am reușit să mă calific în finală.

– Ce s-a întâmplat mai departe? Ai concurat și la seniori?

– După juniorat am concurat în categoria de tineret, apoi și la seniori, dar nu foarte mult. Nu am renunțat la sport, dar am făcut-o mai mult din plăcere, nu am mai fost legitimat la niciun club sportiv. În 1995 am plecat în armată la Predeal. După depunerea jurământului m-am putut întoarce la antrenamente, dar de fapt eu eram soldat. Am plecat la un concurs în Ungaria și mi-am rugat antrenorul să mă mai lase câteva zile acolo pentru a-mi vizita rudele. A fost de acord, dar trebuia să anunț și unitatea. Am fost considerat dezertor și a trebuit să mă întorc la Predeal. Acolo am ajuns la pârtia de schi unde trebuia să îngrijim pârtia, așadar m-am simțit în largul meu, având în vedere faptul că pe vremuri practicasem acest sport. Între timp mă pregăteam și pentru facultate.

– Şi ai reușit să îți continui studiile? Unde?

– Da, după ce a trecut anul de „soldăție” am mers la Cluj Napoca unde m-am înscris la Facultatea de Educație Fizică și Sport și am intrat al doilea. La Cluj am încetat să practic sportul de performanță pentru că nu am avut motivația necesară și nici suportul material pentru a continua sportul la nivel înalt. Am terminat facultatea, dar nu am predat niciodată. De fapt nu m-a motivat să fiu profesor și să mă chinui cu elevii. Dacă aș vedea că au voință, talent și motivație, poate că aș accepta să antrenez. Din prima zi când am intrat pe poarta facultății am știut că voi ieși ori antrenor, ori nu mă voi ocupa de sport.

– Acum ești operator. Cum ai ajuns să intri în presă?

– Pot să spun că fac ceea ce îmi place. Aș fi vrut să termin o facultate de profil, fotografia și filmările au fost și sunt ceea ce îmi doresc să fac. Am trei copii, iar aceștia trebuie întreținuți, așadar nu îmi pot permite să experimentez alte meserii. Nu am renunțat la sport, particip și acum la diferite concursuri pentru amatori, iar în cazul în care copiii mei își vor dori să facă atletism, am să le fiu alături, poate chiar și ca antrenor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.