ACTUALITATE 25 noiembrie 2020

Explicația din spatele anunțului „feriți-vă de urși” de la Spitalul din Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 2956 vizualizări

„Nu stăm să păzim ursul”, transmite conducerea Spitalului de Cardiologie 

Un anunț care aparține Spitalului de Recuperare Cardiovasculară „Dr. Benedek Géza” din Covasna, prin care pacienții erau îndemnați să sune la 112 dacă se întâlneau cu urșii în zonă, a devenit viral pe rețelele de socializare. „Unele spitale au probleme mai mari decât Covidul”, a fost unul dintre mesajele care a însoțit imaginea și care a stârnit amuzamentul sau mirarea internauților. Dar, conducerea unității spitalicești spune, mai cu râs, mai cu plâns: „nu stăm să păzim ursul”. Realitatea este cât se poate de serioasă. Asta pentru că, deși mesajul este vechi de ani de zile, până târziu în toamnă urșii s-au tot plimbat prin zonă, chiar și în plină zi. În prezent, sălbăticiunile au cam intrat la hibernare, în vreme ce spitalul a devenit suport pentru pacienții COVID, fără a-i ignora, însă, și pe cei care suferă cu inima sau au alte afecțiuni. 

Oricine sesizează prezența/apariția ursului în incinta spitalului, este rugat să apeleze numărul unic de urgență 112”. Acesta este mesajul, cu antetul renumitului Spital de Recuperare Cardiovasculară din Covasna și semnătura managerului Monica Sporea, care a ajuns pe pagini de Facebook precum „Polițiștii au umor”, cu peste 340.000 de urmăritori și care a adunat peste o mie de reacții, sute de distribuiri și zeci de comentarii. 

Managerul Spitalului, Monica Sporea, care văzuse imaginea pe internet, se miră că un mesaj vechi de doi, trei ani de zile a ieșit acum la înaintare în mediul online. În același timp, ne-a precizat că scopul acestui anunț a fost unul cât se poate de serios, la fel ca pericolul reprezentat de urșii care ieșeau, până nu demult, și ziua la plimbare în celebra stațiune. 

E un simplu anunț, din vremurile când aveam foarte mulți pacienți și ursul circula în voie. Pacienții își puneau mâncarea în balcon și ursul venea. Așa că încercăm să găsim soluții, ce să facem să nu existe pericol pentru pacienți. Erau chiar și „curajoși” care le puneau mâncare pe scară pentru a-i filma. Așa că am pus un anunț, pentru că ne întreba lumea ce să facă dacă se întâlnește cu ursul. Anunțul respectiv e de doi, trei ani. A fost pe o ușă de spital. Au fost zeci de anunțuri de tot felul, pentru că am avut un stres foarte mare. Ursul venea și ziua, la 12:00, în curtea spitalului. Era un pericol, un pericol foarte mare, mai ales pentru pacienții veniți din alte zone ale țării. (...) Pentru noi este o responsabilitate foarte mare, pentru că integritatea pacientului este importantă. Ursul reprezintă un pericol”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, Monica Sporea. 

Managerul spitalului a spus și că s-au încercat multe metode de a ține ursul departe de curtea unității, de la montarea de garduri electrice, la a-i opri pe pacienți să își mai lase mâncarea afară sau să hrănească urșii. Chiar s-au făcut adrese la autoritățile de mediu sau la Prefectură, însă efectele au întârziat să apară și pericolul a persistat până toamna târziu. Chiar și în septembrie, ursul a putut fi văzut dând târcoale spitalului, care este, într-adevăr, amplasat într-un cadru idilic, aproape de pădure. Iar situații de acest gen au fost la toate hotelurile din zona Văii Zânelor din Covasna, nu doar la spital. 

Nu stăm să păzim ursul” 

Realitatea este că, deși urșii sunt o problemă, nu e una la fel de mare ca noul coronavirus, explică managerul Monica Sporea. Din 7 august, Spitalul de Recuperare Cardiovasculară Covasna este spital suport covid. Aici sunt internați în medie 30 - 40 de pacienți, în stare destul de rea. 

„Toți sunt pe tratament injectabil. E destul de greu. Unii necesită supraveghere aproape permanentă. Durează vizita de dimineață 4, 5 ore. Colegii mei stau în combinezon toată perioada până reușesc să termine tratamentul de dimineață. Seara la fel. Unii au și peste noapte. Pacienții sunt în vârstă. Au fost și pacienți cu amputații de picioare, cu răni. Am avut și două decese. Chiar facem ceva. Nu stăm să păzim ursul”, a ținut să precizeze managerul. 

Recuperare și medici noi

Pe lângă asta, spitalul este deschis pentru recuperare pentru pacienții din județ și în plus, aici funcționează și Ambulatoriul. 

Avem în continuare deschis, pentru pacienții din județul Covasna și îi așteptăm cu drag să vină la recuperare. Niciun angajat de-al nostru nu a fost infectat COVID de pe secția de COVID. Am avut câțiva, cu forme ușoare, dar toți s-au infectat în afara mediului spitalicesc. Deci nu a fost transmitere de la pacienți sau dinspre noi spre pacienți. Avem circuite delimitate și separate, personal separat pentru partea de recuperare, pentru partea de acuți. Funcționăm și cu cele două secții exterioare, Orășenesc Covasna și Orășenesc Întorsura. (...) Desfășurăm activitatea ca și până acum, în cele două secții. La recuperare, activitatea este mai redusă, însă avem compartimentul de Cardiologie acuți, unde aproape toate paturile sunt mereu ocupate”, ne-a declarat managerul Monica Sporea. 

În urma reorganizării la nivel de județ a sistemului medical, pe fond COVID, s-a stabilit că Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe va prelua cazurile cele mai grave, pentru că are și cea mai mare secție de ATI, iar restul cazurilor se împart între spitalele mai mici din județ (Covasna, Târgu Secuiesc și Baraolt). Astfel, Spitalului de Cardiologie i-a revenit partea de recuperare și tratament, o parte din cazurile de cardiologie acuți, până la nivel de intervenție chirurgicală sau terapie intensivă și partea de Infecțioase – Hepatită A, iar la secția de la Întorsura Buzăului a fost preluată recuperarea neurologică, până la nivel de AVC. 

Medici și screening pentru copii 

Ba mai mult, a ținut să puncteze managerul, anul acesta, la Spitalul de Cardiologie au fost angajați doi medici noi, unul pe neurologie adulți și unul pe specialitatea pediatrie, dar și un rezident cu dublă specialitate – cardiologie și pediatrie, tineri și dedicați meseriei, spune managerul. Între timp, s-au întors și doi medici cardiologi, după perioada rezidențiatului, care figurau deja ca angajați. 

Este vorba despre Havas Noémi (Neurologie), Simai Enikő (Cardiologie pediatrică), Andrea Moisa (Pediatrie), Maria Magdalena Scarpete (Cardiologie) și Kovács Ágota (Cardiologie). 

Avem medici tineri și foarte buni”, a punctat managerul, care a subliniat și faptul că la Spitalul de Cardiologie se fac  ecografii pe cord copiilor, cu un aparat nou, performant, cu sondă specială, mai ales că aici este singura secție de recuperare cardiovasculară copii din țară. 

Așteptăm pe toată lumea să vină și pentru screening”, a mai spus Monica Sporea.  

Totodată, cei care vor să se întâlnească cu medicii spitalului sunt rugați să facă programare, nu de teama ursului, ci pentru o mai bună organizare în context COVID. 

Îi rugăm pe cei interesați să facă programare online, pe site-ul spitalului, pentru ambulatoriu, pentru că avem un mecanism bine pus la punct, să nu se intersecteze pacienții, pentru a reduce riscul de infectare. Îi programăm, dezinfectăm după fiecare pacient, suntem organizați foarte bine. Cine vine la acuți este testat cu test rapid, după aceea este văzut. La noi pacientul este văzut, nu așteaptă testul COVID o zi două. Medicii noștri se îmbracă în combinezon și tratează bolnavul de la primele minute când a sosit în curtea spitalului”, a punctat Monica Sporea. 

Sistemul de programări online poate fi accesat pe site-ul spitalului, https://www.cardiologie-covasna.ro/programari-online

Spitalul a fost vizitat, în urmă cu o săptămână, și de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, după ce în primă fază a avut o întâlnire cu managerii spitalelor din județ, la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe.

Anual, în condiții normale, la Spitalul de Cardiologie ajung aproximativ 16.000 de pacienți din toată țara, chiar și de peste hotare. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.