Tânărul Dali Csongor din Sfântu Gheorghe ne-a povestit lungul proces prin care a scăpat de dependenţa de droguri

Cum devine cineva dependent de droguri și dacă se află deja în adâncul dependenței, cum se poate ieși din această stare? Experiențele diferă, cu siguranță, de la o persoană la alta. Dali Csongor, un tânăr de 31 de ani din Sfântu Gheorghe, a reușit să parcurgă drumul de ieșire din lumea drogurilor. Este curat de 13 ani, este doctorand la Psihologie și vrea să ajute printr-o serie de evenimente în cadrul cărora își povestește experiențele.

Copilărie umbrită

Dali Csongor a susținut deja câteva întâlniri cu tinerii, a vorbit despre experiența lui, și la fiecare întâlnire programată de organizațiile de tineret Edisz și Harit le spune celor prezenți că nu merită, că dependența este de fapt un șir de ani pierduți. Dali Csongor s-a născut la Sfântu Gheorghe, iar copilăria i-a fost umbrită devreme. Tatăl lui a fugit din țară pe vremea comuniștilor, motiv pentru care familia a fost deseori căutată de Securitate, dar spune că și cât timp tatăl lui le-a fost alături, în familie erau scandaluri. Copilăria grea a fost urmată de o adolescență și mai grea, tânărul a mers mai mult pe lângă școală, și avea probleme cu alcoolul încă de la vârsta de 13 ani. Mergea prin baruri și inevitabil a rămas şi repetent. Apoi a urmat o altă lovitură primită de la viață, și-a pierdut bunicul, de care era foarte atașat. „Această întâmplare m-a doborât, iar la sfârșitul clasei a noua eram deja membrul unui cerc dubios, alcoolul a fost urmat de tablete colorate, prafuri albe și maro, până când am devenit dependent. Aș putea spune că am devenit dependent în urma traumelor din copilărie sau a faptelor care mi s-au întâmplat în adolescență, însă nu e adevărat. Slăbiciunea mea m-a făcut dependent de droguri” – povestește Csongor.

4 ani de goană după doză

Tânărul spune că au urmat ani în care nu l-a interesat nimic, doar să aibă doza de drog asigurată. „Eram elev la Liceul Reformat și mi-am început ziua prin a merge la colțul blocului Adas și am tras două fâșii pe nas. Nimeni nu a observat nimic. Nimeni. Argumentul pentru acest lucru este acela că părinții care vor tot ce e mai bun pentru copiii lor își ascund capul în nisip, cumpără tot ce se poate pentru copii și astfel cred că le oferă toată dragostea. Cât despre profesori, aceștia alcătuiesc un tablou fals despre școală, spun că așa ceva acolo nu se poate întâmpla. Ba da” – povestește. În ceea ce privește paleta de substanțe folosite, Csongor spune că aceasta a fost una largă, de la țigări cu iarbă la cocaină, LSD, etnobotanice, calmante, ketamină. Aceasta din urmă este folosită la eutanasierea cailor, și este unul dintre cele mai puternice droguri pentru organismul uman.

Îngerul salvator

„Întotdeauna s-a ivit cineva care să facă rost de ketamină de la farmaciile veterinare. Vorbim de un lichid, care este apoi transformat în material solid, mărunțit și tras pe nas. În 2001 a apărut un prieten olandez, cu care mă lega o relație strânsă, aducea de fiecare dată marfă bună. Avea ketamină de calitate, dar a spus că o va împărți cu o condiție: dacă accept un pariu. Pariul era cine poate trage pe nas un metru de ketamină. Ei bine, eu am câștigat pariul. Pentru 5-10 minute m-am și bucurat, apoi am picat lat. Nu îmi amintesc decât de faptul că a apărut un înger. Nu pot să îi spun altcumva, a fost un înger acea fată care era studentă în anul IV la Medicină și a avut prezența de spirit de a-mi spăla cu o seringă nările cu apă călduță. Ei îi datorez faptul că sunt azi aici, pentru că oricât de bun prieten ar fi cel cu care te droghezi, nu te va duce la spital pentru că se gândește la libertatea lui” – povestește Csongor.

Mărturie în faţa familiei

După întâmplarea cu metrul de ketamină, Csongor și-a dat seama că nu poate ajunge mai jos de atât și că trebuie să facă ceva pentru a scăpa de povară. „M-am dus acasă și am luat din cameră toate drogurile și ustensilele folosite, le-am pus în fața mamei mele și i-am mărturisit că mă droghez de 4 ani. Atunci a înțeles cum poate avea un om înalt de peste 1,80 doar 47 de kg și și-a dat seama că pielea mi s-a uscat nu din cauza țigărilor și a alcoolului. Acum, în 2014, avem în țară doar 4 institute de psihiatrie care se ocupă de dependenți. Nu avem nici specialiști, iar în 2011 situația a fost și mai rea. Pe atunci cu programe de reabilitare se ocupau doar la Spitalul de Psihiatrie din Tulgheș” – spune Csongor. El a ales o altă metodă. L-a rugat pe tatăl vitreg să scoată tot ce se putea scoate din cameră, să bată geamurile cu cuie să fie sigur că nu iese, a cerut apă și zahăr și a stat acolo 5 zile. „În aceste zile mi-am spart 8 din cele 10 degete, mi-am spart capul și mi-am rupt arcada dând în perete. Până aici poate împinge chimia pe om. După 5 zile am bătut la ușă și nici până azi nu îmi pot închipui ce a fost în sufletul mamei mele când a văzut că fiul lui de 19 ani stă în fața ei slab, cu mâinile rupte și plin de sânge. M-a dus în baie, mi-a spălat fața, m-a dus la spital, mi-au pus mâinile în ghips și timp de o lună am crezut că sunt cel mai tare și am reușit. Peste o lună viața mi-a zis că asta nu merge așa ușor. Am devenit foarte agresiv, m-am certat cu toată lumea. Am ajuns la psihiatrie cu suspiciune de schizofrenie bipolară. În urma testelor s-a dovedit că nu am schizofrenie, dar sufăr de atacuri de panică” – spune Csongor.

Tratament pe viață

A urmat un an jumătate în care nu a ieșit din cameră, îi era frică de orice și a devenit sclavul propriei minți. Familia și prietenii i-au fost însă alături. Tatăl vitreg l-a dus la Tulgheș, unde un profesor l-a condus într-o vizită în unitatea medicală. „Ceea ce ați văzut în „Tăcerea Mieilor” este stațiune față de ce este acolo. Profesorul mi-a spus: ori încerci să te pui pe picioare, ori salonul 22 e al tău. Nu am vrut să îmbătrânesc acolo, am acceptat tratamentul. De 11 ani trăiesc cu medicamente, și voi trăi așa mereu. De ce? Pentru că am fost slab. Asta face chimia din om, dar se poate trăi cu această stare, iar omul poate ajunge la stadiul în care spune că da, îmi asum cine sunt și fac față provocărilor vieții” – povestește Csongor. S-a întors la liceu, și-a luat Bacalaureatul și la 25 de ani s-a gândit ce ar fi dacă ar încerca să îi ajute şi pe alții? „Pentru asta e nevoie de dorință, determinare, și nu strică nici o diplomă” – afirmă el. S-a înscris la Facultatea de Psihologie de la Cluj Napoca, iar acum e doctorand.

Nu merită

Sfatul dat de Dali Csongor este acela ca tinerii, și nu numai, să nu se atingă de chimicale. Spune că nu merită, că drogurile te denigrează, îți răpesc ani și nu e sigur că cineva care se apucă de droguri va face parte din acei câțiva la sută care pot să și renunțe la ele. Tânărul le dă sfaturi și părinților, și le spune să fie atenți pentru că semne există mereu, iar acestea trebuie văzute: dacă copilul fumează, iar din pachetul de țigări lipsesc bucăți de carton, poate fi un semn, pentru că aceste cartoane se folosesc la fabricarea țigărilor cu iarbă. De asemenea semne pot fi hiperactivitatea sau stările de somnolență. „Trebuie să fii cu ochii deschiși, acesta e cel mai important lucru” – spune.

Tânărul spune că este important ca tinerii să primească informații directe de la cineva care a trecut prin această experiență, de aceea a acceptat provocarea de a le vorbi acestora în școli sau în cadrul unor întâlniri. Iar până acum întâlnirile organizate au avut succes, zeci de tineri au avut ocazia să audă experiența lui Csongor, iar dacă o parte din ei nu se vor apuca de droguri, atunci, spun organizatorii, și-au atins scopul.