Bolnavii din comună sunt îngrijiți la domiciliu din banii Primăriei

Pentru mulți dintre noi, dar mai ales pentru majoritatea reprezentanților instituțiilor din țară, boala și handicapul sunt subiecte lipsite de interes sau importanță, cărora rareori li se acordă atenție. Nu același lucru se întâmplă în comuna Bodoc din județul nostru. Aici, primarul care s-a asigurat că are vehicule adaptate la nevoile oamenilor cu dizabilități și a făcut tot posibilul să le înlesnească accesul acestora în instituțiile din comună, a găsit o soluție de a-i ajuta pe bătrânii și bolnavii invalizi trimițându-le săptămânal la domiciliu o asistentă care să le ofere îngrijire. „Dacă nu te gândești la oamenii ăștia care deja sunt bătuți de soartă... Și ei trebuie să trăiască la fel ca noi, normal, e clar că e nevoie să ne gândim și la ei. Avem o angajată care merge în trei sate și ajută oamenii cu handicap care nu pot să se spele și să se îngrijească singuri. Sunt vreo 30 de persoane care primesc ajutor”, a precizat primarul Fodor István.

Cum funcționează sistemul de întrajutorare

Pentru a veni în sprijinul persoanelor aflate în nevoie, Primăria Bodoc a încheiat contract cu două fundații: Diákonia și Kit, unde lucrează asistenta repartizată în comună. Astfel, ea își desfășoară activitatea în această zonă în baza contractului existent între ONG-uri și Primărie.

Fiecare bolnav este vizitat cel puțin o dată pe săptămână de asistenta care îi ajută să se spele, le schimbă așternuturile și le oferă consiliere de specialitate.

Cine este asistenta

Femeia care de cinci ani are grijă de bolnavii din comuna Bodoc se numeşte Erika Ardelean și este o persoană plină de energie, care face totul cu dăruire și cu convingerea că rolul ei este acela de a-i ajuta pe cei aflați în nevoie. Pe lângă entuziasmul care nu s-a stins nici după cinci ani de activitate, Erika are și acel sânge rece al profesionistului medical. Convinsă că mila nu ajută și că sila trebuie înfrântă de dragul scopului, ea își tratează pacienţii cu căldură, dăruindu-le afecțiune și încurajându-i pe toate căile, dar mai ales cu hotărârea de a nu-i lăsa pradă neputinței. „Când intru la un pacient eu nu mă gândesc decât că trebuie să îl ajut pe omul la care mă duc. Dacă m-aș gândi la ce urmează să găsesc acolo, că o să miroasă – că de multe ori îmi pun mască și tampoane în nas – n-aș mai face nimic. Dar mă gândesc că trebuie să ajut. Dacă mă gândesc că mi-e silă sau că mi-e milă, păi cu asta nu ajut”, ne spune Erika Ardelean.

Experiența își spune cuvântul

De-a lungul celor cinci ani de când profesează, Erika și-a dezvoltat tehnici și metode de lucru care dau randament, dar îi fac și munca mai ușoară. Conștientă că sănătatea ei nu trebuie pusă în pericol dacă vrea să le mai poată fi de folos altora, ea a învățat cum să îi ridice singură fără efort pe oamenii bolnavi și știe cum să îi ajute pe fiecare în parte, ajungând la rezultate remarcabile. „Mie nu mi se pare greu ceea ce fac. Sincer! Și nici nu simt niciodată că sunt obosită. Eu încerc să rezolv situația și să-l ajut pe om cât sunt acolo. Eu problemele oamenilor nu le duc mai departe. Dar așa trebuie să fii că altfel te macină și nu mai reușești să mergi mai departe. Eu am tehnici pe care le folosesc când întorc bolnavul în pat că nu mă opintesc deloc. Îl spăl, îl schimb, îi schimb așternuturile cu minimum de efort. Nu simt nici eu, nici bolnavul”, ne-a dezvăluit asistenta din secretele meseriei ei.

Deși este atât de stăpână pe situație, Erika Ardelean nu și-a descoperit decât foarte târziu vocația. Cursurile de specialitate le-a făcut dintr-o întâmplare și cu intenția de a folosi cunoștințele acumulate numai pentru a-și ajuta membrii familiei. „Meseria asta a venit la mine întâmplător. Eram în concediu de maternitate cu fiul meu. Eu pe vremea aia lucram ca laborantă la noi, în Malnaș Băi, la fabrica de apă minerală. Și, ca să nu stau degeaba, m-am înscris la cursuri de specialitate, că timp aveam. Nu mă gândeam să mă angajez neapărat, ci să știu pentru mine și familia mea. Peste vreo 10 ani m-am angajat ca îngrijitoare și asistentă la domiciliu”, ne-a relatat Erika.

Bolnavii o apreciază foarte mult

De când lucrează la Bodoc, Erika a trăit multiple experiențe cu pacienții săi. Unii dintre aceștia au ajuns chiar să i se confeseze ca unei fiice și să îi acorde mai multă încredere decât și-ar fi putut închipui că poate primi. „Uneori oamenii pe care îi îngrijesc îmi spun lucruri foarte intime despre ei și familiile lor. Sunt lucruri pe care nu ar trebui să le știu, dar ei mi le spun și asta mă miră. În același timp, mă bucură că îmi dau toată încrederea lor”, mărturisește asistenta, care păstrează într-un dosar fotografii cu fiecare pacient de care s-a ocupat. Plăcerea cu care vorbește despre reușitele ei este molipsitoare. Prin mâinile ei au trecut persoane cu paralizie instalată după un atac cerebral, cu depresie postnatală severă și tot felul de astfel de cazuri pe care le prezintă în detaliu.

Cum este și firesc în meseria aceasta nu totul este mereu roz. Mulți dintre oamenii pe care i-a îngrijit s-au stins deja din viață, însă Erika îi păstrează în amintirea ei și este împăcată cu gândul că a reușit să le fie alături până în ultimele clipe. „Am avut un pacient bătrân pe care l-am găsit mort în casă. Era chiar înainte de Crăciun. Mă înțelesesem cu el să merg să îl spăl în săptămâna aceea, apoi să ne vedem după Crăciun. Bătrânul își făcea singur focul, dar când am ajuns eu la el am observat că nu ieșea fum pe horn. Am intrat în casă și l-am văzut că nu respiră”, își amintește cu tristețe Erika.

Una dintre bătrânele pe care le îngrijește s-ar descurca destul de greu fără sprijinul ei. Cu un picior amputat din cauza unei insuficiențe venoase, bătrâna, care poartă proteză, a trecut de la gradul I de invaliditate la gradul III, cu ajutorul asistentei. Pensia pe care o primește de la stat este de aproximativ 340 de lei, din care 39 de lei sunt acordați pentru handicap. Dacă nu ar fi avut această oportunitate, situația i-ar fi fost mult mai complicată. „Pentru mine ajutorul ei înseamnă foarte mult. Mai am o vecină care vine zilnic și mă ajută. Niciun ban din pensie nu îmi mai rămâne. Noroc că mă mai ajută și copiii”, ne-a mărturisit bătrâna.

Deși se bucură că are norocul să ajute astfel de oameni, Erika se întristează la gândul că multe alte persoane din țară ar avea nevoie de asemenea sprijin, însă puțini sunt cei care beneficiază de el. „Pentru ca aceste servicii să fie valabile și în alte localități trebuie parteneriat cu fundațiile la care lucrez. Dar asta depinde de primar”, ne-a mai spus Erika Ardelean.