ACTUALITATE 1 septembrie 2014

Elemente de agrement inaugurate la Șugaș Băi [FOTO]

de Székely Emőke | 709 vizualizări

Complexul îi așteaptă pe cei ce doresc adrenalină, odihnă sau mișcare

Atragerea de turiști și de localnici este prioritate zero la Șugaș Băi, unde au fost inaugurate șapte noi amplasamente, realizate printr-un proiect european. O parte dintre acestea sunt deja folosite de ceva vreme, de exemplu terenul pentru sporturi extreme sau parcul de aventuri, iar altele urmează să fie puse în funcțiune în cel mai scurt timp, cum ar fi un centru de wellness și tratament.

Obiectivele vor funcționa prin Sepsi Sport

Dat fiind faptul că Primăria Sfântu Gheorghe nu poate face angajări, dar dorește să ofere servicii de calitate oamenilor, a înființat o firmă care să se asigure de buna funcționare a obiectivelor de la Șugaș Băi, dar și de celelalte centre de agrement din Sfântu Gheorghe (ștrandul și bazinul). Viceprimarul Tischler Ferenc a declarat că în această primăvară și vară au „testat terenul”, să vadă care sunt opțiunile, observațiile sau nemulțumirile celor care au venit la Șugaș Băi pentru ca odată cu înființarea Sepsi Sport să le ofere celor interesați servicii cât mai bune. „Obiectivele de vară vor mai funcționa până la sfârșitul lunii octombrie, după care ne vom pregăti pentru sezonul de iarnă. Pârtiile de schi vor funcționa de asemenea prin această firmă” – spune Tischler Ferenc. Acesta a mai spus că obiectivele de la Șugaș Băi nu se pot autosusține deocamdată, dar speră că odată cu creșterea numărului de turiști dornici de adrenalină sau de relaxare subvenția primăriei să scadă.

Proiect de 6,6 milioane de lei

Reabilitarea și modernizarea stațiunii Șugaș Băi a început în 2009, când Primăria Sfântu Gheorghe a depus un proiect european, însă lucrările au început efectiv doar în 2012. Termenul limită de execuție este 30 septembrie, iar viceprimarul Sztakics Eva spune că se vor încadra în timp pentru că mai sunt foarte puține de făcut. Valoarea proiectului este de 6,6 milioane de lei, din care 3,8 milioane de lei au fost asigurate de municipalitate pentru că aceste obiective sunt generatoare de profit, și astfel partea de cofinanțare trebuie să fie substanțială. „Au fost modernizate 7 obiective în acest proiect: un teren de minigolf cu 18 piste de joc, un teren de tenis, spațiu pentru sporturi extreme, a fost reabilitat bazinul de agrement, au fost renovate două clădiri, baza de tratament care cuprinde băi galvanice, kinetoterapie, electroterapie, hidromasaj, saună, clădirea fostului restaurant s-a transformat în spațiu de agrement, dotat cu mese de biliard sau tenis de masă și jocuri recreative, iar ultimul obiectiv este mofeta” – a declarat Sztakics Éva.

În perioada următoare Primăria Sfântu Gheorghe va începe o amplă campanie de informare despre tot ceea ce oferă Șugaș Băi, iar Tischler Ferenc spune că și-ar dori ca informațiile să ajungă în fiecare casă.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.