Eficiența vaccinului anti-COVID, testată de cercetătorii covăsneni cu kit-ul de anticorpi produs la Sfântu Gheorghe
Un studiu făcut de cercetătorii din cadrul clinicii ProVitam din Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj Napoca, arată, din datele culese până în prezent, că vaccinul anti-COVID de la Pfizer este mai eficient în cazul persoanelor care au trecut deja prin boală, încă de la prima doză.
Analiza specialiștilor vizează 122 de persoane angajate în sistemul medical și vaccinate cu Pfizer.
„Avem un studiu care este încă în derulare, dar avem rezultate încă din prima fază. (...) Am urmărit 122 de participanți, practic de la ziua vaccinării. În primă fază, săptămânal de cinci ori și după aceea lunar stabilim nivelul anticorpilor cu kitul dezvoltat de noi. Avem rezultate interesante. Practic vedem că anticorpii pentru cei care au mai fost infectați, respectiv dacă detectăm anticorpi în ziua vaccinării sau nu, cresc foarte rapid. Deci în 7 zile au o cantitate foarte mare de anticorpi. Iar pentru cei care nu au fost anterior infectați, creșterea este graduală, la o săptămână după rapel, fiecare are anticorpi la nivel detectabil, dar cantitatea acestora în ansamblu este mai mică decât cantitatea anticorpilor la cei care au fost infectați și au primit și vaccin. (...) Am observat că și prima doză oferă un grad de protecție și sistemul imunitar știe despre ce e vorba dacă între timp vine virusul SARS-COV-2, atunci reacționează rapid”, ne-a declarat dr. Fejér Szilárd, șeful de laborator al clinicii ProVitam, coordonator al studiului.
Acesta a spus și că rezultatele analizei arată că este util ca și cei care au avut COVID-19 să fie vaccinați, pentru că nu contează doar cantitatea anticorpilor, ci și calitatea lor. „Oricum e recomandată vaccinarea, pentru că vedem că oricum răspunsul imunitar cu anticorpi e foarte puternic pentru cei care au avut boala. Aș spune că probabil acești oameni vor fi protejați pe un timp mai lung decât cei care nu au avut boala și s-au vaccinat. Dar asta încă nu știm sigur”, a punctat cercetătorul.
Cât despre numărul de persoane care iau parte la studiu, 122, Fejér Szilárd spune că este „reprezentativ pentru personalul medical. Practic, demografia grupei e aceeași ca și demografia personalului medical din țară”.
Participanții la studiu sunt atât din județul Covasna, cât și din județul Cluj.
Legat de reacțiile la vaccin, acolo unde s-au manifestat, din datele studiului s-a observat până acum și că cei care au avut COVID-19 au avut reacții mai puternice după prima doză, iar cei care nu au trecut prin boală, au putut avea reacții după a doua doză.
„Cei care nu au fost infectați au reacții mai puternice la a doua doză, că sistemul imunitar nu știe despre ce e vorba și e ca un boost, dar la cei care au avut boala, la aceștia prima doză funcționează ca un boost. De aia, practic, proporția oamenilor care au reacții mai puternice e mai mare în grupul care a fost anterior infectat la prima doză și la a doua cei care nu au fost infectați”, ne-a declarat acesta.
Cercetătorii din Sfântu Gheorghe de la firma Proel Biotech (aceeași care lucrează și în laboratorul ProVitam) au scos, la finele anului trecut, pe piață primul kit de testare produs în România care detectează anticorpii SARS-COV-2, adică poate stabili cu precizie dacă cineva are imunitate după ce a trecut prin boala COVID-19 sau după ce a fost vaccinat. Kitul Elisa pentru detecția anticorpilor SARS-COV-2 poate măsura, în mai puțin de două ore, răspunsul imunitar al pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, ne spuneau atunci cercetătorii de la Proel Biotech, care au punctat că acesta este destinat utilizării de către personalul medical.