Revoluţia votului?! O idee generoasă, cu acoperire în fapte doar pe termen scurt dacă nu vom sta cu ochii, cu gura, cu vorba pe ei tot timpul, fără odihnă şi fără pauze. Pentru că votul a trecut, avem doi preşedinţi în tranziţie şi cam atât. Premierul „profund corupt” rămâne premier, PSD-ul guvernează şi face ce legi vrea cu o majoritate parlamentară înţesată de corupţi, toate pârghiile de putere sunt în mâna corupţilor care se agaţă de Putere ca înecatul de pai. Ce revoluţie mai e şi asta?!

Îmi vin în minte, la repezeală, doar câteva exemple de dispreţ al aleşilor faţă de votul din 16 noiembrie:

1. Protecţia oferită în Parlament deputatului PDL Cătălin Teodorescu, pe care nu l-au dat pe mâna Justiţiei, ignorând cererea DNA. S-au acuzat reciproc, liberalii şi pesediştii, dar e clar că majoritatea parlamentară ar fi putut să decidă, iar majoritatea este la PSD. La fel de clar e faptul că frica a început să treacă, învinşii revin la vechile obiceiuri. Dacă deputatul Teodorescu nu demisionează din Parlament, e încă o bilă neagră pentru PDL.

2. Călin Popescu Tăriceanu vine la guvernare cerând cel puţin două ministere importante, plată pentru bunele oficii făcute de un partid inexistent candidatului la Prezidenţiale Victor Ponta. Nu asta ar fi, însă, problema, Ponta poate să guverneze cu cine vrea câtă vreme Strada şi Parlamentul îl acceptă. Problema e cine sunt miniştrii liberali propuşi de Tăriceanu în noul Guvern Ponta 4: Chiţoiu, Barbu şi Gerea. Oameni unul şi unul, vechi cadre liberale date afară nu doar de la Palatul Victoria, unde-au fost pentru o vreme miniştri, ci şi din PNL, pentru proaste purtări şi bănuieli de corupţie.

3. Ajungem, astfel, la soţia lui Chiţoiu şi salariile nesimţite de la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Ies oamenii, disperaţi, în stradă şi protestează împotriva măririi cu 30% a costului RCA. Nimeni nu ştie de ce se măresc mereu asigurările astea şi ce rol are ASF în acest domeniu. Normal, lumea devine neliniştită şi agasată de salariile nesimţite, de sute de mii de euro pe an, pe care le iau şefii de la această Autoritate, suspectând o implicare a acestor nesimţiţi în continua creştere a preţului asigurărilor obligatorii. Sunt peste 600 de angajaţi la ASF – soţii, amante, copii de parlamentari şi demnitari –, norocoşi care „mulg” o vacă mereu bună de lapte: şoferii care circulă pe şoselele patriei. Cum să nu te revolţi?!

4. E sfârşit de an şi, dă Doamne!, sfârşit de epocă Ponta-PSD. Premierul se pregătise cu daruri pentru poporul recunoscător, dar n-a mai fost cazul, a pierdut alegerile. Târziu să mai dea bani pentru investiţii, ce să mai faci în decembrie? Aşa că aproape toţi banii ăia necheltuiţi pe investiţii, care ar fi adus şi creşteri de PIB, şi locuri de muncă, toţi banii ăia se duc acum din largile buzunare guvernamentale către instituţiile bugetare. Ce fac instituţiile cu banii ăştia? Aici e frumuseţea, că nici ele nu prea ştiu. Trebuie să-i cheltuiască în acest an şi să vezi ce nebunie de cheltuieli care de care mai inutile se fac! Cumpără şefii deconcentratelor, primăriile, prefecturile tot ce n-au nevoie, doar să nu rămână cu banii la teşcherea.

Spuneţi-mi, acum, despre ce Revoluţie a votului vorbim? Ştiu, să nu ne grăbim, mai e timp să vedem ce schimbări ne propun preşedintele Iohannis şi noul PNL; liste cu noi miniştri, liste cu noi promisiuni, negocieri şi iar negocieri pentru schimbări de sus până jos. Bun, e nevoie de schimbare pentru că mi se pare exasperant să vezi aceeaşi nesimţire, acelaşi dispreţ, aceeaşi nepăsare a politicienilor faţă de nevoile reale ale oamenilor în numele cărora aceştia guvernează ţara. Întrebarea este CINE face schimbarea asta? Avem o clasă politică nouă? Nu, n-avem. Până una-alta, tot cei vechi lucrează la schimbare. Şi tare mi-e teamă că nu vor fi în stare să schimbe nimic. Tare mi-e teamă că votul celor 6,2 milioane de români care au strigat, au urlat pe străzi şi-au scris pe buletine de vot „Vrem o ţară ca afară”, dorinţa acestora să trăiască într-o ţară normală, prosperă, condusă de oameni corecţi şi cinstiţi se prăbuşeşte în tenebrele politicii ticăloase şi nesimţite practicate în instituţiile statului român. Un stat „ocupat” de Mafia politică pesedistă, un stat a cărui singură redută încă liberă este Palatul Cotroceni. Revoluţia votului acolo s-a petrecut şi în 1996, şi în 2004, şi în 2014. Urmările acestor revoluţii, de multe ori incerte şi neconvingătoare, ne-au oferit, totuşi, de doi bani speranţă şi un aer încă respirabil în această ţară.

Aşadar, să gândim pozitiv. Să nu disperăm, să avem răbdare, să fim cu ochii pe ei! La urma-urmei, viaţa-i o luptă, să nu uităm asta!