Guvernul Ponta a primit binecuvântarea Parlamentului. Ar fi fost o idioţenie să se întâmple altfel, trebuia să i se acorde o şansă, Victor Ponta şi aliaţii abia aşteaptă să-şi demonstreze eficienţa în guvernare. Ceea ce nu-i rău, dimpotrivă, îi simt pe toţi – doar Florin Georgescu pare plictisit, dar el e de mult timp un personaj aflat pe fuşteiul din vârf al scării, aşa că nu ne miră – extrem de dornici să arate ce ştiu şi ce pot. Ca un român cu ţiglele pe casă, aşa cum sper că sunt, nici nu-mi doresc altceva. La urma-urmei, trebuie să fii tâmpit să critici acolo unde nu e de criticat. (Nu e stilul meu, oricum, chiar dacă unii mă citesc în alt registru.)

E drept, mai sunt nişte miniştri contestaţi, apăruţi după alţi miniştri contestaţi, dar odiseea asta nu se va termina niciodată, eu unul am ajuns la concluzia că în ţara noastră nu există guvernare, de oriunde ar veni ea, care să nu fie căpuşată din start... Noi n-avem nicio treabă cu stânga, cu dreapta, cu centrul, cu extremele, noi avem doar nişte interese imediate, alea care ne pot aduce voturile peste o lună-două şi ulterior restul beneficiilor pentru masa de activişti din interiorul fiecărui partid, de la lipitorii de afişe electorale până la şefii şi şefuţii de partide şi partiduleţe. Nu acuz acest sistem, este unul normal, aşa se întâmplă peste tot în lume, e oricum mai bun decât toate relele dinainte de decembrie 1989. Doar că nu trebuie să dramatizăm sau să jucăm teatru.

Ieri, în Parlament, Victor Ponta a făcut caz de tinereţea lui. „Sunt primul premier al României care şi-a sărbătorit majoratul după Revoluţia din decembrie”. O fi, nici MRU nu era departe de standardul ăsta, dar asta nu-i obligatoriu o calitate, dacă mă uit la obiceiurile tinerilor din partidele mari observ cu uşurinţă că tinerii politicieni sunt hârşiţi în rele mai ceva decât ăi bătrâni, tinereţea lor, indiferent de partidul din care fac parte, nu le garantează nici inteligenţa politică, nici buna credinţă, nici cinstea şi corectitudinea, nici măcar bunul simţ comun. Tinerii formaţi după Revoluţie pot fi uşor manevraţi de cei bătrâni şi, din păcate, în multe cazuri aşa se şi întâmplă. Mă uit la tânărul Victor Ponta şi-i văd pe cei care l-au „lucrat” atât de convingător, ani de zile, pe diriguitorii Adrian Năstase, Ion Iliescu, Victor Hrebenciuc şi alţii ca ei. Nu există îngeri în politică, de nicio parte, aşa că n-am niciun motiv să cred în niciuna din promisiunile demagogice făcute ieri de noul premier Victor Ponta, în numele miniştrilor săi şi, mai ales, în numele unor personaje politice aflate acum la Putere, în care eu nu pot să cred: Crin Antonescu şi Dan „Felix” Voiculescu.

M-aş bucura să fiu contrazis de realitate, m-aş bucura să trăiesc şi eu, alături de dumneavoastră, măcar patru ani prosperi şi luminoşi într-o guvernare de orice fel, fie ea şi condusă din umbră de o „eminenţă cenuşie” de factura unui şoptitor dovedit la urechile fostei Securităţi. Dar vorbele mari spuse ieri de Victor Ponta nu m-au convins de niciun fel: „Îmi voi cere scuze pensionarilor în numele Guvernului României pentru suferinţele pricinuite” (de o lege ilegală promovată de guvernul Emil Boc – n.n.). Să fim serioşi, dac-ar trebui să-şi ceară scuze cineva pentru anii de suferinţă pricinuiţi întregului popor român, acela este Ion Iliescu, mentorul întregii Opoziţii, de-aia zic eu acum că nu pot crede într-un tânăr format, trup şi suflet, la şcoala lui Ion Iliescu. Ar fi fost, aşadar, un bun început pentru dl. Ponta, se cereau spuse nişte scuze, dar ele trebuiau asumate în numele lui Ion Iliescu şi nu, fariseic, în cel al Guvernului demis al României.

O aiureală pentru cei slabi de înger. Altfel, nimeni nu mai crede în vorbele mari declamate în momente solemne. Să fim serioşi, avem totuşi 22 de ani vechime în matrapazlâcuri de acest gen, aşteptăm altceva, concret şi surprinzător, de pildă o Nouă Republică. Cine ştie?!