Nu ştiu dacă suntem, toţi, Charlie, nu ştiu dacă preşedintele Iohannis este Charlie, dar trebuie să fii prost ca să afirmi că prezenţa lui la Paris, la marşul unui milion de oameni împănaţi cu şefi de stat şi guverne, este inoportună. E foarte bine că s-a dus acolo, gestul e gest şi arată implicarea noastră alături de statele civilizate în lupta împotriva terorismului religios. (Adică, să fim serioşi, au dreptul să fie la Paris Orban Viktor şi Serghei Lavrov şi d-nei senator Cristiana Andrei îi „pute” prezenţa preşedintelui Iohannis acolo?!).

Pentru că despre un terorism religios e vorba, la urma-urmei. Un război al religiei şi presei, pe de o parte, şi un război al religiilor, pe de altă parte. Sigur, putem spune că avem parte şi de un terorism al presei – asta dacă filozofăm puţin şi suntem de acord că presa poate fi o „icoană”, iar cuvântul poate ucide exact ca un glonţ. Cuvântul poate discredita, poate jigni, poate ameninţa, poate abuza, deci poate şi ucide. Nu-i greu să găsim oameni care s-au sinucis din cauza unor vorbe. Faptul că şi presa poate teroriza nu-i o noutate – sigur nu, pentru nimeni. Dar asta nu rezolvă în niciun fel o problemă importantă: ce ne facem cu terorismul religios, mai exact cu terorismul jihadist musulman, care întoarce lumea pe dos?!

Avem un marş mondial pentru libertatea presei pentru că au murit vreo 20 de oameni în urma atacurilor teroriştilor şi luărilor de ostatici din capitala Franţei. E o desfăşurare de forţe impresionantă, o demonstraţie de forţă a liderilor lumii împotriva abuzurilor ucigaşe la care este supusă libertatea de expresie în ţara care a devenit un simbol al presei libere, total libere, libere până şi de instinctul de supravieţuire. Daţi-mi voie să cred că marşul de un milion de oameni-putere de la Paris nu îi va speria pe liderii religioşi musulmani. Ei vor continua să se simtă ofensaţi la cea mai mică aluzie jignitoare în legătură cu Profetul Mahomed, Dumnezeul lor. Dovadă: terorişti musulmani au atacat, duminică, cu sticle incendiare redacţia unui ziar german care tocmai publicase caricaturile cu Profetul din pricina cărora muriseră atâţia francezi nevinovaţi. Iar gesturile astea, fiţi siguri, vor continua.

Şi vor continua pentru că nu este, în primul rând, vorba despre un război al musulmanilor cu presa prea liberă, ci despre un „război al lumilor”. Al lumilor pe care le reprezintă, pe de o parte, musulmanii emigraţi în număr foarte mare nu doar în Franţa (vreo 5 milioane din 65 milioane de locuitori ai statului), ci şi în celelalte state libere şi civilizate ale Europei, în care libertatea presei este garantată şi în care sunt garantate o mulţime de alte drepturi care pot afecta, la o adică, sentimentele jihadiştilor fanatizaţi de liderii lor religioşi. De cealaltă parte, opunându-se acestei terori religioase cu instrumente inteligente dar uneori prea libere, stă o lume în care musulmanii au dorit să vină dar pe care nu s-au străduit să o şi înţeleagă şi să o accepte, chiar dacă au devenit cetăţeni ai statelor civilizate şi libere. Cum vor evolua relaţiile dintre cele două lumi, e greu de spus. În acest moment nimeni nu ştie ce va urma. În ce mă priveşte, fără să fiu un cunoscător avizat al fenomenului, înclin să cred că vor urma nu doar proteste ale europenilor, ci şi reacţii necontrolate de ambele părţi.

Apropo de civilitate şi reacţii, mă gândesc de multe ori ce s-ar întâmpla dacă m-aş duce, eu sau oricine altcineva, tam-nesam în mijlocul unei cete creştine pupătoare de moaşte şi aş profera măscări şi jigniri despre Iisus Hristos, Fecioara Maria, Sfânta Treime, alţi sfinţi şi sfinte. M-ar lua vreo babă de mână să mă ducă la preot, să-mi scoată dracii din cap cu descântece şi vorbe meşteşugite, sau mi i-ar scoate ei, paşnicii credincioşi întru Domnul, cu pumni şi capete în gură, că arme n-au?... Nu vă gândiţi prea mult la un răspuns, el este evident pentru toată lumea, semn că niciun Dumnezeu nu acceptă jigniri şi insulte, Allah nu este o excepţie! Diferenţa, spuneam cu altă ocazie, o face fanatismul feroce transformat în politică de stat la musulmani, dar mult mai puţin periculos, din acest punct de vedere, la noi şi mai ales la statele europene civilizate.

Va fi complicat de trăit, atât pentru noi, cât şi pentru musulmanii paşnici din toată lumea, cu amintirea atâtor morţi şi cu prezenţa atâtor vii care-şi apără dreptul de a scrie, a desena şi a vorbi în deplină libertate. Civilizaţiile şi interesele religioase vor continua să se înfrunte într-un „război al lumilor” în care religia şi presa vor fi „arme” devastatoare. Nu ştiu cum şi unde se va termina acest conflict, pot doar să sper că într-o bună zi vom fi cu toţii nişte Charlie inteligenţi, dar toleranţi şi înţelegători cu cei de lângă noi, ortodocşi, catolici, reformaţi, islamişti, sionişti, baptişti şi de orice altă religie şi credinţă. O zi în care să putem spune: vom trăi şi vom fi liberi, vom crede şi vom fi liberi, vom scrie şi vom fi liberi!